Tag: facebook

Părinte doar pe Facebook

Aşa mă enervează acei părinţi care nu dau doi bani pe responsabilităţile pe care şi le-au asumat. Au ţinut neapărat să aibă un copil dar când această responsabilitate nu se mai potriveşte cu cheful de zi cu zi, renunţă la ea, o plasează în grija altuia.

De obicei e vorba de taţi. Şi de cele mai multe ori se întâmplă asta în cazul unui divorţ sau despărţiri, când părinţii nu mai locuiesc împreună. Nu voi vorbi aici de acele cazuri când există probleme între cei doi, când tatăl nu este lăsat de mamă să vadă copilul, vreau să mă refer doar la despărţirile civilizate, când tatăl are mâna liberă şi poate să aibă o relaţie precum îşi doreşte cu copilul său.

Dar ei îşi văd copiii doar când le este lor convenabil. Se bat cu mâna în piept (prin postarea pe Facebook) şi fac cunoscut cât de mult îşi iubesc odraslele, dar iubirea asta să fie cât mai part time, doar atunci când ai chef să te joci şi n-ai cu cine, şi să fie menţionată şi online, să ştie lumea cât de bun părinte eşti.

Nici nu ia bine copilul de acasă, că şi apare poza pe Facebook. Copilul în maşină, bucuros că îl vede pe taică-său, după cel puţin o săptămâna de “pauză”. Ajung la locul de joacă, poză din nou. Copilul se joacă fericit, asta înseamnă că tatăl e un părinte ideal. Încă câteva poze. Apoi pauză, lumea probabil crede că a dus copilul acasă, i-a dat de mâncare, i-a făcut baie, l-a culcat. Dar nu. După 2-3 ore de joacă, îl aduce acasă la maică-sa, îl lasă acolo şi la revedere, pa. Pleacă bucuros pentru că din punctul lui de vedere şi-a făcut datoria şi bonus, a câştigat câteva like-uri şi comentarii pe Facebook. Nu se gândesc că astfel traumatizează copilul, că îi afectează încrederea în sine, că distrug ideea de familie. Nu se gândesc decât la ei.

Mă întreb, dacă nu ar mai fi Facebook, dacă nu ar mai fi vreo altă reţea de socializare, oamenii ăştia şi-ar mai vedea copilul? Sau merg pe principiul dacă nu mă vede nimeni degeaba fac?

Surprize plăcute cu Facebook

Am fost convinsă cu greu să-mi fac un cont pe Facebook – era parcă în decembrie 2008, nu aveau cont foarte mulţi prieteni de-ai mei, mi se părea greoi şi plictisitor, nu-i vedeam rostul. Însă cu timpul m-am obişnuit şi bine îmi pare că am făcut acel pas pentru că Facebook m-a ajutat foarte mult, nici nu speram să obţin atât de multe de pe urma sa.

Printre altele (promovare, discuţii grupuri), prin Facebook am reuşit să ţin legătura cu vechi amici sau cunoştinţe, să-mi găsesc aproape toţi colegii din şcoala generală, să-mi fac cunoştinţe noi, în general oameni care mă ştiau datorită blogului şi voiau să vorbească mai mult cu mine.

Şi care e surpriza plăcută de care vorbeam în titlu? Păi am regăsit-o pe profesoara de engleză din şcoala generală – nu am ştiut niciodată numele ei, dar mi-o amintesc bine, îmi plăceau mult orele de engleză. De fapt ea ne-a găsit pe noi, m-am şi mirat că ne-a ţinut minte pe toţi, deşi au trecut vreo 13 ani de când ne-am văzut ultima dată. Ne-a lăsat şi nişte mesaje, în care ne-a urat succes; nu mai zic cât de încântată am fost când am văzut că mesajul pentru mine era mai personal, şi-a amintit că am fost cuminte. 🙂

 

Voi aţi regăsit pe cineva cu ajutorul reţelelor de socializare?

Facebook Groups

Datorita Ancai am descoperit un nou mod eficient de comunicare – grupurile de pe Facebook. Daca vrei sa discuti cu un grup de persoane si nu va puteti intalni si nici nu puteti face o conferinta pe Messenger deoarece nu toate persoanele sunt online in acelasi moment, Facebook Groups este cea mai buna solutie.

