Tag: h&m

Cum e cu returul de produse H&M cumpărate online

Am citit peste tot cât de uşor se face returul de produse cumpărate online de pe H&M, dar nu am găsit un articol care să descrie o experienţă personală. Aşa că vă povestesc cum a decurs la mine. E important de reţinut că în cazul meu a fost vorba şi de o perioada mai specială pentru H&M, cea de reduceri, deci una foarte aglomerată.

După comanda de care v-am povestit aici, am mai făcut una şi am comandat 5 produse. Din cele 5 am păstrat doar 2. O pereche de pantofi eleganţi şi comozi (69 lei după toate reducerile aplicate) şi o rochie casual, super ieftină (27 lei). Nu prea-mi place mie să fac retururi, mi se pare mereu foarte complicat şi stresant, dar de această dată nu prea aveam ce face. Ce-am vrut să returnez?

  • O pereche de pantofi cu baretă la spate, baretă care mă strângea, mă incomoda şi care urma cu siguranţă să-mi facă răni (80.91 lei)
  • O bluză tricotată cu motive, mărimea XS care pocnea pe mine (21.51 lei) – acum nu mai ştiu ce mărime să comand, XS sau S. Am mai luat XS şi-mi erau tocmai bune, poate chiar largi, acum pocnea pe mine.
  • O pereche de pantaloni din stofă (53.91 lei) – mărimea 36, mi-erau uşor mari şi nefind elastici nu se vedea prea bine. Iarăşi probleme cu mărimea, 34 sigur mi-ar fi fost prea mici, acum aflu că 36, cel puţin la acest model de pantaloni, mi-e mare.

Documente necesare pentru retur 

În coletul cu produse comandate se găsesc şi câteva documente care fac returul foarte simplu.

  • Factura are în partea de jos un formular mic (asemănător cu cel de aici, pe care-l puteţi şi folosi dacă pierdeţi formularul primit), care se poate desprinde, şi pe care sunt menţionate toate produsele comandate. Pe acel formular trebuie să bifezi produsele pe care le returnezi, să specifici numărul lor şi să pui în dreptul lor alt număr care reprezintă motivul de returnare (în dreapta formularului ai specificate numere şi motivul de returnare alocat, de exemplu: prea mare, prea mic, prezintă defecte, etc)
  • Awb-ul care nu trebuie decât lipit pe colet.

Pentru returnare poţi folosi aceeaşi cutie în care ai primit produsele, dar nu este obligatoriu. Eu am folosit-o, mi se pare cel mai simplu. Nu trebuie decât să lipeşti awb-ul pe ea, să lipeşti capacul cu scotch şi coletul e gata.

Până aici totul este absolut perfect, nu avea cum să fie mai uşor de atât.

Solicitarea curierului pentru retur

H&M colaborează cu firma de curierat Econt 4 you. Trebuie sunat la ei pentru a trimite curierul. Numere de telefon aveţi pe formular sau pe alte documente din coletul H&M. Citisem undeva că cei de la econt nu răspund la telefon şi că dai foarte greu de ei şi aveam emoţii. La numărul de telefon dat de H&M mi-a răspuns cineva în engleză şi a zis că va transmite mesajul meu mai departe şi că voi fi sunată. N-am avut încredere, am căutat alt număr, am sunat, mi-a răspuns cineva în română şi am rezolvat problema. Mi s-a zis că în 48 ore va veni curierul să ridice coletul. Peste câteva ore am fost sunată din nou de ei, ca urmare a primului telefon pe care l-am dat.

Curierul a venit în 48 ore, era de la Urgent Cargus. Cei de la econt cred că se ocupă doar cu livrarea în afara ţării iar pe teritoriul României colaborează cu Urgent Cargus. Am dat coletul, n-am plătit nimic, mi-a dat o chitanţă. Era bine dacă luăm un număr de awb.

Şi acest proces a fost în concluzie unul ok.

Sosirea coletului înapoi la furnizor

Următorul pas ar fi sosirea coletului la furnizor, verificarea lui şi returnarea banilor. Eu credeam că returul se face la adresa din Bucureşti, specificată pe awb, dar am aflat ulterior că de acolo coletul porneşte cu econt spre depozitul central, din Polonia parcă.

