Mi-e scârbă

Am ajuns ieri acasă cu un gust amar, încerc să nu mă enervez, să nu mă stresez, să mă mint că nu contează, că nu mă afectează cu nimic. Dar…mi-e scârbă.

Mi-e scârbă de Iohannis, cu banalele lui motive administrative. Aveam mai multe aşteptări de la el. Măcar dacă nu poate mai mult, să stea deoparte, să-şi ţină gura. În schimb ne-a făcut acum pe toţi proşti, că stăm şi respectăm legea, că ne plătim impozitele. Suntem nişte proşti. Uite, alţii îşi permit să fure de la stat 60 milioane euro şi până şi preşedintele ţării iese şi zice că se exagerează şi să-l lăsăm în pace.

Mi-e scârbă de toţi oamenii ăştia manipulaţi de antene. Nu pot să înţeleg logica lor, nu înţeleg ce cred ei că se întâmplă. Nu cred că a furat ăla 60 milioane euro? Cred că chiar dacă a furat, nu trebuie să-i dea la stat înapoi? Culmea e că fanii sunt, în mare, oameni săraci şi tocmai ei, care nu au, cărora poate le-ar fi fost un pic mai bine dacă nu erau furate cele 60 milioane euro, care poate vor beneficia cumva de pe urma recuperării acestui prejudiciu, tocmai ei ţipă că se face o nedreptate. Ştii ce-aş vrea de la aceşti oameni? Au dreptul să creadă orice, să spună orice, dar să nu-i mai văd că se plâng că statul nu le dă, că vor salarii mai mari, că vor pensii mai mari. Când le e foame să-şi astâmpăre foamea uitându-se la tv şi fiind fericiţi că antenelor le este bine.

Mi-e scârbă şi de nesimţiţii din filmul de mai jos, şi de toţi cei asemenea lor. Încep să cred că nu poţi ajuta pe cineva prin vreo campanie, trebuie să te duci tu personal, să pui ajutorul în mâna celui care consideri tu că e nevoie să fie ajutat. Altfel se întâmplă ca în cele de mai jos: