Am tot auzit vorba asta “Never say never” (niciodată să nu spui niciodată) dar n-am luat-o prea mult în seamă. Mă gândeam că eu sunt o persoană mult prea încăpățânată, mult prea fixă cu ideile ei, pentru a se schimba deodată, și încă la 180 de grade.
Dar pe măsură ce ne maturizăm, poate este normal să ne schimbăm, să ne dorim alte lucruri, să fim mai deschiși și mai doritori de a încerca tot ce se poate. Și din acest motiv eu acum mă văd în situația de a nu ști cu siguranță ce vreau să fac în următorii ani, de a nu fi convinsă dacă vreau să rămân în Iași sau să mă mut, dacă vreau să continui cu anumite lucruri sau nu. Cred că aș putea spune că este un mic haos în mintea mea. Pe de o parte este familia, căsătoria, copiii, pe de altă parte cariera. Mai este studiul, dezvoltarea, sănătatea, partea financiară. O multitudine de chestiuni care trebuie analizate, alese și așezate într-o ordine pe o tablă a dorințelor și așteptărilor pentru viitor.
Și cum spuneam, printre toate acestea este și orașul în care vreau să trăiesc. Până acum un an, n-aș fi dat Iașul pe niciun alt oraș, oricât de atrăgător ar fi fost el. Dar între timp din ce în ce mai mulți prieteni s-au mutat în București sau în alte țări și asta m-a pus pe gânduri. În plus am realizat că posibilitățile de dezvoltare a carierei și de a deveni cu adevărat bun în ceea ce faci sunt mult mai mari în capitală. Așa că nu știu dacă anul viitor voi fi tot în Iași. Nu știu dacă peste 5 ani voi fi în Iași. Nu știu.
Mă gândesc la București. Mă gândesc la altă țară, alt continent. Visez la o țară caldă și îndepărtată. Și deși mi-e teamă, mă gândesc că poate un nou început e ceva bun. Scap de fantomele din trecut, scap de monotonie, și am șansa la un nou început.
Dar deocamdată doar mă gândesc, doar visez. Cine știe ce-mi rezervă viitorul…
Sa stii ca ai mare dreptate! Uneori am trecut prin situatii in care nu stiam cu precizie daca sa o iau de la inceput in alta parte sau sa raman aici; nici acum nu stiu ce va fi…se spune ca atunci cand la usa iti bate o oportunitate foarte mare, sa nu o refuzi, chiar daca asta inseamna sa renunti la zona ta de confort. Dar cert e ca cu greu te desprinzi de toate. Cu greu.
Da, e greu, mai ales ca in Iasi am tot ce-mi trebuie, am maxim de confort. Dar daca va trebui sa ma mut…ma voi muta.
da, cateodata trebuie sa ne gandim bine si sa alegem varianta optima pentru viitor. in orasele mici, sansele sunt mult mai reduse sa evoluezi profesional, capitala ofera mai multe variante de evolutie. pe de alta parte, schimbarea locuintei/orasului nu e chiar asa usoara, mai ales daca presupune distanta fata de parinti si prieteni apropiati. bafta multa si sa faci cea mai inspirata alegere! (cand o fi momentul… )
Multumesc. Da, este greu sa te departezi de parinti. Prieteni mai sunt destul de putini in Iasi si cei care sunt se gandesc sa plece…asa ca…:)
Te înțeleg! Și eu mă gândesc la asta uneori, deși nu am fost genul de om care să spună încă din liceu,”eu o să plec din țară”… însă în timp am văzut și alte fețe ale vieții, m-am lovit de tot felul de probleme și atunci JUR că îmi doream să plec. În plus e acel nou început… la care merg cu gândul tot mai des.
Pe de altă parte, eu am mai avut parte de noi începuturi și pot spune cu siguranță că nimic nu se poate compara cu ele… sunt fantastice chiar dacă după un timp viața reintră în normal, în rutină de multe ori…
E foarte important să-ți asculți inima în aceste cazuri, chiar dacă poate suna banal…
Da..trebuie sa ne acordam sansa de a evolua. Daca simtim ca nu mai avem unde creste, daca ne dorim noi experiente, noi aventuri, o viata mai buna, atunci trebuie sa ne dezlipim de lucrurile cu care suntem obisnuiti si sa incercam ceva nou.
