Nu știu ce părere aveți voi, dar eu consider că în timpul unei călătorii cu mașina și pasagerul din dreapta are responsabilități. Mai ales când este vorba de un drum lung și obositor. Este obligatoriu să se implice, să fie atent? Nu. Însă dacă ești interesat de binele tău și al celor din jur, poate ar fi bine să depui un pic de efort, gratuit.

Am vrut să vorbesc despre acest subiect pentru că am observat că multe dintre prietenele mele (sau alte cunoștințe, mai ales de sex feminin) au obiceiul să se urce în mașină, să citească, să umble la telefon ore întregi, să doarmă, fără să le pese de nimic altceva. Nu zic, ajută șoferul cu o gură de apă sau hrană, când li se cere, dar în rest…nimic.

Cea mai mare greșeală pe care o fac, din punctul meu de vedere, este că adorm în timpul unui drum lung, lăsând șoferul pe cont propriu. Și mai rău este când toată lumea din mașină adoarme. Din proprie experiență vă spun, când toți din mașină dorm, când tu la rândul tău ești foarte, foarte obosit, când cafeaua și muzica dată tare nu te mai ajută, foarte ușor îți vine să închizi doar puțin ochii – și dacă închizi numai o secundă ochii riști să te omori și pe tine, și pe ceilalți din mașină. Cea mai bună decizie este să te oprești și să dormi și tu un pic. Dar până să ajungi aici, consider că pasagerul din dreapta nu trebuie să te lase singur – trebuie să stea de vorba cu tine, să te întrebe dacă mai poți, să te sfătuiască, să te susțină.

În ultimii ani, pe drumul spre mare (care este cam cel mai lung drum pe care îl facem în fiecare an) îmi venea să adorm aproape din oră în oră. Porneam la miezul nopții, de multe ori nu reușeam să dormim înainte, și când stai în dreapta și mașina te leagănă așa frumos, ți se face imediat somn. Dar nu, am rezistat de fiecare dată, am stat trează alături de șofer, și de dormit am dormit doar împreună, la un hotel sau în mașina oprită într-o parcare, atunci când am simțit că nu mai putem.

În afară de problema cu adormitul la volan, nici cititul sau alte activități de acest gen nu sunt recomandate pe scaunul din dreapta. În caz de accident, tu nu privești în față și nu te poți proteja. Ai centură, foarte bine, dar mult mai bine este dacă ești atent la drum și la pericolele ce apar.

Alte lucruri pe care NU trebuie să le faci atunci când ești pasager într-o mașină:

  • nu țipa – dacă într-adevăr este un pericol învață să spui exact despre ce e vorba, “fii atent, pune frână” (de exemplu), nu țipa, căci țipătul nu spune nimic, nu face decât să sperie șoferul și să-i distragă atenția. Nu mai zic de câte ori am văzut femei în vârstă care țipau, ca să afli după că de fapt văzuseră un cățel drăgălaș pe stradă sau vreun cunoscut în altă mașină.
  • nu incomoda șoferul – nu te ridica din scaun, nu umbla peste tot, nu te întinde în spate în timpul drumului. Mai ales persoanele cu părul creț, voluminos – riști să nu mai vezi jumătate din parbriz din cauza lor.
  • nu distrage atenția șoferului – nu-i pune zeci de întrebări despre cd player, despre aerul condiționat, nu te plânge că nu merge una sau alta. Șoferul trebuie să fie atent la drum, nu la muzică, AC sau altele. De asemenea, nu-i arăta cai verzi pe pereți – “vai, iubi, uite ce mașină faină e în dreapta”, “wow, ce clădire, uite acolo, în stânga”. De la prostioare din astea se ajunge foarte ușor la accidente.

Poate comparația e ușor exagerată, dar aș putea asemăna pasagerul din dreapta cu pietonul pe trecerea de pietoni – da, mașinile sunt obligate să oprească, tu nu trebuie decât să treci, cu toate astea este foarte important să te asiguri, să fii atent, dacă vezi că o mașină vine cu viteză mare mai bine să-l lași să treacă, decât să fii încăpățânat și să trăiești cu ideea că e datoria lui, dacă se întâmplă ceva el e vinovat.

17 Comments on Recomandări pentru pasagerul din dreapta

  1. Foarte bune sfaturile tale. Si eu obisnuiam sa fiu tacuta pe scaunul din dreapta si Filozoful mi-a zis de multe ori: mai zi si tu ceva..orice.De multe ori taceam dar in ultimul timp trancan, il intreb, ii zic daca sa ne oprim sa fumam o tigara, comunic mai mult. pentru ca e important sa stie ca e cineva langa el care e prezent cu adevarat acolo.