Pentru a deschide un grup pe Facebook dati click aici, dupa care urmati pasii urmatori:

– apasati pe Create Group; alegeti un nume, invitati membri, alegeti tipul de grup dorit: Open (membri si continut vizibil pentru oricine), Closed (doar continut ascuns) sau Secret (membri si continut ascuns).

– grupul este creat, puteti adauga linkuri, imagini, puteti comunica pe Wall cu ceailalti membri.

Am folosit acest mod de comunicare pentru Clubul de Carte, pentru editorii Tea Mug, pentru intalnirile ce le-am mai organizat cu fetele, pentru discutii referitoare la aniversari. Ma bucur ca nu mai trebuie sa contactez individual fiecare persoana pe mail/messenger, nu trebuie sa astept ca cineva sa intre pe net, ca sa pot sa-i spun opinia mea sau sa pun o intrebare. Cand am eu timp scriu pe Wall-ul grupului, cand ceailalti au timp si pot, imi raspund. Si de fiecare data cand fac asta, eu primesc mail, deci stiu cand sa revin sa vad ce mi-au zis. Putem trimite si link-uri, poze, documente, si totul este confidential, doar intre membri (bineinteles daca alegeti varianta Closed Group sau Secret Group).

Probabil stiati despre acest tip de comunicare, insa daca nu, sper ca v-am ajutat cu aceste informatii. Acum ca stiu despre el il voi folosi si pentru proiectele de la facultate, mai ales ca se anunta in acest semestru organizarea de grupuri la proiecte a cate 15 – 20 persoane.

De urmarit pe Facebook

Acum ceva timp v-am recomandat cateva conturi interesante de Twitter. A venit timpul si pentru o lista cu cateva conturi de Facebook pe care va recomand sa le urmariti. Imi place mult ca persoanele din spatele acestor conturi de firme chiar se ocupa, anunta lucruri interesante, discuta cu oamenii si raspund la intrebari. Ei sunt un exemplu pentru mine, un “asa da” in ceea ce priveste intretinerea unui cont de Facebook folosit pentru promovarea unei afaceri.

  • Cafeneaua Maideyi din Iasi – cum as fi aflat de The Maideyi Experience for Women sau de noile lor delicii din meniu daca nu de pe pagina lor de Facebook? Imi place ca sunt atenti la orice apare despre Maideyi, atat pe retelele de socializare cat si pe bloguri. Lasa comentarii, raspund la intrebari, te invita la ei. Au fost foarte prompti si mi-au raspuns cand i-am intrebat pe Facebook cat costa ceaiurile la punga, mi-au zis si cate sortimente au. Felicitari pentru implicare!
  • Okian – prezenti zilnic, comunica cu vizitatorii paginii, anunta evenimente, organizeaza concursuri. Si nu pot sa nu apreciez recomandarile lor in materie de literatura.
  • Wallsticker – organizeaza deseori concursuri pe Facebook. Comunica cu clientii, pun linkuri interesante, raspund la intrebari. Nu degeaba au ajuns sa aiba 5880 de fani.
  • TeaCup – posteaza zilnic citate, recomandari de carti, poze si linkuri interesante.
  • EduKid –  un cont de Facebook pe care orice parinte ar trebui sa-l urmareasca. Se posteaza linkuri interesante, poze dragute, filme funny cu copilasi, precum si recomandari de jucarii educative. Si se comunica cu fanii, asa ca daca aveti intrebari, sugestii, lasati un mesaj pe Wall.
  • Asociatia Himawari – urmarind acest cont veti afla la timp de evenimentele organizate de ei sau de inscrierile la cursurile de limba japoneza.

Mi-ar placea sa citesc pe blogul Cameliei un astfel de post dar cu link-uri catre conturile companiilor de frumusete care chiar se implica si scriu pe pagina de Facebook. Daca ai timp…pls help. 🙂

Pagina de Facebook pentru blog

Cu siguranta ati remarcat in coloana din dreapta a blogului acel widget cu pagina de Facebook a blogului. Poate v-ati intrebat de ce am ales sa creez aceasta pagina si daca aceasta aduce sau nu ceva nou. Asa ca in acest post voi incerca sa va explic alegerea mea.