Hai in Bucuresti! 😀
🙂 Ma gandesc, ma gandesc. 😛
Eu am avut perioade in trecut in care mi-am dorit foarte mult sa plec, acum insa nu mai sunt asa de sigura. Dar nu pot sa spun ca am luat o decizie finala, inca ma gandesc. Nu as pleca in Bucuresti, as pleca din tara pentru a castiga si mai multa experienta, pentru o situatie mai buna, pentru oportunitati si performanta, insa toti cei dragi sunt aici si mi-ar lipsi.
Intre cariera si familie nu stiu daca exista o dilema, cred ca ele trebuie sa coexiste frumos si sa ne implineasca fiecare. Nu cred in compromisuri de genul a sacrifica viata profesionala pentru familie/copii si nici invers. Sunt convinsa ca o viata implinita si echilibrata inseamna implinire atat in relatiile cu oamenii cat si in cariera.
Eu voi pleca doar daca vor fi oportunitati mai mari acolo, ma refer ca si cariera, sau daca viata personala ma duce acolo. Astea sunt cele 2 conditii. Nu ma duc fara sa stiu ca ma asteapta ceva acolo. Si da, ai dreptate, familia si cariera pot coexista si trebuie sa coexiste.
Si eu daca as pleca as pleca pe un job deja gasit, in domeniul meu. Oportunitati sunt foarte mari, de asta sunt convinsa pentru ca am studiat destul de mult piata muncii pe domeniul meu. La mine insa in acest moment dilema vine intre a pleca sau nu, pentru ca stiu sigur ca profesional m-ar implini foarte mult. Ma gandesc ca poate o solutie mai buna este plecarea pentru un timp definit, nu sa iau de la inceput o decizie finala.
Da… never say never. Cand ma gandesc ca in urma cu cativa ani nici nu vroiam sa aud de plecatul in alta tara, iar acum nu vreau sa ma mai intorc..
E prea scurta viata pentru toata lumea pe care o avem de descoperit. Si limite de atins.
Partea buna pentru tine e ca plecarea a insemnat atat oportunitati mai mari ptr tine, ca si cariera (Pentru ca sa fim seriosi, acolo ai sanse mult mai mari sa te dezvolti profesional frumos), dar si reuniunea cu familia. In tara ai lasat doar prieteni si bine, pe fratele tau. Mai greu e cand familia e intr-o parte si tu in alta…dar stii deja asta, ca ai experimentat si asta. 🙁
Vine un moment in care cu totii ne dorim un alt loc, un nou inceput, o schimbare totala de peisaj…
Asa este.
o nominalizare si pentru tine, perseverenta cugetatoare: http://ch3815h.wordpress.com/2013/03/26/5993/
Multumesc! 🙂
Schimbarile sunt grele. Frica ne opreste uneori de la lucruri pripite, ne indeamna sa gandim, sa analizam, sa cantarim bine deciziile
Cred ca ni se trage de pe vremea in care stramosii nostri se mutau dintr-o pestera in alta. Intai trebuiau sa se asigure ca nu mor pe drum pradati de lighioane, ca au ce manaca in noua locatie. Frica ii tinea in viata
Acum sigur c-avem acces la destule cunostinte si de obicei pasim pe terenuri sigure. Dar nu iti face probleme daca ai o strangere de inima cand te gandesti la schimbari.
Cred ca toti o avem.
Poate a intervenit putin si monotonia si de aceea vrei schimbari, vrei ceva nou, dar ai dreptate in ceea ce priveste dezvoltarea carierei in Bucuresti, acolo sunt alte oportunitati, alte obtiuni, alte sanse…
Mai intervine monotonia din cand in cand…asta e, incerc si eu sa fac ceva nou cat de des pot, ca sa-mi fie mai bine.
Pe mine ma enerveaza cand la interviuri sunt intrebata: “Unde te vezi in 5 ani ani?” Unde naiba crezi ca ma vad in 5 ani? Ce, ai impresia ca sunt clarvazatoare? Habar n-am unde o sa fiu in 5 ani, ca n-am puteri magice sa prezic viitorul. Nu stiu nici macar ce se va intampla anul viitor, d-apoi in 5 ani. Mai ca-mi vine sa le spun: “E cea mai cretina intrebare pe care un angajator o poate adresa candidatului la un interviu”. Dar nu poti sa le spui asta, ca-ti omori sansele de angajare, nu-i asa? 😀
Ultima oara cand am fost intrebata unde ma vad in 5 ani, le-am spus: “Ma vad aici”, adica in compania voastra. M-au angajat a doua zi. 😀
Da, e chiar o intrebare cretina. Dar probabil ei asta vor sa le zici, ca vei fi si in 5 ani acolo.