Am descoperit-o pe Raluca Martinescu datorită Iuliei, al cărei blog îmi place foarte, foarte mult. 🙂 Am tot intenționat să vă scriu despre hainele realizate de Raluca, dar am vrut ca mai întâi să comand, să văd cum decurge întregul proces, cum sunt hainele, ca să pot să scriu în cunoștință de cauză.

Mi-a fost greu să aleg, toate hainele de pe site îmi plac foarte mult, sunt moderne și tare frumoase. Am ales inițial o jachetă pentru primăvară, dar cum n-am mai avut primăvară, am renunțat și am comandat o bluză si o fustă din noua colecție (aprilie 2012) și un cardigan (colecția septembrie 2011). Pentru toate trei am plătit în jur de 160 lei, o sumă rezonabilă din punctul meu de vedere.

Eh, să vă mai spun cât de încântată sunt de hăinuțe? Bluza și fusta se asortează perfect, creează o ținută elegantă, dar potrivită pentru zi, modernă și deși nu pare, răcoroasă. M-am îmbrăcat astfel la +30 de grade și mă simțeam foarte bine. Fusta nu este transparentă și este de un verde smarald absolut superb – culoarea este mult mai frumoasă decât pare în poze. Cardiganul bej n-am apucat să-l port afară, este prea cald, dar l-am probat și sunt foarte mulțumită. Este perfect pentru serile răcoroase.

Un lucru foarte important (și de apreciat) e că Raluca creează aceste haine după măsurile clientului. Deci nu comanzi mărimea S, M, ci îi comunici măsurile tale și astfel hainele ți se vor potrivi perfect. Nu mai sunt probleme cu mâneci prea lungi sau prea scurte, bluze care te strâng la bust, ș.a.

  

Cu Raluca se discută foarte ușor, răspunde foarte repede la mailuri, lucrează repede comanda iar hainele sunt croite foarte bine. Materialul este de foarte bună calitate, îmi place tare mult, nu ies ațe, nu există defecte.

Ce-mi mai place? Site-ul. Hainele sunt împărțite pe categorii clare, fiecare produs este însoțit de fotografii profesionale și descriere. Hainele nu sunt pozate pe umeraș, ci pe model, poți observa cum vine, cum se așază, atât din față cât și din spate. Descrierea nu este succintă, este clară, conține multe informații.

Nu pot decât să o felicit pe Raluca, sunt încântată că există astfel de designeri la noi. Scuzați-mi entuziasmul, dar sunt chiar foarte încântată de noile mele achiziții. 🙂

De-abia aștept și colecția mai 2012. 🙂

28 Comments on OOTD by Raluca Martinescu

    • Multumesc Miss S! Da, si mie imi plac mult fustele lungi, mai am vreo 2 in garderoba, dar cred ca o sa-mi mai cumpar si pe alte culori, tot cat mai vii.

    • Multumesc. 🙂 Da, jacheta e foarte frumoasa, poate o sa o cumpar pentru la toamna. Cred ca ar merge tare bine cu o fusta plisata.

  1. Am aruncat si eu un ochi pe site-ul recomandat, e adevarat, sunt hainute dragute la preturi acceptabile. Sa porti sanatoasa noile achizitii, Mihaela. Toate sunt frumoase si iti vin impecabil. 🙂

    • Multumesc Nice! 🙂 Da, sunt tare frumoase. Imi plac si pantofii, poate o sa-mi comand o pereche in viitor.

  2. Iti sta foarte bine.
    Acum doua saptamani Raluca mi-a facut si mie un bolero simplu dar absolut superb si urmeaza sa imi dau comanda de corset! 🙂 Dupa aceea le voi posta si eu pe blog pentru ca imi sunt drage lucrusoarele ei, imi place cum lucreaza iar ea ca persoana e foarte cumsecade si serioasa in ceea ce face! O recomand cu drag la randu-mi.

  3. Iti sta foarte bine Mihaela 🙂 Eu nu prea indraznesc sa visez la rochii lungi ca simt ca nu mi se potrivesc la inaltimea mea. Bluzita este foarte foarte dragalasa.

    • Multumesc! 🙂
      Mihaela, asa ziceam si eu. Nici eu nu-s foarte inalta. Dar am avut surprinderea sa constat ca nu-mi sta rau cu fuste/rochii lungi…Unele ma avantajeaza mult mai bine decat o fusta mai scurta sau un pantalon.

Leave a Reply to Miss S Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.