Am realizat pagina de Facebook pentru blog pentru ca sa comunic mai usor cu vizitatorii acestui blog si pentru a promova articolele pe care le scriu. Eu nu promovez blogul pe messenger sau pe pagina personala de Facebook deoarece consider ca nu toti prietenii mei (in special barbatii) sunt interesati de subiectele pe care le abordez. Cei care vor da “Like” acestei pagini vor fi singurii care vor primi mesaje de la mine in legatura cu blogul, asa mi se pare si normal.

Un lucru bun este ca nu va mai trebui sa-mi trimiteti mailuri sau sa ma contactati pe messenger, veti putea sa ma intrebati direct pe pagina si veti primi raspunsul mult mai repede. Tot aici puteti sa-mi trimiteti sugestiile voastre, poate va doriti sa scriu articole despre anumite subiecte sau poate doriti sa-mi recomandati o carte sau un ceai bun.

Si pentru ca vreau ca aceasta pagina sa va placa si sa fie utila si celor care intra zi de zi pe blog si nu au nevoie sa le amintesc de articolele scrise, voi veni cu noutati. In primul rand pagina va cuprinde mai multe poze de la evenimente sau de la diferite expozitii pe care le-am organizat. Mi-ar fi si greu (si nici nu ar arata frumos) sa pun pe blog sute de poze, cand pot pune doar cateva iar restul le puteti vizualiza pe pagina.

Tot pe aceasta pagina voi organiza si concursuri in viitor, voi anunta colaborari in exclusivitate, voi oferi diferite informatii si…ma voi mai gandi. 🙂

In ceea ce priveste numarul de postari pe pagina puteti sta linistiti. Vreau sa ma limitez la maxim 2-3 postari/zi, n-are nici un rost sa va sacai si pe voi si sa-mi pierd si eu toata ziua pe retelele de socializare.

Cam asta am dorit sa va povestesc despre acest subiect. Daca ati dat deja “Like” paginii, sper sa va placa si va astept cu recomandari/sugestii/plangeri.

Unde iti poti promova blogul

Toti bloggerii (a se citi persoane care au blog, blogger e prea mult zis pentru unii) stiu sa-si promoveze blogul pe yahoo messenger si cel mai rau prin mass. Este poate o metoda eficienta, daca doriti sa va intre 10 -15 persoane pe blog, care vor iesi imediat, nefiind cu adevarat interesati de continutul articolului si care va vor crea un bounce rate foarte mare (daca nu stiti ce inseamna, cautati pe google…astfel de termeni fac diferenta intre bloggeri si persoane care au un blog – si nu am intentia sa jignesc pe nimeni; oricine poate incepe sa invete). Mass-urile sunt o metoda extrem de riscanta de promovare. Va garantez ca putini vor intra pe blogul vostru astfel si sunt sanse mari sa va treziti si cu ignore. Mai degraba intra daca lasati doar un link la status, cu un titlu atragator – nu toata adresa, lunga si plictisitoare. Tot in legatura cu yahoo messenger: nu promovati orice prostie ati scris pe blog. Cand scrieti ceva mai deosebit, original, important pentru voi, puneti un link, care va trezi interesul prietenilor si cunostintelor si ii va transforma in vizitatori fideli. Daca puneti link la fiecare articolas slab, nu se va mai obosi nimeni sa dea click, chiar si atunci cand voi de fapt promovati ceva super tare.

Trecand peste yahoo messenger (care din punctul meu de vedere, nu ajuta cu mare lucru), va sugerez sa folositi urmatoarele mijloace de promovare:

