Duminică seara, cuibărită bine în brațele iubitului, îmi pun deoparte ochelarii și mă pregătesc de somn. Brusc, îmi apare în minte o imagine: eu, marți, la bancă, scoțând ștampila firmei din geantă, semnând un ordin de plată. Dar am mai luat ștampila de la bancă? Sau am uitat-o acolo? Îmi amintesc apoi că vineri nu am găsit ștampila pe biroul meu, așa că am folosit-o pe cea din biroul de contabilitate. Deci am uitat-o. La bancă. Cu siguranță.
Mă trec fiori reci. Încep ușor să intru în panică. Mă gândesc la diverse…Oare au pus-o cei de la bancă bine? Dar de ce nu m-au sunat că au găsit-o? Oare a luat-o cineva care a trecut pe acolo? Apoi încep să mă gândesc că am pierdut-o tocmai marți iar azi deja e duminică.
Încerc să adorm. Mă tot consolez că acum nu am ce face, trebuie să aștept până mâine dimineață, să mă duc să întreb la bancă. Dar ia și adoarme acum dacă mai poți. Mă gândesc la ce trebuie făcut în continuare, dacă nu găsesc ștampila. Trebuie să o declar nulă, să fac ștampile noi, care să fie diferite de cele de acum, să mă duc la bancă să fie înregistrată noua ștampilă alături de specimenul de semnătură. Destul de mult de umblat, pe vremea asta urâtă, în condițiile în care mai sunt și răcită…și pentru ce? Pentru că am fost amețită.
Reușesc să adorm. A doua zi mă îmbrac mai repede ca niciodată, la 8 și 5 minute sunt deja ieșită din casă. Ajung în zona biroului, grăbită să parchez să ajung la bancă, să clarific odată situația, da locuri de parcare ioc. Sunt Zilele Iașului, tot centrul e plin de furgonete, parcările de la Palatul Culturii și din spatele Halei Centrale sunt blocate. Parchez într-un final tocmai la Teatrul Național, merg prin frig și un pic de ploaie până la bancă. Nervoasă și supărată pe mine blestem că avem cont tocmai la OTP Bank și nu la ING. Pentru fiecare extras de cont, pentru fiecare ban pus sau scos din cont, trebuie să merg la bancă cu buletinul și ștampila. Noroc că e cât de cât aproape de birou. Trebuie să deschidem cont la ING, neapărat.
Ajung la bancă, doamna de acolo mă asigură, foarte sigură pe sine, că nu am lăsat acolo nici o ștampilă. Mă întorc la servici, încep să caut sub birouri căci parcă îmi amintesc că am dat jos niște obiecte de pe masă săptămâna trecută. Nu găsesc nimic. Mă hotărăsc să-mi sun șeful să-l întreb dacă nu cumva a luat el ștampila, fiind sigură că nu s-a întâmplat așa ceva. Mă aștept și la un pic de ceartă și nervi din partea lui, pe care îi merit cu prisosință.