Dacă tot am avut o aniversare în familie de curând (nepoţica mea a împlinit un anişor), m-am gândit să discutăm astăzi despre ce cadouri pentru copii mici (nou-născuţi sau cu vârste de până în 2-3 ani) putem aduce la astfel de evenimente. Idei: mobilă pentru camera copilului, jucării, hăinuţe.

În alegerea unui cadou contează foarte mult tipul de relaţie pe care îl ai cu mama/tatăl/familia respectivă. Părerea mea este că atunci când copilul este atât de mic, cadoul îl cumperi mai mult pentru părinţi decât pentru el. Degeaba iei cea mai mare sau mai scumpă jucărie existentă pe piaţă, nu o să impresionezi cu nimic copilul. O să se joace câte ore, poate câteva zile, şi se va plictisi, exact aşa cum se va plictisi de oricare altă jucărie cumpărată.

Şi dacă tot cumperi un cadou mai mult pentru părinţi, e de preferat să dai banii pe ceva util, ceva care chiar le trebuie. Ce rost are să le cumperi un cantar pentru bebe sau o masă de înfăşat, dacă ei deja au aşa ceva?

  • Dacă îi cunoşti foarte bine pe părinţi copilului

Atunci poţi să-i întrebi deschis ce să cumperi, ce au nevoie mai mult. Dacă le este ruşine să-ţi zică, explică-le că preferi să aduci ceva ce ştii că au nevoie şi eventual enumeră anumite lucruri, o să te oprească la un moment dat şi o să-ţi indice ce să cumperi. Un cadou foarte util, deşi nu chiar impresionant, sunt şi scutecele. Sunt foarte scumpe şi clar au nevoie de aşa ceva, în număr cât mai mare.

În funcţie de cât de bine îi cunoşti, dacă nu se supără, poţi să le faci cadou şi bani sau un voucher la un magazin.

  • Dacă părinţii copilului îţi sunt simple cunoştinţe

Există şi cazul când nu îţi permiţi să suni şi să întrebi ce să cumperi cadou. Nu ştii ce au în casă, dacă au cărucior pentru copii, mobilă, sau alte obiecte necesare familiilor cu copii mici. În acest caz cel mai simplu este să cumperi jucării sau haine.

La această vârstă copilul nu va face mofturi la niciun fel de jucărie sau haină, aşa încât trebuie să cumperi doar ce ţi se pare ţie drăguţ, în bugetul tău şi bineînţeles să fie potrivit pentru vârsta copilului. Şi jucăriile şi hainele au etichete pe care este menţionată vârsta pentru care sunt recomandate.

Dacă e vorba de bebeluşi sau copii cu vârsta până în 12 luni, vă puteţi axa pe jucării gingivale (găsiţi o mulţime de modele la Noriel) şi body-uri.

Spor la cumpărături!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 Comment on Cum alegi cadouri pentru familii cu copii mici

  1. Si as mai adauga ca e bine sa atasezi la cadou si un bon/ voucher de schimb in eventualitatea in care nu se potriveste marimea/ culoarea, etc sau jucaria este dublura. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.