A trecut o săptămână şi n-am primit niciun email. Am trimis un mesaj pe pagina de contact de la H&M, fără să mă aştept să-mi răspundă cineva, dar a doua zi aveam mesaj pe mail.

Mulţumim că ai luat legătura cu noi.

În ceea ce priveşte comanda returnată, vei primi un e-mail de confirmare în momentul în care coletul va ajunge în depozitul nostru internaţional.

Procedura de rambursare se va realiza în termen de 14 zile, în funcţie de metodele de tranzacţionare ale băncii cu care lucrezi. În cazul în care nu ai făcut-o deja, te-aş ruga să îţi actualizezi informaţiile bancare din profilul tău H&M pentru a facilita procedura de retur.

Am mai aşteptat câteva zile şi când m-am apropiat de 14 zile de la trimiterea coletului i-am sunat (au răspuns repede, ca timp de aşteptare maxim 2-3 minute). Atunci am aflat că este o perioadă foarte aglomerată, în depozitul internaţional vin colete din toată Europa şi de aceea n-am primit încă mail de confirmare. Dar am aflat că indiferent dacă coletul ajunge sau nu, în a 14-a zis să sun la ei, să le transmit ce produse am returnat şi îmi vor înapoia banii.

Returnarea banilor

În a 14-a zi am sunat la H&M, le-am zis de problemă şi cu ajutorul unei domnişoare foarte amabile am făcut inventarul produselor pe care le-am returnat. Mi-a zis că teoretic poate să dureze 7 zile (sau ceva asemănător, n-am reţinut exact), dar că mai mult că sigur voi primi banii în 2-3 zile.

Şi aşa a şi fost, în 2 zile de când am vorbit am primit banii înapoi. Cred însă că au uitat să scadă costurile de transport, de 4.90 lei.

Concluzii

Nota 10 pentru relaţiile cu clienţii şi pentru uşurinţa cu care clientul poate returna un colet.

Nu e ideal faptul că livrarea coletului se face tocmai în depozitul internaţional, poate dura de la 5 zile până la 2-3 săptămâni. În mailul pe care l-am primit ulterior mi s-a transmis că produsele au ajuns la ei pe 11 august (la 2 săptămâni după ce l-am livrat, ziua în care am sunat şi eu şi am cerut returnarea banilor), dar acest mail a fost trimis pe 17 august. Cu toate acestea, dacă livrările nu s-ar face din depozitul internaţional n-am avea diversitatea de produse de pe site, am avea pe site ce este şi-n magazine.

Nu e ideal nici că ai banii blocaţi 14 zile. Este legal, acesta este termenul maxim, dar nu e chiar plăcut pentru client. Dacă la aceste 14 zile mai adaugi şi ziua/zilele până când te-ai hotărât să faci retur, cât ai aşteptat curierul (alte 2 zile), ajungi la aproape 3 săptămâni.

Nota 10 pentru faptul că respectă legea cu stricteţe şi îţi înapoiază banii în termenul de 14 zile, indiferent dacă ajunge sau nu coletul, dacă reuşesc sau nu să verifice dacă produsele sunt în stare bună. Nu au stat la discuţii, nu au avut nicio secundă intenţia să mă întârzie sau să mă convingă să aştept să ajungă coletul la depozit înainte de returnarea banilor.

În concluzie primul retur la H&M a fost ok. Ideal ar fi fost să ajungă coletul în cele 5 zile în depozitul internaţional, să primesc apoi imediat banii înapoi, să zicem în 7 zile de la trimiterea coletului. Am să văd cum e cu returul în perioade fără reduceri, mai puţin aglomerate.

Despre prima mea comandă online de la H&M

Într-o lună în care chiar nu am bani de aruncat, m-am apucat să fac prima comandă online la H&M. Am vrut să profit de reduceri, mai ales când am văzut că o fustă care-mi plăcea pe site era acum cu 50% mai ieftină. Şi astfel am cumpărat cu 200 lei o fustă, 2 maiouri, un tricou şi un cardigan. Destul de bine cred.

