IQ (Iași) este dovada că în Iași se fac și lucruri frumoase, pentru oameni deosebiți.

Pentru cei care încă nu au auzit de acest club, vă pot spune că are ca punct central stimularea performanței școlare, întregul concept concentrându-se în jurul a două componente:

  • Clubul IQ (Iași) – un centru de stimulare a performanței, dotat și utilat ultra-modern, care le va facilita olimpicilor liceeni accesul la resurse educaționale formale și nonformale suplimentare ale celor mai prestigioase universități din țară și din lume, accesul la programe de dezvoltare personală și profesională, dar şi la un cadru intim de socializare;
  • Evenimentul IQ (Iași) ce va avea loc în data de 22 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Hotel Bellaria (Sala Clasic). Evenimentul se adresează atât companiilor, cât și instituțiilor ieşene interesate de stimularea performanţei școlare a tinerilor şi de dezvoltarea unui brand local aflat în strânsă legătură cu excelenţa.

Grozav, nu? Îmi amintesc (nu cu plăcere) cum noi, o clasă întreagă de olimpici la diverse obiecte, nu beneficiam nici măcar de laboratoare de chimie sau fizică, ba uneori mai învățam și-n frig, că erau geamurile sparte (la liceu de elită). Iar atunci când s-a făcut un eveniment pentru noi, am primit ca răsplată pentru premiile obținute la fazele județene câte un telefon fix de la unicul sponsor. Mă bucur să știu că acum copiii noștri pot studia în condiții bune pentru a putea avea și cele mai bune rezultate.

Începând de astăzi și până în data de 16 decembrie, toți cei care doresc să sprijine înființarea la Iași a primului club al olimpicilor din România o pot face trimițând un SMS în valoare de 2 euro la 8862*. Fondurile strânse în urma acestei campanii vor fi folosite pentru primul an de funcționare a Clubului IQ (Iași).

Nu uitați – 8862. Excelența e la distanță de doar un sms.  Mai multe informații despre Clubul IQ găsiți aici.

*Numărul este valabil în rețelele Cosmote, Orange, Vodafone. Nu se aplică TVA

4 Comments on Contribuie la înființarea Clubului IQ (Iași)

  1. Imi place foarte mult initiativa si ma bucur mult ca se fac lucruri asa de frumoase in Iasi. Mai ales ca acesti tineri au capacitatea si puterea de a schimba ceva in comunitatea in care traiesc.

  2. Si eu sustin acest proiect mai ales ca astazi l-am intalnit pe Ciprian Paius, directorul executiv al Fundatiei Comunitare Iasi, care a venit la radio insotit de David Cristian, elev olimpic international. Au vorbit cu o atata daruire si speranta ca in Iasi se pot face lucruri marete incat m-am incarcat cu mult optimism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.