Am momente când mă simt complet lipsită de inspirație. Stau în fața calculatorului, cu o pagină goală în față, așteptând să-mi apară în minte cuvinte, să se lege, să aibă un rost. Dar degeaba. Aproape niciodată nu reușesc să scriu așa.

Însă de curând am realizat că această lipsă de inspirație se poate trata. Poți să ai subiecte pentru blog zilnic, care de care mai interesante, poți veni cu ceva nou, poți veni cu ceva util. Important nu este timpul pe care îl petreci scriind, ci acela pe care îl folosești pentru documentare.

În cazul blogurilor personale, precum este acesta, documentarea poate consta în următoarele:

  • ieșiri cu prietenii: socializarea e foarte bună pentru inspirație. Poți auzi o întâmplare amuzantă sau interesantă, îți poți forma o opinie despre un subiect discutat, poți afla un banc nou, ș.a. Unele dintre cele mai faine articole de pe blogul lui Cabral (de exemplu) sunt acele povestiri amuzante despre unii dintre prietenii săi (sau prietenii prietenilor săi). Bineînțeles, nu se recomandă să povestiți pe blog chestii intime dintre voi și prietenii voștri și e de preferat ca înainte să scrieți ceva, să cereți acordul lor.
  • mers la teatru, film, expoziții, târguri: nu numai că puteți povesti pe blog despre această experiență, dar puteți pune și poze, prețuri, informații utile.
  • mers cu mijloacele de transport: câte minuni nu se mai văd și aud prin mijloacele de transport…
  • întâlniri cu familia: ca și în cazul prietenilor, și rudele îți pot oferi multe subiecte de discuție. Important e să asculți. Nu te gândi la blog, articole, inspirație, ci doar bucură-te de momentele cu cei dragi, ascultă, o să-ți dai seama dacă ceva ți-a atras atenția și dorești să te exprimi prin scris.
  • călătorii: la munte, mare, în străinătate. Poți povesti apoi despre ce ți-a plăcut acolo, poți oferi detalii despre transport, cazare, poți pune poze cu obiective turistice.

Eu chiar credeam că dacă stau în casă și îmi propun să scriu articole, voi reuși. Însă de câte ori mi-am petrecut timpul liber afară, cu prietenii, cu iubitul, cu familia, în diverse locații, m-am simțit mai creativă ca niciodată. Articolele aproape că s-au scris singure.

Acum recomand ca în loc să petreceți 60 de minute în fața calculatorului încercând să compuneți ceva, mai bine ieșiți 50 de minute la o plimbare, la un suc, la ce doriți voi, și apoi rezervați-vă 10 minute pentru blog. Pentru mine a mers.

16 Comments on Inspiraţia cea de toate zilele

  1. Cam asa functioneaza si la mine
    Ma mai poate inspira o carte, un film – si nu voi scrie neaparat despre carte sau film dar se trezesc anumite amintiri……pe care le credeam adormite total
    Pentru articolele cu Sorin, m-a inspirat o intamplare de pe facebook 🙂
    Ah si…….faptul ca am aflat ca el se casatoreste………a treia oara. Sau a patra, nu mai stiu 🙂

    • Da, si o carte sau film poate inspira. Si Facebook-ul este util, si pe mine m-au inspirat multe din ce am vazut acolo. 🙂

    • Depinde cat esti de inspirat si cat de lung este articolul. Plus ca nici afara nu stai doar 50 de minute. Stai 100 si atunci scrii 20 de minute. Si tot asa. 🙂

    • Acum am cautat si am citit si articolul tau despre solutii ptr lipsa de informatii. 🙂 Asta cu plimbatul singur nu am incercat-o pana acum. Daca e sa ma plimb solo, iau cainele cu mine. 🙂 Iar atunci el nu prea ma lasa sa ma bucur de detalii, ma tot trage dintr-o parte in alta, se duce la caini, la oameni, tot timpul trebuie sa fiu cu ochii pe el. 🙂

  2. Stii cum e treaba aia cu propusul si inversunarea, nu? Cu cat iti propui ceva cu multa inversunare cu atat nu-ti va reusi. In toate e bine sa fii calm pentru ca restul sa vina lin si frumos. 🙂

  3. Foarte bune sfaturile tale, Mihaela, si ca sa fac putin haz de necaz, caut sponsorizare pentru excursii in strainatate. :))
    Nu-mi aduc aminte sa ma fi asezat la calculator cu intentia de a scrie un articol fara ca in prealabil sa am o idee clara, un plan maret in minte. Cele mai bune idei imi vin sub dus. :)) Blogul meu nu este unul informativ, asa ca iesirile la muzee sau expozitii nu ma ajuta. Foarte utile sunt plimbarile in aer liber, miercuri pe la 7 dimineata ma intreptam agale spre job si m-a pocnit o idee geniala de articol in moalele capului. 😛

    • :)) Da, da, si eu vreau sponsorizare. 🙂
      Eu m-am asezat de multe ori cu gandul de a scrie un articol. Mai ales cand am venit de la mare+munte, dupa vreo 2-3 saptamani de pauza de blog, si am realizat ca nu am chef sa scriu, nu am inspiratie, nu am nimic. Foarte greu am revenit la scris.
      Si mie imi vin idei bune in cada. Si in masina, in timp ce conduc. 😛

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.