Lista inițială cu hotele oferită de agenția de turism nu m-a încântat. Nu erau hotele proaste, erau de 4 sau 5 stele, însă ori erau prea departe de plajă, ori nu aveau un rating prea bun pe tripadvisor. Mă gândeam să aleg Mediterranean Palace (5 stele, Adeje), însă am citit că mobila din camere este cam depășită, frigiderul trebuie plătit (3 euro/zi), pereții sunt foarte subțiri și de aceea este foarte mult zgomot, inclusiv noaptea. Și toate astea la un hotel de 5 stele…singurul lucru bun era că avea wifi în cameră.

Am vorbit cu o prietenă și ea mi-a recomandat Jardin Tropical. Jardin Tropical este un hotel de 4 stele superior, dar mai scump decât Mediterranean Palace (5 stele). Numele nu a fost ales întâmplător, hotelul are o grădină superbă, multe flori, palmieri. Mie mi se pare că arată precum clădirile din Santorini, nu este un hotel clasic, înalt, simetric.

Am ales o cameră standard la Jardin Tropical, cu demipensiune (2489 euro/2 persoane, include transport București-Tenerife-București, transport la hotel, taxe de aeroport, asigurare medicală și 2 mese pe zi).

Ajunși acolo am avut însă surpriza să primim un upgrade la cameră, așa că în final am fost cazați într-o cameră Junior Suite Standard, care costă la regim demipensiune 3354 euro. La acest hotel nu există opțiunea all inclusive – sunt foarte puține hoteluri în Tenerife cu all inclusive și cele pe care le-am analizat (din oferta dată de agenție) erau prea departe de ocean sau nu aveau rating prea bun pe tripadvisor.

Recepția hotelului este mobilată cu gust, foarte modern. Sunt 4-5 angajați, la câte un birou, aflați la dispoziția clienților. Nu a trebuit să așteptăm deloc, ne-am așezat pe niște fotolii foarte confortabile, ni s-a oferit șampanie sau suc de portocale, și în 5 minute ni s-au dat cartelele de acces în cameră, hărți cu hotelul (este foarte mare) și bineînțeles ni s-a explicat ce e cu upgrade-ul.

Citisem și înainte pe TripAdvisor că multe hotele oferă aceste upgrade-uri. Depinde de norocul fiecăruia…nu toată lumea le primește, nu sunt anumite condiții. Dacă hotelul are o cameră mai bună liberă în acea perioadă, ți-o oferă. Lucru de admirat, n-am auzit vreodată ca un hotel din România să ofere o cameră mai bună unui client doar pentru că nu este folosită.

Junior Suite Standard este o cameră superbă, enormă, cu o baie de vis și un pat enorm. O recomand pentru luna de miere. Dacă vă permiteți să mai adăugați 300 euro, puteți lua o cameră Junior Suite Standard cu vedere la ocean. Și camera noastră avea vedere parțială la ocean – în dreapta se vedea muntele, în stânga oceanul iar drept în față palmieri.

Pentru cei care nu au prea mult chef de citit, voi descrie camera mai pe scurt: o cameră în care m-am simțit la fel de confortabil ca acasă, care mi-a dat idei despre cum aș vrea să arate baia și dormitorul meu dacă le voi redecora și care conține absolut tot ce ai avea nevoie (bineînțeles, în afară de haine, electronice și bani).

  

  

  

  

După cum se vede și din pozele de mai sus, dormitorul conține un pat foarte mare (King Size), cu așternuturi albe și câte 3 perne de persoană. Am adorat acele perne, fiecare din noi ținea câte o pernă în brațe, una sub cap, alta la spate. Partea proastă cu patul King Size este că din cauză că este așa de mare cu greu te întâlnești cu partenerul în pat. 🙂

Lângă pat, pe fiecare parte, este câte o noptieră și o veioză. Lângă veioză sunt întrerupătoare atât pentru lumina de lângă pat cât și pentru lumina din cameră. Deci dacă ai uitat în hol lumina deschisă, nu trebuie să te ridici din pat. O surpriză plăcută a fost și lumina pentru citit de lângă pat – o altă veioză, cu cap flexibil. Așa încât dacă doreai să citești puteai să o faci fără să-ți deranjezi partenerul. Tot lângă veioză este și un radio, așezat în perete. Nu cred că poți alege posturile, dar de câte ori l-am deschis s-a difuzat doar muzică bună (fără reclame sau vorbărie, doar muzică).

 

Camera mai conține: frigider, seif, fierbător cu pliculețe de ceai, cafea, zahăr, televizor cu plasmă, canapea, masă cu scaune, șifonier cu umerașe (suficiente, nu 2-3), birou (sub TV), hârtie, pixuri, reviste, o carte despre hotel, suficiente prize (important pentru noi care aveam de încărcat zilnic 2 aparate foto, 2 telefoane și un laptop), pahare (de șampanie și obișnuite). Wifi este doar în lobby-ul hotelului, nu și în cameră.

