De ziua mea am primit un frumos cadou: mi-a expirat cartea de identitate. Așa că m-am pregătit sufletește ca să mă duc să mă înghesui, să mă împing, să pierd câteva ore bune pentru a-l schimba. Fusesem cu mama mea anul trecut și știam la ce să mă aștept. Iar în septembrie își schimbase și prietena mea buletinul și era la fel de multă nebunie.

Însă se pare că din septembrie și până acum lucrurile s-au mai schimbat. În bine. Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași are site, unde se găsesc toate informațiile necesare și-n plus, se pot face programări online. Îți alegi o zi (înainte de data de expirare altfel primiți amendă), un interval orar disponibil și ai scăpat de statul la coadă pentru luat bilet de ordine și așteptat la rând.

Important este ca totuși să vă duceți cu vreo 30 de minute înainte, pentru că la casierie tot este coadă și nu e mică deloc. Apoi mergeți la ghișeul 1, rezervat pentru programările online, și așteptați intervalul orar pe care vi l-ați ales. Nu o să vă cheme cineva, fiți atenți la oră și prezentați-vă la geam când este momentul. Oricum, nu o să scăpați prea repede. La pozat tot este coadă, eu am stat cel puțin 30 de minute acolo.

O altă schimbare binevenită este legată de termenul de eliberare al actului – 7 zile lucrătoare în loc de o lună, cum era până în septembrie. Eu una chiar am nevoie de buletin, primesc multe colete la poștă, am treabă pe la bănci, și nu toată lumea privește cu ochi buni o copie după actul de identitate (și văd că nu prea se obișnuiește a se prezenta permisul de conducere în loc de actul de identitate, deși conține și CNP și fotografie).

Se pare că lucrurile se mai schimbă și în Iași. Dacă până acum ceva timp, era o adevărată corvoadă schimbatul actelor de identitate (buletin, pașaport), acum procedura este ceva mai civilizată și nu-ți răpește mai mult de o oră.

17 Comments on Schimbarea actului de identitate

  1. Ma bucur sa aud ca la tine totul a mers excelent; si ma gandesc ca atunci cand l-am schimbat eu (adica noiembrie 2011) am observat cateva minusuri:
    1. am facut rezervare online, cand m-am dus la ghiseul care se ocupa strict de acest lucru, mi s-a spus ca nu sunt pe lista (tind sa cred ca au o mica problema organizatorica – nu-si fac update la timp); plus ca am vazut persoane care aveau rezervari suprapuse.

    2. am primit buletinul in 30 zile si am intrebat daca se poate totusi mai repede si angajatul respectiv s-a uitat ciudat la mine (nu l-am inteles de ce)

    Ca in orice locatie publica, trebuie sa vii mai devreme cu jumatate de ora, trebuie sa te calce toti in picioare, nu exista civilizatie, unii angajati si paznicul te privesc de sus, de parca le-ai cersi mila pentru un drept al tau si tot asa. Intr-adevar, poate ca nu mai stai atat de mult ca in alti ani, dar daca ar exista mai mult bun simt ar fi tare bine.

  2. La noi in Turda se face repede, doar programul e aiurea, ba de dimineata, ba de dupa-masa , o data doar se preiau actele si se fac poze, alta data doar se elibereaza! Trebuie sa mergi sa intrebi si sa-ti notezi. In rest in 20 de minute scapi 🙂

    • Asta e cam aiurea. Aici este doar de dimineata si pe site este precizat orarul, ca sa nu fie probleme. Eu am si norocul ca sediul este la 5 minute de biroul meu, deci mi-e usor sa ajung acolo.

  3. O lună? Mi se pare ciudat… acum 4 ani jumate mie mi-a eliberat în mai puțin de două săptămâni (a zis să vin la două săptămâni, dar fusese gata cu vreo două zile înainte). Și tot așa, de atunci, de-alungul timpului, n-am auzit să dureze mai mult de 10-14 zile.
    Ar trebui totuși să existe niște standarde în chestiile birocratice.

    • In Iasi era o luna…si mie mi se pare incredibil, dar asa a patit si mama, acum un an, si prietena mea in septembrie. Noroc ca eu am prins asta cu 7 zile lucratoare, nu stiu ce ma faceam o luna intreaga fara buletin.

  4. Eu mi-am pierdut buletinul la munte si a trebuit sa ma duc sa il fac, mie mi-au spus ca dureaza 2 saptamani, in Bucuresti nu e cu programare, pur si simplu am fost acolo pe la 8 20 si eram a 3 a persoana la coada, si in 10 minute s-a rezolvat, totusi erau mai multe persoane dupa mine si probabil ca la ei a durat mai mult. 😀

  5. Buna dimineata!
    Wow, daca asa e si in Bacau atunci mi’ai dat o veste exceptional de buna :D.
    Eu trebuie sa ma intorc anul acesta sa’mi schimb si buletinul si pasaportul, sau doar unul dintre ele, nu mai stiu exact, si chiar ma gandeam cum voi face, mai ales ca stau numai 2 saptamani, maxim, acasa.
    Merci :*

Leave a Reply to Roșcata Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.