Luminile de sărbători din Iaşi

Dec 12, 2011 by

În acest weekend au fost aprinse și la Iași luminile de sărbători. Eram dezamăgită și înainte, pentru că am fost printre ultimii care le-au aprins, am rămas dezamăgită și după ce le-am văzut.

Cu o săptămână în urmă, pe drumul spre Iași, am admirat luminile de sărbători din Bacău, Roman, le-am văzut pe net și pe cele din București. N-am înțeles cum de în toate aceste orașe s-a putut da drumul la începutul lui decembrie iar în Iași nu.

Apoi a început să se anunțe în ziare că pe 10 decembrie se vor aprinde. Știam deja că nu s-a adus nimic nou, că sunt aceleași instalații de anul trecut, însă nu știu, parcă mi s-au părut mai puține. Ne-am plimbat în Piața Unirii, pe bulevardele Ștefan cel Mare, Independenței și Copou, am făcut niște poze și ne-am zgribulit puțin de frig. Am găsit multe zone goale, care ar fi putut fi marcate măcar cu o instalație mică. Porțiuni mari din bulevardul Copou nu au fost împodobite deoarece strada este în lucru – dar cu toate acestea este folosită și nu ar fi stricat să fie și ea luminată.

Am făcut câteva poze și am adăugat și un mic filmuleț – îmi place cum au fost împodobite unele bulevarde, dar mi-ar fi plăcut să fie mai mult sau măcar să fie altfel de lumini, nu aceleași de anii trecuți. Voi reveni cu un articol separat (și poze) despre luminile din Parcul Copou.

De-abia aștept să văd luminile de sărbători din București, cu siguranță mă vor impresiona. In just a few days…

DSC00620 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00621 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00622 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00623 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00625 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00630 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00631 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00638 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi DSC00640 300x224 Luminile de sărbători din Iaşi

Lumini de sărbători 2010 – video gasit pe net (mult mai frumos)

pixel Luminile de sărbători din Iaşi

Thanks for passing by↓

 Luminile de sărbători din Iaşi

25 Comments

  1. Crede-ma ca nu vei fi impresionata de luminele din Bucuresti happy Nu sunt impresionante sunt chiar banale. Au pus si holograme insa nu se compara cu ce am vazut anul trecut in Iasi la Unirii. In Bucuresti sunt in anumite locuri,evident si sunt micute. Cred ca sunt eu prea pretentioasa tongue dar ma asteptam la mai mult. Singurul oras ce m-a uimit la acest capitol a fost Clujul,acum 3 ani…
    Btw,cu ce ocazie mergi in Bucuresti?

    • Mihaela

      Da? Oricum, nu am mai vazut Bucurestiul de Craciun din copilarie, asa ca sunt curioasa cum arata. Oricum nu are cum sa fie mai rau decat Iasul in acest an.
      Mergem cu treaba, nu stam mult din pacate. Oricum ne asteapta Craciunul acasa. happy Mergem, stam o noapte, ne intoarcem a doua zi. Daca as fi stat macar 2 nopti mi-ar fi placut mult sa ne vedem…dar poate vara viitoare de acum.

  2. Luminitele de Craciun sporesc frumusetea Iasiului. Am fost impresionata de ultimul clip…
    Chiar vroiam sa fac si eu niste poze in Piata Universitatii, cand am vazut prima data bradul am fost super entuziasmata. Din pacate doar noaptea se simte magia Sarbatorilor in Bucuresti.

    • Mihaela

      Ultimul clip este intr-adevar impresionant, dar anul asta nu mai e la fel ca anul trecut. Nu stiu ce-au facut cu unele instalatii de nu le-au mai pus.
      Eu de-abia astept sa ma plimb noaptea prin Bucuresti sa vad decoratiunile, sa fac poze… happy

  3. Sa stii ca acelasi sentiment l-am avut si eu: mult mai putine instalatii, ca sa nu zic ca nu functioneaza toate complet. Probabil ca si lipsa zapezii da impresia unui context mai saracacios, cine stie.

    Zile cat mai frumoase la Bucuresti, sa gasesti cateva ceainarii pe acolo daca ai timp, se merita happy. Sau macar magazinele cu ceaiuri, muuulte ceaiuri.