  

    

Baia era absolut grozavă. WC-ul și bideul erau despărțite de restul băii printr-o ușă glisantă. Baia avea atât cadă cât și duș, precum și 2 chiuvete. Prosoape erau o mulțime – 4 mici lângă chiuvetă, 2 mari lângă cadă, alte 2 prin cameră. În baie erau și halate de baie, mari, pufoase, precum și papuci. Să nu uit de foehn, telefon lângă WC, radio (la fel ca cel din cameră). Mai mare dragul să-ți petreci timpul în baie. Dai drumul la radio, faci un duș, apoi te înfășori în halatul mare și călduros. Este disponibilă atât oglinda mare din fața chiuvetelor cât și o oglindă mai mică, pentru machiaj. În baie am găsit absolut tot ce aveam nevoie pentru îngrijire personală: pastă și periuță de dinți, burete, săpunuri, șervețele, bețișoare pentru urechi, lamă de ras, cremă de pantofi, vată. Atât în duș cât și în cadă era plasat un dispozitiv cu săpun – nu trebuia decât să apeși pe el – foarte simplu de utilizat. Cada avea și covoraș antiderapant.

Nu mai trebuie să menționez că n-am avut niciodată probleme cu apă caldă sau cu potrivirea apei, să nu fie nici prea rece, nici prea fierbinte. Apa nu este potabilă în Tenerife, așa că aveți grijă. Când am făcut baie în cadă am observat că este un pic maronie – nu este murdară, te poți spăla pe corp cu ea, dar nu este bună pentru băut.

  

  

Balconul era suficient de mare, cu o măsuță și 2 scaune. Pozele cu balconul le aveți mai sus, aici am adăugat doar priveliștea: stânga – oceanul, dreapta – munții și în față palmierii.

  

Am avut niște probleme cu seiful din cameră și cu cartelele de acces. Seiful nu funcționa, am vorbit la recepție, au trimis imediat un tehnician care l-a reparat în vreo 5 minute. Foarte rapid au rezolvat problema. Cartelele de acces uneori nu funcționau. O dată nu a mers să deschidem ușa, ne-am întors la recepție, ne-au schimbat cartela și apoi a mers. De câteva ori nu a mers la una din ușile prin care intrai/ieșeai din spațiul hotelului. O dată nu a mers deloc la ușa de la cameră așa încât au trimis un tehnician care au schimbat yala.

Un alt lucru important de spus este curățenia în cameră. În fiecare zi veneau și făceau curățenie și nu numai ce trebuia făcut și schimbat, dar am văzut că ne-au împăturit și hainele, ne-au așezat pantofii frumos, în ordine, lângă intrare. Femeile de servici erau foarte politicoase, zâmbitoare, mereu ne salutau, chiar și când ne întâlneam pe hol. În cele 7 zile s-au schimbat prosoapele, așternutul, se lua gunoiul, se spăla pe jos.

În continuare aveți prețurile pentru toate tipurile de camere, dar doar de la Jardin Tropical. Am aruncat foaia oferită de agenție cu prețurile de la celelalte hoteluri. Nu fiți însă foarte dezamăgiți, găsiți prețurile pe site-ul Cocktail Holidays, turoperatorul care ne-a vândut excursia. Click aici pentru lista completă de hoteluri și prețuri.

V-am înnebunit cu detalii, dar dacă cineva va vrea să meargă la Jardin Tropical, știu că îi vor folosi toate aceste informații. Voi reveni cu partea a doua a articolului unde voi vorbi de mese, piscine și vă voi arăta poze cu exteriorul hotelului și cu grădina minunată.

 

14 Comments on Tenerife: hotelul Jardin Tropical (1)

    • Da, n-am apucat atunci sa-ti prezint prea multe poze. 🙂 O sa urmeze si partea a doua, cu exteriorul hotelului, gradina, piscinele. 🙂 Le-am scris pe toate, ca cine stie cand mai apuc sa scriu pe blog de sapt viitoare. 😛

  1. Absolut grozav! M-am relaxat numai uitandu-ma la paturi , la culori, la spatiul din camera
    Ati avut noroc cu upgradeul
    Nu imi amintesc sa fi prins asa ceva
    In tarile arabe daca aveam camera la piscina si dam 30 de euro primim camera cu vedere la mare (daca e cazul) dar atat

  2. M-am indragostit de Tenerife datorita imaginilor cu hoteluri de pe net, care aratau fix ca in prima fotografie a articolului. Dar acum ca am vazut pretul, stiu ca e un paradis interzis pentru mine.
    Deh, sunt destinatii care iti selecteaza clientii…

    • Depinde Nice…nu te speria de pret. Am vorbit cu o agentie de turism care oferea o excursie acolo, cu cazare, transport si excursii optionale incluse, la 1100 euro. Deci se poate si mai ieftin.

        • Da…de persoana. 🙁 Dar e cu tot cu excursii optionale si stii ca alea sunt scumpe (50, 60 euro excursia). Oricum, cred ca se poate cauta si individual…cazare sigur gasesti si mult mai ieftina, mai ales daca nu vrei in statiune, ci incerci la pensiunile de langa munte. Transportul insa cred ca e multisor, pentru ca pana la urma sunt 5000 km pana acolo.

  3. Ai avut o excursie minunata, cu siguranta! Ma bucur ca am putut citi detalii si multumim pentru poze 🙂 fac cat 1000 de cuvinte uneori! Trecem pe lista, nu se stie niciodata cand vom avea nevoie de aceste informatii 🙂 Multumim!

Leave a Reply to Hapi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.