Cu nici o săptămână înainte de Paşte, când ar fi trebuit să-mi stea gândul la ce bunătăţuri pun pe masă, am învăţat să fac injecţii. O colică biliară ne-a cam încurcat planurile de vacanţă iar tratamentul consta în multe medicamente, care trebuiau administrate intravenos pentru că era singurul mod prin care era sigur că vor rămâne în organism.

Am învăţat astfel cum se face o injecţie intramusculară. Pacientă mi-a fost mama, care a rezistat cu brio încercărilor mele şi m-a încurajat mereu, lăudându-mă şi mulţumindu-mi pentru ajutor. Am făcut în acele 4 zile de vacanţă aproximativ 30 de injecţii. La început mi-era teamă că provoc durere, că nu bag acul unde trebuie, că s-a învineţit pielea. Îmi tot ceream scuze pentru durere, pentru stângăcia mea. Bucuria mea a fost că mi s-a spus că am mâna uşoară, că nu doare, şi bineînţeles faptul că în 2 zile mama se simţea din nou bine.

După această întâmplare speram şi credeam că nu voi mai pune mâna pe o seringă, cel puţin nu prea curând. Dar a venit luna mai împreună cu alte probleme biliare, suferite de altă persoană dragă mie. Şi astfel m-am apucat iar de injecţii, tot intramusculare. Deşi numărul de injecţii era mult redus, pentru că tratamentul consta de această dată doar în 2 medicamente, a fost nevoie să le fac la tot felul de ore, nu doar dimineaţa şi seara. M-am trezit şi la 2 dimineaţa să fac injecţii – imaginaţi-vă cum vă treziţi brusc din somn şi în maxim 1 minut trebuie să fiţi cu acul în pielea cuiva drag. Nu este uşor. La fel, mi-era teamă să nu bag acul unde nu trebuie, să nu doară, să fac totul ca la carte. Mă speriam dacă mi se zicea că doare, mă speriam dacă mi se părea că după extragerea acului curge mai mult sânge. Aşteptam cu nerăbdare să treacă durerea iar dacă după 2-3 minute nu mi se confirma o îmbunătăţire a stării generale, începeam să mă gândesc că n-am făcut-o cum trebuie.

A trecut şi luna mai şi credeam că de acum gata, chiar că nu va mai fi nevoie de serviciile mele. Însă se pare că şi în luna iunie a fost nevoie să fac câteva injecţii, nu multe, doar vreo 3, dar de alt tip, mai exact injecţie subcutanată. Şi de această dată nu mai aveam ca profesor un medic, ci chiar pacientul. Injecţiile astea au fost mai uşoare pentru că seringa era deja umplută cu soluţie, era vorba de un singur medicament iar acul era mic şi nu durea mai deloc.

Acum am terminat cu injecţiile şi sper să nu mai fie nevoie să mai fac cuiva drag. Vreau să fie toţi sănătoşi. Iar dacă am învăţat ceva în ultimele luni aceasta este că trebuie să mâncăm sănătos. Renunţaţi la excese, în special grăsimi şi carbogazoase. Serviţi totul cu moderaţie. Sunt atât de multe probleme care pot apărea de la o alimentaţie proastă: probleme cu bila (colecistită, colică biliară, litiază biliară), ulcer, gastrite.

P.S. Mi s-a părut util acest articol, îl recomand celor care au nevoie să înveţe cum se face injecţia intramusculară şi subcutanată.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.