În aceste zile de toamnă au apărut o mulțime de seriale noi, majoritatea scurte (20 de minute) și comedii. Bucuria mea. 🙂 Din păcate nu toate sunt grozave, multe sunt plictisitoare și nu cred că o să aibă o viață prea lungă. Sper că pe parcurs să-și mai revină, să mai facă îmbunătățiri la scenariu.

Vă voi prezenta acum câteva din serialele comedii iar într-un articol viitor serialele de tip dramă, poate o să găsiți ceva care să vă placă.

The New Normal

Goldie este o tânără mamă care dorește să devină independentă față de mama ei și să-și schimbe viața în bine. Se desparte de iubitul ei infidel, se mută în alt oraș unde cunoaște un cuplu gay. Acceptă să devină mamă surogat pentru ei și se împrietenesc. Serialul prezintă viața de zi cu zi a celor doi parteneri, David și Bryan, care se obișnuiesc cu viitorul lor statut de părinți, precum și viața de familie a lui Goldie și a fiicei ei Shania, care au de luptat cu isteriile mamei, respectiv bunicii lor. Serialul are o distribuție destul de bună: Justin Bartha (David), Ellen Barkin (Jane), Nene Leaks (Rocky).

Acest serial îmi place, vi-l recomand.

The NeighbOrs 

O familie din New Jersey se mută într-un cartier locuit doar de extratereștri. Casele din cartier fuseseră cumpărate în totalitate de un grup de extratereștri, dar un cuplu s-a întors acasă, așa că a rămas nelocuită o casă. Așa a ajuns familia “normală” aici.

Nu este groaznic, dar nici nu pot spune că îmi place. Îl urmăresc dacă mă plictisesc tare și de obicei mai fac și alte lucruri în același timp.

The Mindy Project

Pe Mindy Kalling o știți din The Office. În afară de cariera de actriță, scrie scenarii pentru seriale și este și producător. Așa încât și-a dezvoltat propriul serial, care a început destul de bine.

Este vorba de o tânără doctoriță, un fel de Bridget Jones, neîndemânatică, amuzantă, inteligentă, cu un corp nu chiar perfect, care încearcă să-și găsească un partener și în același timp să se descurce cât mai bine la servici, alături de niște colegi nu întotdeauna binevoitori.

Animal Practice

Un serial despre un veterinar și despre spitalul unde lucrează. Colegii săi sunt un pic țicniți, șefa lui, Dorothy, este o fostă iubită. Ni se prezintă câteva cazuri, o maimuță face câteva scamatorii…și cam asta e.

Deși din distribuție face parte și Joanna Garcia Swisher, care mi-e  simpatică, nu-mi place în mod deosebit serialul. Nu este rău (The Neighbours e mult mai jos), dar nu cred că are șanse să reziste mai mult de un sezon, două.

Partners

În acest serial, cu o distribuție destul de bună, este vorba despre două cupluri, unul gay, unul hetero. Louis și Joe au fost mereu cei mai buni prieteni. Acum Joe are o relație cu Ali, care este bună prietenă cu Louis, iar Louis este cuplat cu Wyatt. Joe are prostul obicei de a se tot băga în relația lui Louis și astfel se nasc tot felul de situații, mai mult sau mai puțin amuzante.

Michael Urie (îl știți din Ugly Betty) joacă rolul lui Joe, Sophia Bush (One Tree Hill) o interpretează pe Ali iar Brandon Routh pe Wyatt. Cred că este serialul cu cele mai mari șanse să reziste.

Guys with Kids

Un serial despre trei tați de vreo 30 de ani și viețile lor de familie. Unul este divorțat, dar fosta soție încă are cheile de la casa lui, altul încearcă să se descurce cu vreo 4 copii mici. Cel de-al treilea mai trebuie să se maturizeze. Sunt prieteni, se ajută, se întâmplă diverse chestii amuzante.

Simpatic. Nu excelent, sper însă să reziste măcar vreo 2 sezoane.

Din distribuție iese în evidență Jamie-Lynn Sigler care a jucat în The Sopranos.

