Dacă doriți să aveți cărți de calitate în bibliotecă, care să le folosească și copiilor voștri, vă recomand să cumpărați, nu să împrumutați, cartea lui Adrian Șonka – O plimbare prin Univers. Carte de relaxare astronomică. Tot ce trebuie să știi despre cosmos într-o carte amuzantă și prietenoasă.

Descrierea este aproape corectă. Este o carte minunată, cu informații incredibile, scrise perfect, cu multe note amuzante, dar…nu mi s-a părut foarte relaxantă. 🙂 Nu pot vorbi pentru toată lumea, eu nu am mari cunoștințe de fizică, nu mi-a plăcut niciodată apropo, cel mai probabil pentru că nici n-am avut profesori care să predea cu pasiune. Cred că mi-ar fi plăcut, dacă am fi avut oportunitatea de a intra într-un laborator, de a vedea un experiment, de a ni se preda ceva, folosind exemple pe care să le înțelegem. Dar ce-a fost, a fost, acum știu că îmi place să citesc cărți precum cea de care vă scriu astăzi. Și mă bucur că pot învăța chiar și acum, la 30 și ceva de ani, despre lumea în care trăim și tot ceea ce ne înconjoară.

Cam jumătate de carte am citit-o destul de ușor, erau prezentate informații despre planeta noastră, despre celelalte planete din Sistemul Solar. Mai greu mi s-a părut restul cărții, referitor la Soare, la galaxii, la găuri negre, la cum se descoperă galaxii noi, planete noi, s.a. Autorul prezintă foarte frumos, dar din păcate nu pot spune că am înțeles tot și că, mai mult, am reținut tot. 

Chiar și așa, o recomand din suflet, încercați să o citiți, să înțelegeți cât puteți și să o aveți în bibliotecă, poate veți avea timp să reveniți asupra ei și să înțelegeți și mai mult.

Apropo, știați că există un crater numit Eminescu pe Mercur? 🙂

Prețul de listă al cărții este de 45 lei, eu am profitat de niște reduceri (un voucher de pe instagram) și am cumpărat-o cu vreo 25 lei, și transport gratuit. Acum de exemplu o gășiți cu 15% reducere pe site-ul Nemira si cu 27% reducere pe elefant. Mai ieftin de atât nu cred că o găsiți (adică cu reduceri de 50%). Să vă uitați si peste celelalte cărți din colecția Orion a editurii Nemira, sunt grozave.

P.S. Această carte m-a făcut să-mi doresc un telescop, dar nu unul de jucărie, ci unul cu care să văd câte ceva. Și poate, când voi ajunge la București, voi vizita Observatorul Astronomic.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 Comment on O plimbare prin Univers – Adrian Șonka

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.