De ce am dat comandă online pe H&M?

În Iaşi este un magazin H&M şi deşi intram des pe site, mereu am zis că nu cumpăr online, văd ce-mi place şi mă duc în magazin să probez. Eh, am avut de mai multe ori dezamăgirea să nu găsesc în magazin ce îmi plăcuse pe site şi am ajuns la concluzia că în magazin nu sunt nici măcar jumătate din hainele prezentate pe site. Iar la ultimele mele vizite la H&M chiar nu am găsit nimic care să-mi placă. Pe când pe site wishlistul meu depăşeşte 1000 lei.

Cum alegi mărimile pentru comenzi online pe H&M?

Într-una din vizitele în magazin am observat că mărimile la haine sunt un pic ciudate. Eu port mărimea S, dar am probat pulovere mărimea S care erau extrem de largi. Chiar şi alea XS sunt largi. De ce, nu ştiu…Poate aşa se poartă anul ăsta, haine largi…

Aşa încât la această comandă am avut emoţii. Fusta am luat-o mărimea 36, speram să nu-mi fie mică, şi din fericire este perfectă ca mărime. La maiouri sau tricouri am cumpărat ce-am găsit disponibil. XS sau S, în funcţie de stoc. Culmea e că nu am văzut mari diferenţe între cele 2 mărimi. Nici XS şi nici S nu sunt mulate sau strâmte, ba chiar sunt un pic largi (deci probabil că aşa se poartă…).

Ce am comandat pe H&M?

Am comandat produsele din imaginea de mai jos. Singurul produs la reducere este fusta, în rest le-am luat la preţ întreg, dar unul ok. Bluzele (maiourile, tricourile şi cardiganul) sunt din materiale de calitate, plăcute la atingere. Maiourile sunt cam transparente, lucru care mă enervează, dar asta e, mă aşteptam. Fusta este dintr-o ţesătură mai groasă, aşa încât poate fi purtată şi iarna, cu dresuri. Are şi jupă şi astfel nu se mai ridică fusta în timpul mersului. Faţă de alte haine comandate de la diverse magazine online acestea mi s-au părut mai de calitate.

comanda-h-m

Transportul produselor H&M

Am făcut comanda pe 16 iunie seara (într-o joi) iar pe 20 iunie (luni) produsele erau la mine. Livrarea a fost făcută de Econt Express.

Mă declar mulţumită şi de-abia aştept să mai fac o comandă. 🙂

Pentru bluze, topuri şi cămăşi transparente

M-am dus şi eu în weekend la cumpărături cu gândul că gata, îmi cumpăr pantalonii de care am nevoie. Dar după 2 ore în care am probat zeci de pantaloni şi m-am enervat că mărimile nu corespund (chiar şi-n acelaşi magazin), cabinele de probă nu au băncuţă şi/sau cuier, hainele sunt de proastă calitate şi le ies aţe de peste tot, am plecat fără pantaloni noi dar cu o frumoasă bustieră din dantelă de la H&M.

Nu credeam că am nevoie de aşa ceva până când am văzut-o în raft şi am probat-o. Şi mi-am dat seama că ar fi ideală pentru acele bluze, topuri şi cămăşi transparente (de care nu mai scăpăm, cu greu îmi găsesc bluze prin care să nu se vadă tot). Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar mie nu-mi place deloc cum se vede sutienul printr-o bluză transparentă. Şi nu e vorba că n-ar fi sutienul suficient de frumos, dantelat şi delicat, pur şi simplu nu mi se pare potrivit să mă afisez aşa la serviciu sau în alte locuri mai serioase. O soluţie ar fi să port un maiou sau body pe deasupra, dar pe caniculă nu prea îmi mai vine să mai pun şi alte obiecte vestimentare pe mine. Aşa încât acest tip de bustieră mi se pare ideal. Până la urmă este ca un maiou mai scurt, mai frumos, care lasă loc imaginaţiei şi în acelaşi timp oferă şi susţinere şi acoperă ce trebuie să acopere. 🙂

