Ispita lui Albert

Vă povesteam zilele trecute despre aventura lui Albert, care a evadat din curte de 2 ori într-o noapte, speriindu-ne teribil. De atunci v-aţi gândi că s-a liniştit, dar nici gând. Şi în caz că vă întrebaţi ce l-a apucat aşa deodată vă spun eu: o “domnişoară”.

Domnişoara în cauză este o căţeluşa mică, a nimănui, probabil abandonată pe strada noastră şi care tot intră pe sub un spaţiu mic de sub poartă. Albert nu încape pe acolo, dar ea da. Şi chiar dacă am încercat să blocăm temporar acel spaţiu, este isteaţă şi împinge până-şi face loc.

Nu contează asta dar este cred cel mai urât câine pe care l-am văzut vreodată. Cu toate acestea la început ni s-a părut simpatică relaţia de prietenie între ei doi, aşa încât i-am permis temporar să stea, avea apă, mâncare şi culcuş (de la Albert), fără să o adoptăm. Nici nu aveam cum să nu-i permitem să stea pentru că găseşte modalităţi să intre în curte. Albert nu e castrat dar (sper) nu este asta o problemă, fiind diferenţă foarte mare de statură între ei.

Între timp însă căţeluşa a început să-l înveţe numai prostii pe Albert. Ei nu-i este suficient să stea în curte ci pleacă când şi unde vrea. Găseşte găuri în gard, dacă nu, şi le face, împinge, iese prin toate părţile posibile. Noi venim din urmă şi încercăm, pe măsura posibilităţilor financiare, să reparăm, dar de cele mai multe ori aflăm de noile găuri de-abia după ce Albert e dispărut.

Albert e îndrăgostit, merge numai după ea şi cum vede că ea şi-a găsit un loc pe unde poate ajunge afară sau la un vecin, împinge şi măreşte acel spaţiu ca să iasă şi el. La un moment dat erau amândoi la un vecin în curte, fugeau pe acolo, noi ne uitam prin gard la el şi nici gând să vină înapoi. A fost nevoie să o chem pe ea, să îi ofer mâncare ca să vină, să o prind, să o iau în curte şi de-abia apoi a vrut să vină şi Albert.

Din acest motiv sunt nevoită să-l ţin legată pe Albert, lucru care nu-mi convine deloc. În plus, din motive evidente, am ajuns să o urăsc pe domnişoara lui, mă enervează teribil când o văd în curte. Când îi văd împreună, cum se joacă sau cum se plimbă prin curte, îmi mai trece supărarea, ca apoi, la câteva ore distanţă, să mă trezesc iarăşi că Albert a dispărut.

Încercăm să găsim acum o soluţie, să punem o bandă de cauciuc sub poartă, ca să nu mai intre căţeluşa. Nu prea găsim ce avem nevoie. Între timp ne chinuim şi noi şi Albert. Ce să-i faci…cu dragostea asta.

*În poză e Albert cu alt prieten de-al lui. Pe căţeluşă nu reuşim să o fotografiem.