Tag: dorotea

Ceai alb Zmeură cu Trandafiri – d’Oro Tea

DSC05824Noua mea deviză? Nici un weekend fără un ceai de top. De această dată un ceai alb din colecția de primăvară d’Oro Tea – Zmeură cu Trandafiri.

Ingrediente sale sunt: ceai alb, bucăţele de mere, bucăţele de zmeură, petale de trandafiri, muguri de trandafiri roşii, galbeni şi roz, piper roz, aromă. Un mix elegant, care m-a făcut să mă aștept la o băutură rafinată și deosebită. Din fericire, așteptările mele au fost depășite iar “Zmeură cu Trandafiri” a fost cu adevărat un ceai minunat pentru o frumoasă după-amiază de sâmbătă.

Pentru preparare se folosește o linguriță de ceai/250 ml de apă la 80-90°C, cu un timp de infuzie de 1-2 minute. Parfumul ceaiului este dulceag, extrem de plăcut. Mi-ar plăcea un parfum cu o asemenea aromă. Cât despre gust, la fel, n-am decât cuvinte de laudă. Mi s-a părut a fi un ceai liniștit, echilibrat, potrivit de dulce. Cu adevărat un ceai de primăvară. Nu pot să explic, dar are un gust atât de primăvăratec! Mi-a plăcut foarte mult. Citeste in continuare: Ceai alb Zmeură cu Trandafiri – d’Oro Tea

Ceai negru Specialitate Indiană – d’Oro Tea

De Paște vremea nu a ținut cu noi. A fost atât de ploios și uneori atât de frig, încât am simțit nevoia să mă încălzesc cu un ceai negru condimentat – am ales sortimentul Specialitate Indiană de la d’Oro Tea.

Ingredientele sale sunt: ceai negru Assam și din India de Sud, ghimbir, cuișoare, nucșoare, scorțișoară, fenicul, anason. Pentru preparare se adaugă o linguriță de ceai/250 ml apă la 100 grade Celsius și se lasă la infuzat timp de 3 minute.

Parfumul său este ușor și dulceag. Mă așteptam să-mi “înțepe” nările, dar nu, chiar este chiar foarte plăcut. La gust se simt subtil condimentele, care înconjoară aroma de ceai negru. Este un ceai puternic și concentrat, însă spre mirarea mea, nu deranjează deloc. Citeste in continuare: Ceai negru Specialitate Indiană – d’Oro Tea