Bustiera este din dantelă iar la spate se prinde cu 5 capse. În magazinul H&M din Palas Iaşi am văzut doar 2 modele, cel cum mi-am luat eu şi cel din prima imagine de mai jos. Varianta pe roz şi pe negru nu erau. Mie nu-mi pare rău, oricum voiam ceva de culoare deschisă, care să poată fi purtată cu cămăşi sau bluze de culori deschise.

bustiera-h-mbustiera-h&mbustieradetaliu-bustiera

Bonus la această bustieră este că poate fi purtată şi fără bretele şi cu bretelele încrucişate (bretelele sunt detaşabile şi reglabile). Eu mai aveam sutienul de aici, însă uneori nu oferea susţinerea pe care o doream, în plus trebuie schimbat acea bandă adezivă mereu şi rămâi fără. Bustiera e mult mai solidă, nu rişti să rămâi fără ea. Cât despre bretelele încrucişate, cred că toate mai avem prin casă o rochiţă cu bretele în X la care trebuie să purtăm ori sutien fără bretele ori cu bretele transparente (nici astea nu-mi plac), aşa că acest tip de prindere la bustieră H&M este foarte util.

Detalii bustieră H&M:

photo 4 (6) photo 3 (8) photo 2 (8)

Vreau să menţionez că bustiera este şi foarte comodă. Nu-ţi mai vine cusătura sutienului peste coaste, peste stern. Şi foarte important, bustiera este foarte frumoasă, delicată, sexy. Iar preţul este rezonabil, 59.9 lei.

Ce mai, sunt tare încântată. 🙂

Wishlist H&M

H&M a devenit foarte repede magazinul meu preferat. Îmi plac mult hainele de aici, atmosfera, angajații care nu te sâcâie, cabinele de probă care sunt suficient de mari și de multe, faptul că sunt câte 2 oglinzi în cabinele de probă, pentru a putea să te vezi și din față și din spate, și multe altele.

Nu pot spune că mi-am cumpărat o mulțime de haine de aici, dar am luat accesorii, pardesiu, bluze, atât pentru mine, cât și pentru prietene, și mereu am fost foarte încântată.

Wishlist H&M

hmprodhmprod (1)

Îmi place la nebunie rochița asta. Mai ales culoarea. Și costă doar 90 lei.

Am remarcat acest model de pulover ultima dată când am vizitat magazinul. Pe site nu apare decât pe alb și pe negru, însă în magazin am văzut și pe un roz și pe alte culori. Costă 129 lei, o sumă destul de mare pentru un pulover.

Un cardigan pufos la 139 lei. Este disponibil și pe negru, dar mi se pare mai simpatic cel pe alb.

hmprod  hmprod (1)

Un alt cardigan drăguț, potrivit atât pentru zi, cât și pentru seară – 89.90 lei

hmprod hmprod (2) hmprod (3)

Îmi place mult bluza, deși mi se pare destul de scumpă – 89.90 lei

hmprod (4) hmprod (5)

Îmi plac tricourile/bluzele cu mesaje inscripționate, cu toate acestea am foarte puține în garderobă. Bluza această mi se pare tare simpatică, partea proastă e că este transparentă. 39.90 lei

Ce am găsit, ce mi-a plăcut, ce am cumpărat

Vineri mi-am făcut timp și chef și am mers la cumpărături cu sora mea. Am ales Palas pentru că e aproape de birou și pentru că găseam acolo toate magazinele pe care doream să le văd: H&M, Pull&Bear, Bershka, New Look, Oodji. H&M nu m-a atras până acum dar îmi place colecția de toamnă/iarnă, așa că cel mai mult timp aici l-am petrecut, probând tot felul de haine, căutând accesorii interesante și făcând calcule în minte ca să văd ce-mi permit sau câte îmi permit.

Nu am gasit chiar toate hainele pe care le-am mentionat in acest articol. Nu am idee dacă au fost aduse vreodată în Iași sau nu mai sunt pe stoc…n-am apucat să întreb vreun angajat.

Așadar, să încep cu ce am cumpărat.

