Dacă în urmă cu o lună vă povesteam cât de mult îmi plac hainele de la Stradivarius, acum m-am îndrăgostit de noua colecţie de la Bershka. Am intrat din întâmplare într-unul din magazine, nu mă aşteptăm să văd ceva care să-mi placă, şi când colo, am găsit o mulţime de articole frumoase, pe care tare mult mi-ar plăcea să le am în garderoba mea. Nu intenţionăm să-mi cumpăr ceva, n-am nevoie de ceva în mod deosebit, dar prea mult îmi plac…
Enumăr aici cam ce mi-a plăcut şi aştept weekendul, să merg să probez şi să mă hotărăsc asupra a doar câteva hăinuţe. Le-aş lua eu pe toate, dar e martie, luna impozitelor, şi întâi îndestulăm statul şi apoi ne facem şi noi mofturile.
De ceva timp îmi doresc o geacă de piele. Nu neapărat piele, poate fi şi imitaţie. Am probat la începutul iernii o astfel de geacă, cred că la Stradivarius, îmi stătea foarte bine, era şi super ieftină (până într-o 100 de lei) dar cum să cumperi iarna o geacă de primăvară/toamnă? Şi acum îmi pare rău, că acelaşi tip de geacă costă acum 200 sau chiar 300 de lei. Eh, asta e.
Printre alte regrete este şi faptul că am primit cadou de la părinţi o astfel de geacă, roz pal, din piele, cu blăniţă de iepure, de super calitate, super frumoasă. Iar eu, ca o adolescentă căreia nu-i pasă de nimic, am purtat-o fără să am prea multă grijă de ea, am agăţat-o în cuiele de la şcoală (că aşa e în şcolile noastre, ies cuie de peste tot) şi acum nu mai am ce face cu ea. Mare păcat…
Oricum, am văzut geaca imitaţie de piele din imaginile de mai jos şi mi-a plăcut destul de mult. Nu am avut însă timp să o probez, e posibil ca după ce o pun pe mine să nu-mi mai placă, cum am păţit cu o geacă asemănătoare la Stradivarius. Dar…poate îmi place. 🙂 Iar dacă-mi place o să îmi fie greu să mă hotărăsc asupra unei culori. Îmi place şi pe roz, şi pe maro şi pe movul ăla închis. N-aş alege maro pentru că se poartă mult prea mult gecile astea de piele/imitaţie pe maro, mi-aş dori să fiu un pic diferită. Mă mai gândesc. Geaca costă 200 de lei.
Îmi plac fluturii. Mult. Aşa încât cămaşa de mai jos mi-a atras imediat privirea. Sunt cam mulţi fluturi, dar e simpatică…99 lei costă.
O bluză foarte frumos colorată. Însă îmi place foarte mult şi spatele, cu acea tăietură. E mai deosebită şi, dacă nu e prea transparentă, o să o cumpăr. 99 lei.
Alte cămăşi, frumoase şi vaporoase. Cea albă este 79 lei, este disponibilă pe mai multe culori (albastru, roşu, roz, verde, mov). A doua cămaşă, cu imprimeu cu flori, este 99 lei. Problema lor, din punctul meu de vedere, este că sunt transparente. Toate cămăşile şi majoritatea bluzelor pe care le-am văzut în magazine în ultimul timp sunt transparente şi mă enervează teribil chestia asta. Nu ştiu, nu mi se pare normal să merg la serviciu şi să-mi vadă toţi colegii sutienul. Iar maiou n-am chef să port. Nu înţeleg ce e cu moda asta, cu bluze transparente. Ştiu că a mai fost mai demult, apoi începuse să fie de prost gust să ţi se vadă sutientul iar acum din nou a revenit.
Cam astea sunt…vedem cu ce ne întoarcem acasă. 🙂
Frumoasa foc bluzita cu fluturasi. 🙂 Eu ocolesc Bershka de regula pentru ca de cate ori am intrat nu am gasit nimic pe gustul meu. Cel mai des intru la Stradivarius si la H&M, dar ador si Zara si Mango. Daca nu ar fi preturile mi-as cumpara zilnic cate ceva. :)) Cu bluzitele transparente nici eu nu sunt de acord. Nu as umbla nicaieri imbracata astfel, nu doar la serviciu.
Am vazut si eu acum cateva saptamani niste gecute simpatice la Stradivarius(costau cam 70 de lei), cea pe alb mi-a atras atentia, dar parca nu se potriveau personalitatii mele. Nu imi plac fermoarele alea si nici reverele exagerate.
Spor la cumparaturi, Mihaela. 🙂
Camasa cu fluturi e minunata Mihaela. Ti-ar sta bine cu ea.
Merg si eu pe preferintele fetelor, camasa cu fluturi e superba!!!