Dacă m-ai fi întrebat acum 2 ani unde vreau să locuiesc, ţi-aş fi zis că într-un apartament în oraş. Şi asta pentru că am locuit la casă toată adolescenţa mea, amplasată în afară oraşului, izolată, şi atunci când am “scăpat” la oraş, m-am bucurat foarte mult de apartamentul meu.

Dar vine şi acel moment în viaţă când vrei acele avantaje pe care doar o casă ţi le poate oferi. Plus alte avantaje pe care doar locuitul în afara oraşului, într-o zonă mai retrasă, ţi le poate aduce. Acum îmi amintesc cu mare drag de casa unde am locuit în adolescenţă, de curtea mare, de copaci, de flori, de aerul curat, de linişte, de lipsa vecinilor perete în perete. Şi visez la momentul când voi avea casa mea, creată aşa cum îmi doresc eu. Cam am în minte cum aş vrea să arate, ce fel de mobilă să aibă în ea, ce culori…dar n-o să vă vorbesc acum despre asta.

Azi vreau să vă scriu de o chestie modernă aş zice pentru casă. Porţi de acces automate. Pe astea mi le doresc enorm pentru că ştiu ce înseamnă să ai porţi de acces manuale la o casă. Când ieşi cu maşina trebuie să te duci întâi să deschizi porţile, dacă cumva bate vântul cât de cât trebuie să le sprijini cu ceva, să ieşi cu maşina, să opreşti maşina în drum (eventual încurcând şi pe alţii), să te întorci, să închizi porţile. Sau să rogi pe altcineva să facă toate chestiile astea şi tu să aştepţi în maşină. Oricum, e un chin. Să vă mai zic că atunci când eram adolescentă păţeam tot felul de chestii nu chiar amuzante? De exemplu atunci când deschideam poarta din lemn mi se agăţau şi rupeau ciorapii şi trebuia să închid la loc poarta şi să mă duc în casă să mă schimb. Sau de la îngheţ se bloca cârligul care ţinea porţile închise. Sau că deseori nu aveam cum să sprijin ambele porţi să nu se închidă de la vânt şi trebuia să trec cu maşina printre ele cu speranţa că nu se vor lovi de mine.

Somfy porti de acces 1 Somfy porti de acces 2

Clar nu mai am nevoie de astfel de experienţe. Vreau porţi de acces automate, cu telecomandă, cu interfon pentru oaspeţi. E cel mai elegant şi practic. Aceste porţi de acces sunt stabile, rezistă la condiţiile meteorologice, pot fi mai transparente sau mai puţin transparente. Telecomanda se poate acţiona din maşină sau din casă, cu ocazia asta scapi şi de enervantul închis manual al porţii cu lacăte. Porţile pot fi accesorizate şi cu senzori care le ajută să evite orice fel de obstacole, cum ar fi animale sau copii. Şi un alt avantaj la aceste porţi de acces şi un răspuns la întrebările cârcotaşilor, e că au garanţie 5 ani de zile, aşa încât dacă cumva, din anumite motive, să zicem meteorologice, nu mai funcţionează, sunt reparate gratuit.

Singura parte “proastă” pentru acest tip de porţi e că nu mai eşti nevoit să faci acelaşi efort fizic pe care-l făceai pentru intrat şi ieşit în maşină de vreo 3 ori până la părăsirea locuinţei, verificat închidere poartă, sprijinit porţi. Dar eu una nu mă plâng. 🙂

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

5 comments on “Ce-mi doresc să aibă viitoarea mea casă (1)”

  1. Cam toata lumea e in felul urmator: Cat esti tanar vrei sa stai la oras, sa te bucuri de viata de noapte si de intalnirile cu prietenii. Mai spre batranete …sau cand intelegi ca aceste lucruri sunt trecatoare, cu totii vrem sa ne mutam la casa si intr-o zona cat mai linistita.

    Cat despre porti…depinde de buget si de gust.

  2. Sistemul de automatizari la poarta l-am dorit din primul moment in care m-am mutat cu sotul la casa. Desi locuiam la casa si cu parintii, acolo aceasta problema nu ma derajna pentru ca nu aveam masina.
    Dar la casa mea, altfel sta treaba pentru ca oricum mereu plec tarziu de acasa, tot ce mi-ar mai lipsi ar fi sa pierd timp deschizand si inchizand portile. Cel mai mult apreciezi sistemul atunci cand ploua sau esti pe tocuri :))

  3. Apropo de porti de acces, la mine in curte se termina strada asa ca pentru tinerea intrusilor afara din curte aveam bineinteles porti. Din-acelea sanatoase, din lemn, ce porti automatizate. Dar m-am intrebat mereu cum o fi sa ai porti care se deschid singure? Cata lene sa-ti fie vara? Dar cat de bine o fi iarna sa nu trebuiasca sa te dai jos din masina?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.