Ben and Kate

Cred că e serialul care îmi place cel mai puțin. Ben Fox are anumite probleme psihice și de aceea se comportă mai ciudat, dar este un om bun, care nu dorește decât să ajute. Kate, sora lui, are destule pe cap, trebuie să o crească de una singură pe fiica ei, Maddie, dar face tot posibilul să fie alături și de fratele ei.

Mi s-a părut pur și simplu plictisitor.

Go On

Matthew Perry revine pe micul ecran cu un nou serial. Este interesant, însă nu pare genul care să reziste mai mult de un sezon, două.

Actorul joacă rolul lui Ryan, care și-a pierdut de curând soția și pentru a-și reveni merge la ședințe de terapie. Aici cunoaște un grup de oameni și împreună trec prin tot felul de aventuri.

14 Comments on Seriale noi în 2012: comedii

    • Guys with Kids este printre cele mai bune aparute. Dupa parerea mea. Go On am vazut ca este apreciat de multa lume.

  1. Nu ma tenteaza niciunul, insa nu subestima “simtul umorului” american. Au niste gusturi… Ma frapeaza totdeauna ratingurile de pe imdb (date cel mai adesea de americani, pentru ca acolo se lanseaza prima data productiile) 😀

    • Ai dreptate. Oricum, slabut anul asta…in afara de 2-3, care nu cred ca vor avea mai mult de 1-2 sezoane, nu o sa reziste niciunul.

  2. Eu chiar imi doresc ca Go On sa tina mai mult de 2 sezoane. Sunt 5 episoade aparute pana acum (daca nu ma insel) si sincer imi place. Ma bucura faptul ca fostii “prieteni” (adica astia din Friends) mai ies la suprafata din cand in cand.

    Adica Ross in Madagascar, Rachel in mai multe filme, Chandler in Go on, Monica in Cougar Town, Joey si Pheobe..etc

    • Si eu ma bucur ca au proiecte. Desi nu pot spune ca-mi place noul serial al lui Phoebe, ala cu Web Therapy, de Cougar Town m-am plictisit. In schimb imi place Episodes al lui Joey.

  3. Am mai scris eu mai demult ca atunci cand vine vorba de seriale, ma bazez mereu pe recomandarile tale, pt. ca am observat ca tot ce recomanzi tu, imi place si mie. Sper sa scrii cat mai des despre cat mai multe seriale.

    La un moment dat ai pomenit de The Middle, am incercat sa ma uit si mi s-a parut enervant, dar i-am mai dat o sansa si m-am indragostit de toate personajele. Mai ales Brick e tare simpatic.

    M-am apucat sa urmaresc The Lying Games si mi se pare foarte captivant. Ma tine cu sufletul la gura! Povestea m-a dus putin cu gandul la “Switched at Birth”, pe care nu-l urmaresc insa.

    Ce urmaresc acum si mi se pare unul din cele mai bune seriale este “Parenthood”, care am inteles ca se difuzeaza si-n Romania. Eu abia acum l-am descoperit si mi se pare cel mai realist serial pe care l-am vazut vreodata si aproape-mi dau lacrimile la fiecare episod. Actorii sunt foarte buni si povestile desprinse din viata de zi cu zi.

    In afara de cele de mai sus, am mai descoperit de curand un nou serial, Underemployed. Deocamdata am vazut doar primul episod si mi se pare ok. Ii mai dau o sansa 🙂

    Edit, ca mi-am mai amintit de un serial: The Secret Life of the American Teenager. Si asta mi s-a parut cam slabut la inceput, dar incet-incet m-a prins si acum astept sa reinceapa.

    Astept cu nerabdare noi recomandari.

    • Ma bucur foarte mult ca ti-au folosit recomandarile mele.
      The Middle si mie mi s-a parut ciudat la inceput, dar acum imi place mult. Urmaresc cu placere si Switched at Birth, ti-l recomand. Si Underemployed, desi e nou…am ramas in urma cu prezentarile de seriale noi. 😛
      De Parenthood nu stiam, dar multumesc, o sa-l caut. De The Secret Life of the American Teenager auzisem, dar la fel, nu l-am urmarit. Am sa le caut. Mersi pt recomandari!

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.