Din nou la Mamaia?

Ani la rând mi-am petrecut vacanţa la mare pe litoralul românesc. Am stat în Mamaia, Costinesti, Eforie Nord şi am vizitat Jupiter, Neptun, Eforie Sud şi Vama Veche. Şi deşi anul ăsta mi-am programat vacanţa în Bulgaria, nu aş zice nu unei vacanţe la noi, fie ea de 2 zile sau de 7.

Discutam să mergem de 1 mai la mare. Să stăm o noapte, două, că nu se merită să conduci atât doar pentru câteva ore. Dacă nu reuşim acum, poate dăm o fugă la vară. Din partea mea, cu cât mai multe vacanţe, cu atât mai bine. 🙂 Şi vine întrebarea, ce staţiune alegem? Mergem pe unde am mai fost sau alegem ceva nou?

Când vine vorba de mine e clar. Nu vreau să mai stau în Eforie Nord. Măcar câţiva ani, prea m-am săturat de acest loc. În schimb mi-e tare dor de Costineşti şi Mamaia, staţiunile mele de suflet. Îmi sunt tare dragi pentru că în copilărie aici stăteam cu părinţii. Mai ales în Mamaia. Veneam aici pentru linişte, pentru frumuseţea plajei, pentru marea curată. Nu mă interesa atunci (şi nici acum) cluburile, vedetele şi alte minuni. Foarte importantă era şi cazarea. Cât am mers cu părinţii, mereu stăteam în locuri frumoase şi confortabile. Are tata talentul de a alege foarte bine locurile de cazare, niciodată nu dă greş.

Dar şi eu pot găsi un loc unde merită să-ţi petreci vacanţa. De exemplu Phoenicia Mamaia (4 stele). M-au cucerit pozele, chiar înainte de a căuta mai multe informaţii despre hotel. Este situat între lacul Siutghiol şi Marea Neagră, are o plajă privată cu şezlonguri şi acces gratuit la Wi-fi. Pentru mine contează foarte mult accesul la internet, n-am ce face, trebuie să verific zilnic mailuri, comenzi şi ca să mă alint, şi blogul. Şi din câte am observat, dacă în România se oferă Wi-fi cam peste tot, în Grecia, Turcia, nu mai zic de vestul Europei, internetul se oferă rar şi costă foarte mult.

57039 57061 57042

Îmi amintesc şi câteva hoteluri unde am stat în copilărie. Nu ştiu dacă e la fel de bine ca atunci, dacă au mai modernizat, dacă au păstrat calitatea serviciilor, dar eu acum vreo 10 ani am fost foarte mulţumită de hotel Comandor (4 stele) şi hotel Savoy (4 stele), acum Best Western Savoy. Acesta din urmă mi-a plăcut în mod deosebit, era extrem de elegant. Am mâncat aici lucruri grozave şi am gustat pentru prima dată Bacardi Breezer. Ce amintiri am şi eu. 🙂

Dacă puteţi să recomandaţi locuri de cazare pentru Mamaia, vă rog să lăsaţi un comentariu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

8 Comments on Din nou la Mamaia?

  1. Camelia
    April 25, 2013 at 9:47 am (4 years ago)

    Cel mai bine m-am simtit la Victoria, este cam pe la jumatatea statiunii, exact unde se intoarce trenuletul. Mi-a mai placut Doina, este de 2 stele si destul de ok, nu te obliga sa iei pachet cu mic dejun inclus ca multe alte hoteluri. In schimb Sulina mi s-a parut groaznic, am stat 8 nopti si nu au venit o data sa schimbe prosoapele sau patul, si peste tot era un strat gros de praf.

    Reply
    • Mihaela
      April 25, 2013 at 12:33 pm (4 years ago)

      Tin minte ca in copilarie la hotel ni se dadeau niste bonuri si mancai cand doreai…din ele. Cred ca era mai bine asa. Decat sa te oblige sa iei micul dejun sau pranzul.

      Reply
  2. Nice
    April 25, 2013 at 3:10 pm (4 years ago)

    In Mamaia am stat o singura data cazata, din ce-mi aduc eu aminte, la Hotel Merdian. Cred ca se intampla inaintea erei noastre… 😛
    Un hotel cu arhitectura comunista, altceva nu-mi mai aduc aminte. Desi Phoenicia arata foarte bine, pentru nimic in lume nu m-as mai intoarce pe litoralul romanesc. Am petrecut momente de neuitat acolo, in anii copilariei, adolescentei si tineretii, acum, la maturitate, am nevoie de altceva.

    Reply
    • Mihaela
      April 25, 2013 at 4:03 pm (4 years ago)

      Eu m-as mai intoarce. Si cred ca o sa ma mai intorc. 😉 Daca bugetul nu-mi permite altceva mai bun, decat nimic, mai bine litoralul romanesc. 🙂 Tin foarte mult ca in fiecare vara sa merg la mare.

      Reply
  3. miha.ela
    April 26, 2013 at 8:11 am (4 years ago)

    La hotel in Mamaia nu am stat, daca nu m-a lasat memoria, am stat la particulari langa satul de vacanta si o data la cort in camping. Stiu ca preferi un confort crescut, dar voiam sa-ti spun ca a fost ok. 🙂

    Eu vreau sa revad Mangalia, mai vorbisem noi atunci cand ai vrut sa vezi herghelia de cai la care nici eu nu am mai ajuns si am locuit ceva ani acolo.

    Reply
  4. Carmen
    April 26, 2013 at 7:38 pm (4 years ago)

    Sa fiu sincera, cred ca in Mamaia chiar as sta, e singura statiune de la noi care mi-a lasat o impresie cat de cat ok.

    Reply
  5. Lucian T
    May 1, 2013 at 5:18 pm (4 years ago)

    Mi-a placut blogul tau, am gasit lucruri interesante si foarte utile!
    Cat despre litoral si eu am intentionat sa merg in vara asta la Mamaia insa dupa multe cautari, consum de nervi si energie, nu am gasit niciun hotel care sa fie cat de cat decent (nu vorbesc de cele cu 5*) raport calitate/pret.
    Asa ca m-am orientat tot spre Eforie Nord (ce sa fac decat de loc?!!) la hotel Fortuna mi s-a parut ok, probabil ca tu il stii deja ;).Vacanta placuta oriunde vei merge.

    Reply
    • Mihaela
      May 7, 2013 at 10:03 am (4 years ago)

      Cred ca stiu hotelul, dar n-am stat niciodata acolo. Iti recomand sa incerci si la pensiuni, de multe ori arata mai bine ca un hotel si sunt si mai ieftine.

      Reply

Leave a Reply

More in articole publicitare
Verighetele în 2013

Acum ceva timp vă povesteam de verighete și de cât de importantă e alegerea lor, fiind niște bijuterii pe care...

Close