    • Mihaela

      Da, am vazut si eu ieri ca prin zona industriala nici nu functionau pe vreo jumate de bulevard. happy Eh…nu mai conteaza.
      Multumesc. happy Din pacate nu o sa am timp de ceainarii sau magazine cu ceaiuri, vreau ca in cele cateva ore libere sa ma plimb prin parcul Herastrau si prin oras, sa vad luminile de sarbatori. happy

  4. S-ar putea sa ai noroc si sa prinzi toate luminitele aprinse in Bucuresti happy Eu am prins doar ceea ce au aprins pe 4,de aia iti ziceam ca nu am fost impresionata insa ieri Oprescu a mai dat drumul la cateva. Oricum nu ne-am fi putut vedea pt.ca am plecat in Suceava. Poate dupa ce imi vizitez parintii si trec prin Iasi vii 15 minute pana la gara! happy
    Nice, bradul de la Universitate mi-a placut si mie, erau zeci de oameni ce il fotografiau si chiar acolo in zona este si o holograma pe o cladire, cu stelute! happy

    • Mihaela

      Dar cand ajungi in Iasi? Pe ce data?
      Cu siguranta le voi prinde pe toate, ca ajung in Bucuresti mai incolo, spre Craciun.

  5. Saptamana asta plec si ma intorc duminica cel tarziu. Inca nu stiu de ma vor lua sau nu ai mei din Iasi dar daca nu, poate ne vom vedea! happy

    • Mihaela

      Pai in principiu da, numai sa ma anunti ziua, ca sa-ti spun daca sunt in oras sau nu. Ca mai plec si prin Vrancea… happy Macar de Craciun sunt acasa.

  6. din cate observ sunt aceleasi luminite nu din 2010 ci de vreo 3-4 ani deja, mai ales cele din piata unirii, daca le caut prin pozele facute de cand eram inca in facultate in iasi sunt sigura ca au cel putin 3 ani, din cate vad in pozele tale parte din ele sunt stricate deja, parte sunt noute, pe bulevard parca pe Stefan, erau mai frumoase in alte ierni si mai bogate parca.
    De Craciun o sa vad cu ochii mei toata treaba ca ajung cu siguranta in Iasi desi as fi preferat sa fiu in Bucuresti.

    • Mihaela

      Da, intr-adevar, sunt de cativa ani, nu doar de anul trecut…Dar am vazut in video-ul din 2010 instalatii care anul asta n-au mai fost puse deloc…

  7. Oana

    Citisem un articol de curand legat de acest subiect. Din ce am inteles chiar au aprins luminitele cu o saptamana mai devreme decat era initial planificat, pentru ca a fost gala regionala “10 pentru Romania” realizata de Realitatea TV.
    Mai scria ca intr-adevar au folosit aceleasi decoratiuni ca si in anii precedenti, dar nu le mai pun pe toate din cauza cheltuielilor foarte mari cu electricitatea, asa ca anul asta decoratiunile sunt mai saracacioase si mai rare. Chiar si asa costa 7100 ron pe zi, daca imi amintesc bine.
    Imi pare rau ca nu mai gasesc acum link-ul sad

    • Mihaela

      Da, imi imaginez ca electricitatea ii costa mult. Oricum, bani pentru altele au avut, pentru lumini nu. Inteleg ca nu-s atat de importante, dar tot sunt dezamagita.

  8. woaa, ce frumos arata! love struck
    vad ca in mai toate orasele culoare albastru a fost anul asta la putere.

    • Mihaela

      La noi a fost la putere si anul trecut, si acum 2 ani si tot asa…pentru ca sunt aceleasi lumini. laughing

  9. Stefania

    Au anuntat de mult ca vor pune mai putine instalatii pentru a reduce consumul de elctricitate.

    • Mihaela

      Am zis si intr-un alt comentariu, ca da, am auzit de asta, dar tot sunt dezamagita. Nu stiu, era un sentiment tare placut sa vezi orasul impodobit frumos, cu instalatii noi si deosebite.

  10. niko-iasi

    au aprins in iasi luminitele ,arata frumos -o sa merg in parcul copou cu micuta cu siguranta ai va plcea .

  11. E frumos! Deabia astept sa intru si eu in spiritul Sarbatorilor! Pozele sunt frumoase, chiar daca pe tine te-au dezamagit luminitele fiindca sunt aceleasi ca in alti ani, eu nici nu stii cat imi doresc sa le vad, chiar daca e sa fie aceleasi happy

  12. Sunt frumoase luminitele din Bacau? Abia astept sa ajung acasa sa vad si eu cum e amenajat anul asta orasul meu natal. happy

  13. Chiar superbe….dar tot nu au farmec fara zapada sad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

More in personal
Observaţii [2]

Alte câteva observații, adunate de-a lungul ultimelor săptămâni. Câteodată tare mult mi-aș dori să fiu imună la ce se întâmplă...

Close