Am vorbit în trecut despre anumite tipuri de cărucioare copii, astăzi vreau să le enumăr pe toate, ca să mă lămuresc şi eu odată pentru totdeauna cu acest subiect. Asta se întâmplă când avem prea multe opţiuni, nu mai ştim ce să alegem.

Cărucioare sport

Caracteristica principala a unui cărucior sport este greutatea sa mică, astfel se poate manevra cu uşurinţă. Un astfel de cărucior este format din cadru, spătar, centuri de siguranţă în 5 puncte, bară de siguranţă, suport pentru picioare. Alte caracteristici pe care le regăsim în funcţie de model sunt: spătar reglabil, suport pentru picioare reglabil, husă detaşabilă, bară reglabilă pentru jucării, roţi pivotante şi blocabile pe direcţia de mers, hamac reversibil, capotina cu fereastră, închidere cărucior tip umbrelă, accesorii.

Landou

Landoul se foloseşte la transportul nou-născuţilor, până la vârsta de 6 luni. Are o singură poziţie de aşezare, orizontală şi fermă, pentru protecţia coloanei, şi poate fi utilizat pe un cărucior, în maşină, în casă. De verificat ca salteaua să fie moale şi confortabilă şi să existe bineînţeles centură de siguranţă. Poate prezenta caracteristici precum: mâner de prins, parasolar, husă de picioare.

Cărucioare 2 în 1

Cărucioarele 2 în 1 conţin cărucior şi scaun auto, landou sau port bebe.

Cărucioare 3 în 1

Cărucioarele 3 în 1 conţin landou, căruciorul tip sport şi scaun auto. Deci cam tot ce am scris mai sus se regăseşte în cadrul unui singur cărucior. Mi se pare soluţia cea mai bună, preţul este mai mare, dar cu toate acestea per total este mai convenabil (decât dacă ai cumpăra fiecare produs în parte).

Cărucioare pentru gemeni

Sunt acele cărucioare cu două locuri. Preferatele mele sunt cele cu mâner reglabil care permite conducerea cu o singură mână. Sunt aşadar variante cu câte 3 seturi de roţi sau cu câte 2. În rest au aceleaşi caracteristici ca şi cărucioarele obişnuite: greutate mai mică sau mai mare, spătar reglabil, parasolar, centuri de siguranţă, roţi pivotante, frână pe roţile din spate, huse detaşabile, fereastră pentru control vizual, coş cumpărături detaşabile.

Accesorii pentru cărucioare

Dacă căruciorului ales îi lipsesc anumite accesorii, există posibilitatea achiziţionării lor. De exemplu la Noriel am văzut următoarele tipuri de accesorii: husă de ploaie, geantă de voiaj, umbreluţă solară, jucării, bară pentru cărucior, saltea pliabilă, tavă pentru cărucior, husă/sac de iarnă.

Ia uitaţi ce drăguţe sunt aceste umbrele:

umbrela-pentru-carucioare-hauck-3d-tiger_1 umbrela-pentru-carucioare-hauck-3d-minnie_1

Cam asta e despre cărucioare. Alegerea mea? Cărucioare 3 în 1, mi se pare cel mai simplu. Am nevoie de cărucior sport, landou şi scaun auto, port bebe pot achiziţiona separat. Spor la cumpărături!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 Comment on Tipuri de cărucioare pentru copii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.