De Cofetăria Frișcot am auzit datorită promovării lor de pe Facebook și de pe belva.ro. Mi-au plăcut pozele și când am aflat și că unul din cele două sedii este situat foarte aproape de locuința mea, cam la vreo 2-3 minute de mers pe jos, n-am mai stat pe gânduri și l-am vizitat.

Cofetăria este situată pe Codrescu 6 (între Tele M și Azilul de bătrâni), în locul unde înainte se vindea pâine. Cei care locuiesc în zonă sigur știu locația. Nu cumpăram des pâine de acolo, luam de obicei de vis-a-vis, împreună cu alte produse, dar țin minte că mereu era foarte bună și proaspătă. Însă cei de la Panifcom au avut o idee foarte bună și au transformat magazinul într-o cofetărie modernă și arătoasă, unde poți cumpăra atât prăjituri, cât și pâine (și din câte am înțeles o pâine foarte bună), și poți sta și la o masă, în compania unui suc, a unei înghețate sau a unei felii de tort. Mai mult, a fost amenajată și o mică terasă, mai intimă, într-o grădină cu mult verde.

La prima vizită, împreună cu Felix, am servit o felie de tort cu bezea (5 lei), o felie de tort Profiterol (5.5 lei), și am luat pentru acasă un covrig polonez și 4 tarte mici cu măr (10 lei). Sucurile la doză costă 1.8 lei, mai ieftin decât la chioșcul de lângă Parcul Copou, brioșele foarte drăgălașe costă 1.8 lei/bucata. Prăjiturile au fost delicioase, nu aveau acel gust artificial și grețos pe care îl mai au unele prăjituri din comerț. Foarte importantă a fost și atitudinea angajaților – politicoși, prietenoși și doritori să ajute.

Mi-a făcut plăcere vizita la Frișcot și cred că voi reveni aici, cu câteva prietene. Mai este o cofetărie Frișcot deschisă și pe Dacia 35, între Dacia și Bicaz, lângă magazinul Panifcom. Poate vă este mai ușor să ajungeți acolo. Mai multe poze cu interiorul cofetăriei + produsele lor apetisante găsiți pe pagina de Facebook, aici.

  

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

8 comments on “Frișcot”

    • Da, e cel din prima imagine. Pai nu prea stiam noi ce sa comandam, asa ca am ales ambele felii si am mancat amandoi din fiecare. Deci nu a fost ales exclusiv de catre cineva. 😛

  1. Uite ca stau acolo aproape (in camin) si nu stiam de ea..desi zilnic merg la magazinul de vizavi..sigur o sa devin client fidel!
    Multumesc pentru ca ai scris despre ea.
    Mereu am aflat lucruri noi din si despre Iasi citindu-te.

    • Ma bucur Ana ca ti-a fost util articolul. Si ma bucur ca te-am ajutat sa afli lucruri noi din si despre Iasi, chiar imi doresc ca blogul sa fie folositor.

  2. Oare cu ce-s facute prajiturile? n-ai intrebat? Adica is cu unt sau cu margarina, ca in cazul in care-s cu margarina zic pas.
    Apropo de asta, am fost la La Folie si am luat o bucata de clafoutis cu caise (era foarte cald si n-aveam chef de chestii cu crema densa!), insa m-a cam dezamagit. Mai precis nu avea nici un gust (bun). Nici dulce, nici aromata, ci doar acra de la caisele nu prea bine coapte. Am sa le mai dau o sansa cu o prajitura cu crema.

    • N-am intrebat Miki. Poti suna tu sa intrebi.
      Si eu vreau sa merg La Folie, am vazut o tarta cu zmeura care arata superb!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.