Există o vorbă de care ar trebui să ţină cont toţi bloggerii: “Dacă tăceai, filozof rămâneai.” Uitaţi şi de ce.

Blogul ne oferă posibilitatea de a ne face auziţi. Nu ştiu despre voi, dar eu mă simt mai puternică din acest motiv, ştiu că părerea mea contează, că indiferent că sunt un blogger mare sau mic, ceea ce scriu va fi mereu pe net, că la o simplă căutare pe motoarele de căutare, ce am eu de spus va fi împărtăşit cu zeci, sute, chiar mii de oameni. Însă această “putere” trebuie folosită cu grijă, ceea ce este făcut public trebuie ales şi gândit, pentru a nu apărea regrete mai târziu.

La fiecare supărare sau enervare, avem tendinţa de a intra repede pe blog şi de a ne spune oful. Dacă ne supără X sau Y vrem imediat să ne răzbunăm, să afle toată lumea cine ne-a nedreptăţit. Nu mai gândim clar, nu mai luăm în considerare toţi factorii, şi există mari şanse ca procedând astfel să facem o gafă, care mai mult ne va afecta pe noi, decât pe cei pomeniţi.

La nervi nu conştientizăm că poate nu este real ceea ce scriem, nu realizăm că poate am procedat şi noi la fel ca cei pe care îi blamăm pe blog. Nu ne dăm seama că poate este ilegal ceea ce am povestit în articol, că dacă am spus o minciună, poate cineva ştie că nu este adevărat şi ne poate da în vileag. Nu înţelegem că putem să ne facem un mare rău publicând anumite lucruri sau că putem face rău cuiva, dacă îi publicăm numele sau alte date despre el.

Şi eu am fost tentată să fac această greşeală. Uneori chiar am scris un articol complet, alteori doar mi-am tot promis că o să-l scriu. Mereu am vrut să-mi fac dreptate, mie sau altora, prin cuvinte pe blog. Un profesor a fost nedrept? Lasă, că voi povesti eu pe blog ce a făcut. O prietenă a copiat de la mine şi mi-a riscat situaţia de la şcoală? Ah, voi scrie ceva despre acest subiect. Şi tot aşa. Ceea ce m-a salvat a fost că rareori public imediat un articol, de obicei îl programez pentru zilele următoare. Iar după o noapte, lucrurile mai mereu se schimbă, trec nervii şi vezi altfel lucrurile.

Acesta este şi sfatul meu. Aşteptaţi o noapte înainte să publicaţi ceva. Dacă şi a doua zi veţi fi la fel de convinşi că procedaţi bine, ok, daţi “publish”. Dacă nu, lăsaţi articolul în drafts, până când veţi fi 100% siguri că asta vă doriţi.

Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente negative, de ură şi nervi. Am văzut bloggeri care din aceste motive au ajuns să facă gafe foarte mari, să se confrunte apoi cu zeci de comentarii foarte neplăcute (însă meritate), pentru ca în final să nu se mai bucure de aceeaşi reputaţie. Înainte să publicaţi ceva, mai citiţi o dată, de două ori, chiar şi de trei ori articolul, gândiţi-vă dacă e corect, dacă e bine spus, dacă chiar aşa e, dacă nu aţi făcut şi voi aşa, dacă spuneţi asta doar pentru că nu vă place o marcă (dacă e vorba de un produs) sau o anumită persoană, şi nu din cauza produsului/acţiunii realizate de acea persoană.

Este posibil să realizaţi în final că aţi judecat greşit. Eu m-am cam lămurit că acel profesor (menţionat mai sus) nu dorea decât să ne pregătească cât mai bine pentru carieră, chiar dacă nu mereu a procedat aşa cum trebuie. Nu totul a fost corect, însă acum sunt împăcată cu ce s-a întâmplat, nu-l învinovăţesc de nimic, ba chiar mă simt mai puternică şi cred că am terminat şcoala cu mai multe cunoştinţe, deoarece frica m-a făcut să fiu mai silitoare şi mai atentă la greşeli.

Aşadar: aşteptaţi o noapte, citiţi de mai multe ori, gândiţi-vă bine. Şi de-abia apoi publicaţi. Nu lăsaţi impulsivitatea să vă creeze probleme.

Şi mare grijă la ce postaţi pe blog/facebook/twitter/oriunde pe net despre:

• job, şef, colegi
• adresă, cnp, număr telefon, alte informaţii personale
• iubit, fost iubit (ştiu şi un caz, un cunoscut a scris pe un forum despre amanta sa, folosind numele real, iar iubita sa a găsit informaţia la o simplă căutare pe google)