    • Da, si eu mai am momente cand sunt mai tacuta si ma roaga Felix sa mai zic ceva, ca la lung drum doar cu muzica e cam plictisitor. Si…iti vine somn. 🙂

  2. ceva ce nu ai scris sau nu e precizat clar…sa nu se puna ala din dreapta sa comenteze legat de cum conduce soferul! alea la mine sunt momentele in care imi vine sa dau pasagerul din dreapta jos si sa vina pe jos la destinatie 🙂 aia la zona NU e de pus, mai ales daca nu are nici permis 🙂 un lucru ce imi cere mie soferul e deobicei sa ma uit dupa semne de programe radio 😛

    • Da, da, Adriana! Chiar am uitat si de problema asta. Da, de multe ori pasagerul din dreapta comenteaza exagerat de mult, mai ales daca nu are permis. 🙂 Legat de drumul pe care il alegi, de viteza, de …toate.

  3. Total de acord cu tine. Cat timp stau in dreapta, niciodata nu am fost pasiva, sunt mereu la fel de atenta la drum ca si soferul, ceea ce m-a ajutat foarte mult in momentul in care am facut la randul meu scoala de soferi, iar acum in trafic. Niciodata nu o sa pot intelege persoanele care pot sa citeasca, sa doarma sau sa se machieze stand pe scaunul din dreapta. Foarte bun articolul

    • Multumesc Paula! Da…cu machiatul chiar e o problema. Daca pune soferul o frana brusc si tu tocmai te rimelai, risti sa-ti scoti ochiul. Trebuie gandite un pic chestiile astea inainte de a fi facute.

  4. asa e. moderatie in volumul tonului si adecvarea la tematici ok fac bine la drum. coroborate cu atentia la ce se petrece, mai ales pe timp nocturn.
    weekend placut soferitelor.

  5. Extrem de UTIL acest articol! Pentru mine cel putin este important sa citesc informatii de acest gen, pentru a sti pe viitor. Chiar mi-ar face placere sa revii cu subiecte “auto”.

    Ai dreptate in ceea ce zici, mai bine esti atent si tu pe tot parcursul drumului, decat sa te simti foarte relaxat si sa lasi doar soferul sa-si faca treaba. O secunda poate schimba totul.

    • Poate voi reveni, numai sa am despre ce sa vorbesc. 🙂 Si da, trebuie multa atentie si soferul trebuie sustinut, mai ales la drum lung.

    • Daca nu te crede, asta e. Oricum tot nu cred ca tipatul e un lucru bun, mai ales ca nu spune nimic decat ca ti-e teama de ceva – dar nu spui nimic despre pericol, de unde vine. Asta cred ca e important, sa spui care e problema, nu numai ca este o problema.

  6. Eeeh, daca adormi mai calca si tu masina din cand in cand 😀 dar fara sa depasesti viteza legala. Persoana din stanga e fratele meu deobicei care ma mai atentioneaza de una-alta; e util.

  7. Cel mai bine e cand in dreapta e tot un sofer. Un ne-sofer bate campii si comenteaza, iar daca ceva chiar se intampla, se panicheaza. Instructorul meu mi-a bagat bine regulile in cap cand am facut scoala si cam ce scrii tu discuta si el cu mine. E foarte important sa fie cineva in masina pe post de copilot. Foarte buna ideea sa scrii despre asta.

  8. Inainte sa devin soferita nu dadeam importanta acestor lucruri pe care co-pilotul trebuie sa le faca. Adesea, cand mergeam la drum lung dormeam bustean si nu ma interesa ce face tata cu volanul. Acum, la aproape doi ani de cand am luat permisul, gandesc altfel. Am facut un drum de la Timisoara la Mangalia pe scaunul din dreapta si nu am dormit deloc. Am cautat localitati pe GPS si harta, m-am uitat dupa indicatoare, am deschis sticle de apa, suc, cafea, energizante si asa mai departe.
    E important sa ai pe cineva in dreapta care sa-ti mai usureze munca.

    • Asa este Adri. Soferul trebuie ajutat, astfel e mai sigur si pentru el si pentru pasageri. Cum ar fi daca ar trebui sa-si desfaca singur apa in timp ce merge sau sa caute pe harta? Isi pierde concentrarea si foarte usor se poate produce un accident.

Leave a Reply to ch3815h Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.