Știți care e norocul meu? Știți de ce reușesc să mă descurc, să nu mă autodistrug, să reușesc să trec peste toate? Știți de ce sunt o persoană atât de puternică, deși pe dinafară par fragilă?

Datorită părinților mei. Datorită prietenilor mei. Datorită acelor persoane care mereu mi-au spus că sunt deșteaptă, că sunt frumoasă, că sunt muncitoare, că pot reuși orice îmi propun. Nu notele bune de la facultate, nu rezultatele bune m-au determinat să trec (măcar parțial) de neîncrederea în mine și în ceea ce pot face, ci ei, acele persoane cu suflet mare, datorită cărora acum trăiesc, sunt sănătoasă, fericită și mulțumită de mine, așa cum sunt eu. Nu aș dori să fiu altcineva, nu aș vrea să fiu o altă fată, chiar de e vorba de una mai frumoasă, mai harnică, mai inteligentă. Nu, mă iubesc așa cum sunt, datorită lor.

Așa cum ei m-au încurajat, au fost și persoane care m-au descurajat. Dacă nu aveam deja o fundație solidă de încurajări, de vorbe bune, de iubire, dacă aș fi avut un psihic slab, acum aș fi fost fie anorexică sau bulimică, fie depresivă, fie la pământ sau în prag de sinucidere. Citeste in continuare: Norocul meu