  • Vestă Bershka – 189 lei. Cred că cel mai mult îmi doream această vestă. Nu mai am veste cu blăniță, se poartă de câțiva ani și văd că și anul acesta sunt în trend deoarece le-am găsit în absolut toate magazinele în care am intrat. Însă cel mai mult mi-a plăcut acest model pentru că nu numai că arată bine, dar e și călduros. Se poate închide în față, până sus (are niște găici), deci acoperă și gâtul. Are și o curelușă cu care îl puteți strânge în talie. De-abia aștept să-l port!

vesta bershka 189 lei 234x300 Me likey8100833730 2 1 1 233x300 Me likey

  • Pulover Pull & Bear – 49 lei. Data trecută vă scriam că se găsește același model cu 39 lei în H&M – ei bine, nu se găsește. Cel puțin nu în Iași. Așa că am cumpărat de la Pull&Bear. Deși e simplu, îmi place mult puloverul. Mi-am cumpărat pe verde și muștar. Însă nuanțele nu sunt chiar cele de mai jos, verdele e mai verde, iar muștarul nu e galben.

2 234x300 Me likey 

  • Pardesiu H&M – 229 lei. Inițial voiam să cumpăr paltonul alb dar mi se părea că nu dă nici o formă corpului, așa că am probat și alte modele și până la urmă am achiziționat acest pardesiu. E mai mult pentru toamnă dar e feminin și se așază frumos.

  • Blugi verzi Bershka – 89 lei. Nu am mai purtat blugi verzi din clasa a IV-a. 🙂 Dar îmi plac mult și data viitoare îmi voi lua și pe alte culori. Neapărat pe grena, pentru că se poartă toamna asta și mai ales pentru că-mi place.

 

Ce am probat:

  • Palton H&M – 199 lei. Nu sunt încă 100% decisă în privința lui. E frumos, e alb (îmi place pe alb), însă nu dă o formă corpului, nu evidențiază nimic. Mi s-a părut cam anost.
hmprod1 256x300 Me likeyhmprod 11 256x300 Me likey
  • Colanți cu fermoare Bershka – 89 lei. Never say never. Am pus colanți pe mine. Dar nu i-am cumpărat. 🙂 M-am gândit că dacă aș purta colanți afară, i-aș purta oricum cu un pulover lung și eventual cizme…așa că dacă tot rămâne vizibil doar vreo 20-30 cm de material, atunci n-are rost să cumpăr colanți de 90 lei. E foarte bună și o pereche la 20-30 lei.

  • pantaloni piele H&M – 129 lei. Am probat pe alb, veneau bine cu paltonul alb. Însă făceau prea multe cute, erau prea lungi…și decizia finală a fost că nu merită să-i iau.
  • Botine New Look – nu mai țin minte prețul (100 și ceva de lei oricum). Nu am găsit decât pe gri iar mărimea 36 îmi era mare, îmi cădeau din picioare. Oricum, nu-mi plăceau cum se vedeau și mi se părea și greu de mers cu ei. Voi mai încerca astfel de pantofi, dar tip ghete, închiși în față, sau lungi.

Ce n-am găsit:

  • pulover H&M – 90 lei. Erau alte pulovere care semănau cu cel din imagine, dar nu sunt chiar la fel, au niște modele pe ele.
  • Pulover Bershka – 99 lei. Am găsit ceva asemănător, dar era cam urât. 🙂

7226104712 1 1 3 234x300 Me likey 7226104712 2 1 3 234x300 Me likey

  • Jachetă H&M – 229 lei
hmprod 3 256x300 Me likeyhmprod 4 256x300 Me likey
  • Cizme piele H&M – 399 lei

hmprod 21 256x300 Me likeyhmprod 5 256x300 Me likey

Me likey

Zilele următoare mă duc la cumpărături…să văd cu câte din piesele următoare mă întorc acasă.

 

Vestă Bershka – 189 lei

Pulover H&M – 90 lei (trebuie să mă decid între alb, roz și verde mentă)

  

Pulover Pull & Bear – 49 lei (se găsesc și la H&M identice, la 39 lei)

 

Pulover Bershka – 99 lei

Jachetă H&M – 229 lei

Palton H&M – 199 lei

Rochii Raspberry – 99 lei/bucata

Accesorii Rings & Tings

Cizme piele H&M – 399 lei

Geantă Pull & Bear – 99 lei