Tag: neptun

Cazare la mare: rezervare din timp vs cautare la fata locului

Incepand cu vara anului trecut ne-am hotarat sa renuntam la a mai rezerva din timp o camera pentru cazare la mare si sa cautam cand ajungem acolo. Am luat aceasta decizie deoarece am fost dezamagiti de discrepantele dintre ceea ce ni se prezinta pe internet si ceea ce gasim acolo.

Acum 3 ani, cand am mers prima data la Eforie Nord, am fost cazati la o pensiune draguta, dar aflata tocmai in centrul statiunii, la vreo 20 de minute de plaja si cu o singura baie la 4 camere. In alt an, la Costinesti, am fost cazati la o pensiune cu camere care aratau destul de bine (ca in pozele pe care ni le trimisesera patronii) dar la exterior era cam daramata, era exact langa un parc de distractii si gara Costinesti-tabara iar sub camerele noastre era un restaurant unde cantau manele toata noaptea. Deci galagie toata noaptea, a fost prima data cand mi-am cumparat dopuri pentru urechi…pacat ca nu prea si-au facut treaba.

Anul trecut am mers fara sa rezervam din timp. Am gasit cazare aproape imediat, la 10 minute dupa ce am intrat in Eforie Nord. Ne-am cazat la pensiunea Mery-Elize, despre care poate voi vorbi zilele acestea, deoarece am fost foarte multumita. Pana sa ajungem la aceasta pensiune am mai intrebat la cateva hoteluri (hotelurile nu aveau deloc camere libere) si la unele pensiuni (un tip ne-a zis ca are o camera dar nu vroia sa ne-o arate; cica daca vrem camera o luam fara sa o vedem 🙂 ).

In acest an a fost mai greu sa gasim cazare care sa ne placa. Am mers pana in capat, la Vama Veche, o statiune care imi place foarte mult dar unde mi-e putin frica sa stau. Dimineata la 6 erau o multime de baieti beti pe plaja, precum si alte persoane dubioase…Asa ca am pornit spre Neptun, o statiune care mi s-a parut a avea un “look” comunist. Nici nu prea erau pensiuni, noi eram si obositi, asa ca am zis sa o lasam balta cu aceste cautari si sa pornim catre Eforie Nord, unde macar stiam ce gasim.

La majoritatea pensiunilor unde am sunat nu erau locuri libere. Ne-a gasit un comisionar, care ne-a zis ca stie el unde sunt camere libere. Aveti grija cu astfel de oameni! Habar n-avea de camere libere si incerca sa ne duca la niste pensiuni dubioase din capatul statiunii, care erau intr-adevar foarte aproape de plaja, dar unde nu garantam ca vom pleca cu toate lucrurile cu care am venit. Am scapat de acel om si am continuat sa dam telefoane (aveam laptop la noi, internet…am stat intr-o parcare si am sunat la pensiuni). Intr-un final am gasit cazare la o pensiune, la un pret rezonabil, foarte aproape de plaja (4 minute), bineinteles cu baie in camera, balcon, tv, parcare sub geam (noi aveam si grija masinii).

Acestea fiind zise, e timpul sa compar rezervarea din timp cu cautarea la fata locului.

REZERVARE DIN TIMP

Avantaje:

  • mai comod, nu trebuie pierdut timp cu cautat cazare (mai ales dupa un drum lung si obositor)

Dezavantaje:

  • nu poti garanta ca primesti ceea ce ai platit
  • trebuie platit un avans

CAUTAT LA FATA LOCULUI

Avantaje:

  • fara surprize neplacute cu locul de cazare
  • nu platesti avans
  • te poti razgandi in ultimul moment : poate vrei sa alegi alta pensiune, alta statiune sau alta perioada in care sa mergi la mare

Dezavantaje:

  • obositor
  • exista o mica sansa sa nu gasesti nici un loc de cazare
  • este dificil pentru cei care nu merg la mare cu masina

Noi vom alege in continuare cautarea la fata locului. Poate inainte vom da un telefon la pensiunea Mery-Elize, dar cam atat. Imi place sa pot pleca oricand doresc (sa plec mai tarziu daca vremea nu e frumoasa sau daca imi este rau) si sa nu am emotii privind calitatea camerei.

Mare…

Caldura, munca, stresul…toate au inceput sa-si puna amprenta asupra starii mele generale. Asa ca m-am hotarat ca e cazul sa incepem sa ne gandim la mare, sa facem pregatirile necesare si sa plecam. Nu mai pot astepta pana la sfarsitul lunii, am nevoie de o vacanta cat se poate de curand.

Initial ma gandeam sa mergem la aceeasi pensiune la care am fost si anul trecut. Nu mai trebuia sa caut, stiam ca arata bine, ca e totul ok. Intre timp m-am razgandit. Nu mai vreau la Eforie Nord sau Costinesti, vreau ceva nou. Asa ca mergem la Neptun sau, daca nu gasim cazare acolo, la Mamaia.

Bineinteles ca intentionez sa vizitez toate statiunile, in special Costinestiul…avem amintiri foarte frumoase acolo, de cand mergeam la mare ca adolescenti, acum muuulti ani. 😛 Costinesti va ramane mereu statiunea mea de suflet, insa este mult prea aglomerata si zgomotoasa pentru persoana care sunt acum. Asta e, am imbatranit. 🙂

Voi incerca sa scriu cat mai des in aceste zile pentru a lasa suficient material de citit. Voi avea internet la mare, trebuie sa am – cand lucrezi pentru tine nu iti poti lua concediu, insa nu voi scrie nimic pe blog sau pe conturile mele de facebook si twitter. Tot ce am de povestit, voi povesti cand ma intorc.