  • Facebook. Incep cu el, deoarece la statistici, am observat ca mi-a adus cei mai multi vizitatori. 145 de vizite intr-o luna, in conditiile in care am promovat maxim 3,4 articole (si am 180 prieteni adaugati). Avantajul la facebook este ca atunci cand promovezi un articol, vizitatorii profilului tau pot citi primul paragraf din articol si astfel vor realiza daca vor cu adevarat sa citeasca articolul, daca ii intereseaza sau nu.
  • Twitter. Twitter cred ca este cel mai bun loc unde iti poti promova articolul, in acest moment. Conteaza intr-adevar si daca ai multi followeri – dar asta depinde numai de tine. Twitter mi-a adus 84 de vizite in ultima luna (am promovat 3 articole). Dupa cum observati, respect pe twitter si facebook aceeasi regula ca si pe ym. Promovez doar articolele  de interes general (nu e neaparat sa faceti si voi asa, insa incercati sa promovati doar articolele de care sunteti mandri).
  • Polimedia.us/fain. Relativ nou, de-abia descoperit de mine, are efecte surprinzatoare. Un site cu potential enorm de promovare al unui blog, mie mi-a adus din prima zi cate 40 – 60 vizitatori. A luat locul detinut pana acum de ftw.ro.
  • FTW.ro. Un loc bun de gasit noi cititori. Nu cunoscuti sau prieteni ca pe facebook, twitter sau ym. Pe ftw.ro poti adauga maxim 2 articole pe zi si este de dorit sa fie de calitate. Asta daca nu vrei sa te trezesti cu un rating negativ. Este important (din cate mi-am dat seama eu) ora la care adaugi articolul. Ziua se adauga foarte multe si e posibil ca postul tau sa se piarda printre celelalte. Eu le introduc seara, chiar noaptea, si sa stiti ca acele articole au cel mai mult succes: primesc cele mai multe voturi si imi aduc cei mai multi vizitatori. FTW.ro mi-a adus 8 vizite in ultima luna, desi nu am introdus nici un articol nou in ultimele 5 saptamani. Later edit: FTW.ro a cam stagnat. Nu mai aduce nici macar un vizitator atunci cand introduci un articol nou, site-ul mi se pare aproape mort.

(more…)

Facebook, Twitter, LinkedIn

De cateva luni am descoperit Facebook, mai tarziu ca altii, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Astfel am realizat diferenta uriasa intre Facebook si Hi5 si am renuntat aproape complet la ultimul. Il mai pastrez doar ca sa intru in legatura cu fosti colegi, care nu stiu de Facebook sau doar nu sunt interesati.

Dupa etapa Facebook mi-am deschis blogul, care a crescut in 9 luni enorm, nu m-as fi asteptat niciodata sa am 330 vizitatori unici/zi, sa castig bani din blogging, sa fiu contactata de diverse persoane care sa ma felicite, s.a. Am cunoscut apoi alti bloggeri si astfel am trecut la etapa Twitter. Aici deocamdata sunt cam tacuta, incerc sa-mi fac curaj, citind ce au de zis Zoso, MariusSescu sau Arhi.

Urmeaza etapa LinkedIn si apoi…vom vedea 🙂

De ce am ales sa spun aceste lucruri? La facultate, la ora de Strategie de produs, profesorul ne-a intrebat daca avem aceste conturi. Un marketer bun (de fapt cam oricine, in zilele noastre) ar trebui sa cunoasca ce e Facebook, Twitter sau LinkedIn…sunt extrem de eficiente pentru promovarea online. Si in plus, e interesant cum a ales profesorul sa anunte o lucrare pe Facebook. 🙂

Numai pe Facebook au cont cel putin 5 profesori de la facultate si inca vreo 4 de la liceul unde am invatat. Daca si profesorii au aflat de aceste site-uri, e cam ciudat ca multi tineri de 20-25 de ani nu vor nici in ruptul capului sa se desparta de Hi5 pentru ceva mai bun. Pana si Sorin Oprescu si-a deschis cont pe Twitter, mi-a dat Follow zilele trecute. 🙂

Daca doriti sa activati in marketing si petreceti multe ore la calculator, vedeti ce e cu aceste retele de socializare. Nu va obliga nimeni sa va deschideti un blog, consider ca trebuie sa ai timp/talent/resurse pentru aceasta…iar ca sa scrii posturi pe care sa nu ti le citeasca nimeni (cum fac unii)..nu stiu ce rost are. Daca ai de 2 ani si ceva blogul, scrii rar, dar scrii…si cu toate acestea ai maxim 2,3 vizitatori unici/zi…mai bine lasa-te. Insa Facebook, Twitter…chiar o sa va ajute. Puteti sa va informati despre diverse evenimente, despre ce face scriitorul sau profesorul vostru preferat, despre prieteni/colegi…

Pe mine ma gasiti aici: