Speram ca 2012 să fie un an extraordinar de bun. Poate pentru că îmi place mult numărul 12 (ziua mea de naștere), poate pentru că-mi suna mie bine acest an. N-ar fi corect să spun că a fost un an rău, dar parcă la final de an, nu mă simt pe de-a-ntregul mulțumită sufletește. Eh, presupun că așa e perfecționistul, niciodată nu e mulțumit, indiferent cât de bine sau de rău îi merge.

Ca să respect tradiția am zis să enumăr și la acest final de an realizările, constatările și orice alte lucruri care mi s-au părut importante în 2012.

1. Așa cum mi-am propus anul trecut, am călătorit mult. Am vizitat/văzut în acest an Vulcanii Noroioși, Sibiul,  Transalpina, Hațeg, Cheile Nerei, Peștera Muierii, Tg Jiu, Transfăgărășan, Sighișoara, Praid, Lacu Roșu, Putna, și nu în ultimul rând Tenerife.

2. Am muncit, am câștigat bani, dar am și cheltuit mult. Anul acesta, poate mai mult ca în alți ani, mi-am făcut toate plăcerile. Mi-am cumpărat haine, accesorii, cărți. Am pus mai mult preț pe felul în care arăt și n-am mai considerat aceste cheltuieli ca fiind risipă. Plan pe 2013: să economisesc mai mult.

3. Așa cum spuneam și la punctul 2, am devenit mai feminină. Mulți au tras de mine să renunț la blugi și adidași, să mă îmbrac mai elegant, mai mult cu fuste, rochii, să port din când în când tocuri, să port bijuterii, să mă dau cu puțin ruj. Poate e meritul lor, poate am simțit eu că a venit vremea, nu știu, cert e că am început să pun în aplicare toate aceste sfaturi.

4. 2012 a fost și anul în care mi-am pus o grămadă o întrebări, nu știam în ce direcție ar fi bine să merg, ce să schimb, ce să păstrez. Am vrut să fac o schimbare de carieră, dar după câteva luni mi-am dat seama că nu mai am puterea să o iau de la capăt. Așa că am zis că decât să schimb, să îmbunătățesc. Și sunt sigură acum că a fost decizia corectă.

5. Mi-am demonstrat (din nou) că dacă mă ambiționez și muncesc mult, pot fi cea mai bună sau oricum, printre cei mai buni.

6. Am reușit să citesc 50 de cărți, cu toate că am avut parte de un an foarte aglomerat. Și partea de care sunt cu adevărat mândră e că față de 2011, am citit cu cel puțin 5000 de pagini mai mult. Nu am ales cărți scurte doar de dragul de a-mi atinge targetul, nu mi-a fost “frică” să mă țin de cărți cu +1000 de pagini sau de cărți cu mai multe volume.

Cam asta a fost 2012. Un an cu multă muncă, un an în care am făcut tot posibilul să devin mai bună, din toate punctele de vedere, un an în care am visat mult. Un an ok. Un an care mă face să sper la un an și mai bun…

 

30 Comments on La final de 2012

  1. Ce de realizari frumoase, chiar deosebite, ai de ce sa fii mandra de ele, Mihaela. Si de tine, pentru ca ai vrut, ai muncit si ai obtinut ce ti-ai propus. 🙂
    Ma mir putin ca-l consideri pe 2012 un an ok, eu in locul tau l-as vedea extraordinar. 😀
    Ai toate motivele sa speri intr-un 2013 perfect. Asa sa fie! 🙂

  2. Cred ca cea mai mare implinire ti-o dau calatoriile. Cel putin , la mine asa functioneaza. Ramai cu amintiri nepretuite care-ti dau energie atunci cand ai nevoie…
    La multi ani Mihaela!

    • Multumesc mult, sper ca asa sa fie. 😛 Apropo, tot vreau sa-ti spun de ceva timp, bijuteriile pe care le realizezi sunt superbe!

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.