2013 a fost un an ciudat. Un an în care n-am făcut prea multe, care a fost şi bun şi rău, dar care a fost foarte important dintr-un singur motiv: m-a deşteptat. Mi-am dat seama în aceste ultime zile de 2013 că eu de câţiva ani nu am mai trăit ca o femeie tânără, ci ca un robot care trebuie să facă, să facă, să facă, să respecte planul societăţii, să nu pună la îndoială ceea ce se aştepta de la ea.

Şi culmea e că nu mi-am dat seama. Credeam că aşa trebuie, credeam că eram fericită. Planul mi se părea unul corect, nu simţeam nevoia să mă revolt, să simt ceva. Pe de o parte cred că m-am medicamentat (la propriu şi la figurat), de am ajuns să nu mai simt nimic, să fiu aşa de rece şi de calculată.

Dar acum m-am trezit. Realizez că ceva nu e în regulă cu orarul ăsta pentru supravieţuire, compus din somn, muncă, treburi casnice şi iar somn. Îmi dau seama că în ultimii ani tot ce a fost important pentru mine a fost cum să fac mai mulţi bani, cum să muncesc mai mult, cum să am rezultate mai bune. Dar unde a rămas distracţia, bucuria pură? A dispărut din grija “ce va spune lumea?”, din frica de a nu rămâne în urmă, de a nu dezamăgi aşteptările celor dragi. De ce mi-e ruşine să cânt în maşină, când ştiu că pot fi privită de trecători? De ce mi-e jenă să râd când mă plimb singură pe stradă? De ce mă feresc să spun ceea ce vreau şi ceea ce gândesc?

Acum câteva zile am trăit o bucurie care nu avea legat de ea responsabilităţi, obligaţii, teamă. Şi ce bine a fost. Nu m-am putut opri două zile la rând din zâmbit datorită ei. Şi mai vreau astfel de bucurii.

Ştiu că nu sunt singura care trăieşte astfel. Nu sunt singura care a greşit şi care a pierdut din acest motiv. Multe dintre prietenele mele procedează la fel, muncesc până la epuizare, îşi dedică viaţa celorlalţi şi uită de ele. Sunt minunate, dar pentru cei din jur, nu pentru ele. În 2014 le doresc şi lor să regăsească bucuria de a trăi, nu pentru bani, rezultate sau posesiuni materiale, ci pentru ele.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

7 comments on “Ce am învăţat în 2013”

    • Cant, cant, dar numai cand conduc prin afara orasului sau noaptea. 🙂 Dar nu mai vreau sa-mi pese, o sa cant si cand stau la semafor, sa se uite toti si sa rada daca n-au altceva mai bun sa faca. :)) Multumesc mult Oana!

  1. Daca asta simti si vrei cu adevarat, eu iti doresc sa reusesti. 🙂 Desi imi imaginez ca va fi dificil. Conteaza foarte mult de firea omului, de cum este el construit.
    Desi suntem nascute in aceeasi zi, eu m-am comportat mereu exact invers de cum ai descris tu in articol. Putin imi pasa mie de societate si de gura lumii. Nu vreau sa multumesc pe nimeni.
    Am ascultat doar de glasul inimii, dar asta nu a insemnat ca am fost neaparat mai fericita decat tine.

    • Poate trebuie imbinate. Adica sa fim seriosi, nu putem fara munca, fara bani, dar trebuie sa gasim timp pentru noi, pentru bucurii care nu tin de nimic material.

  2. Si eu am o jena sa cand in masina, mi-e teama ca o sa ma vada ceilalti din trafic si o sa creada ca vorbesc singura si sunt o nebuna (de exemplu cand am geamurile inchise si nu s-ar auzi ca de fapt cant, nu vorbesc).
    De curand am fost intrebata ce imi doresc cel mai mult, si raspunsul meu a fost ca nu vreau lucruri, ca lucruri am deja si nu-mi lipseste nimic, vreau mai mult timp pentru mine, ceea ce din pacate nu se poate cumpara cu bani.

    • La asta nu m-am gandit, dar nu cred ca e cazul. Pentru ca acum ca multi au handsfree nu prea mai este ciudat sa vezi lumea ca vorbeste (aparent) singura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.