Pe linie – Serena Williams, Daniel Paisner

Cei care citiţi acest blog regulat ştiţi că am devenit un mare fan al tenisului. Simona mi-a deschis apetitul pentru acest sport şi de atunci urmăresc cu mare plăcere meciurile de tenis, în special cel feminin, dar şi cel masculin, când n-am altceva mai bun de făcut. 😛

Dacă tot îmi place aşa mult, am început să citesc şi biografii ale jucătorilor de tenis. Am început cu cea mai bună autobiografie a unui jucător de tenis, Open – Andre Agassi. Nu o spun doar eu, toată lumea are aceeaşi părere (citiţi pe Goodreads). De atunci tot caut ceva asemănător. Editura Publica a tipărit mai multe biografii şi dacă ar fi fost toate în stilul lui Open, le-aş fi şi citit până acum. Dar din păcate unele sunt scrise de jurnalişti, altele sunt exclusiv despre meciuri de tenis şi altele sunt despre diete, lucruri care nu mă interesează. Eu aş vrea să citesc mai mult despre copilăria lor, despre cum au început să joace tenis, despre greutăţile pe care le-au întâmpinat.

Cartea Serenei, Pe linie, se apropie de ceea ce mi-am dorit eu. Păcat că e scrisă tocmai în 2009, de atunci s-au întâmplat multe, dar e bun şi aşa.

Serena povesteşte mult despre familia sa, despre legătura dintre ea şi surori, despre munca depusă de părinţii ei pentru a le ajuta pe fete să practice acest sport. Scrie şi despre meciuri, despre presiune, despre cum e să joci contra surorii tale. Despre sentimentele care te încearcă atunci când pierzi sau câştigi un trofeu după ce-ai jucat finala cu sora ta. Despre Indian Wells, şi aici fanii tenisului vor şti despre ce vorbesc.

Din tot ce-a povestit ea în această carte, n-am să uit un anumit pasaj. Era Australian Open 2007, Serena nu era printre favorite, venea după o perioadă mai grea, cred că era pe locul 81 în clasament. Se îngrăşase un pic în vacanţa de dinainte, ziariştii scriau despre ea că e grasă, că n-are nici o şansă (da fix aşa scriau, că e grasă…). Înainte de primul ei meci, un reprezentant Nike a venit la ea şi i-a zis că dacă nu face un turneu bun, colaborarea cu Nike va lua sfârşit. Înainte de meci! De parcă nu avea deja suficientă presiune pe ea. Asta m-a surprins cel mai tare, chiar credeam că au avut o colaborare excelentă. În plus, deja era câştigătoarea unui număr impresionant de turnee, şi ce dacă avea o perioadă mai proastă? Dar afacerile sunt afaceri, nu? S-a răzbunat ea pe toţi, câştigând acel turneu. De pe locul 81.

Când citesc aceste cărţi îmi dau seama că ceea ce i se întâmplă Simonei nu e chiar un caz izolat, nu suntem noi românii mai răi decât alţii. Se pare că şi Andre Agassi a păţit, şi Serena Williams. Cu toate acestea tot nu mi se pare ok, dar despre asta poate voi vorbi într-un alt articol.

Mi-a plăcut cartea, o recomand. În continuare cred că Open este cea mai tare carte a unui jucător de tenis, dar şi Pe linie merită citită.