Tag: reguli

Reguli care nu se respectă

Știți ce nu am înțeles eu din excursia intreprinsă în această vară? De ce oamenii refuză cu îndârjire să respecte niște reguli de bun simț adoptate tocmai pentru protejarea obiectivelor turistice.

Fie că vorbim de un parc național, de o pădure, sau de un obiectiv turistic închis (salină, biserică, cetate), sunt stabilite niște reguli de bună purtare, deloc exagerate, pentru evitarea distrugerii cu voie sau fără voie. În unele locuri regulile sunt făcute publice de către ghid, uneori chiar de mai multe ori, pentru a nu exista confuzie. Alteori apar scrise pe foi, plăcuțe, bannere, exact deasupra obiectelor protejate. În ciuda acestor lucruri, oamenii tot nu pricep și tot fac exact opusul a ceea ce li se cere. Din rea-voință nu cred că o fac, cine ar dori să distrugă un obiectiv turistic natural care nu mai poate fi remediat ulterior? Dar atunci de ce? Din prostie, ignoranță?

Am întâlnit acest tip de atitudine mai peste tot pe unde am fost. La Praid, deasupra fiecărui leagăn scria mare: “A se folosi doar de persoanele cu vârsta până în 14 ani.” Am văzut zeci de adulți care nu respectau acea regulă și se dădeau în leagăne. Cum să nu se strice dacă tu nu respecți o regulă simplă? Sau poate ei se gândesc că lasă, am dat 20 lei, au bani să repare…ce mă interesează pe mine?

La Peștera Muierii, ghidul ne-a spus de câteva ori că este interzis să punem mâna pe stalactite și stalagmite sau să le rupem. Ne-a explicat că ele trebuie să stea la o anumită temperatură și dacă punem mâna sau vrem să le rupem, să le scoatem afară, se vor topi, deci nu vom rezolva nimic. Cu toate acestea, am văzut cel puțin 3 persoane din grupul de vizitatori care puneau mâna pe ele. În general băieți tineri, că ei oricum se cred rebeli și liberi, ce le pasă lor că distrug ceva ce nu poate fi remediat?

În zona montană se menționa din când în când că se interzice camparea în alte locuri decât cele amenajate. Bineînțeles că erau corturi peste tot, nu conta dacă era sau nu loc amenajat. Dar să zicem că acest lucru nu e chiar atât de grav, sper doar ca acei oameni să nu lase mizerii unde au stat și/sau să nu aibă surprize neplăcute noaptea cu animalele sălbatice.

Despre alte reguli care nu se respectă, mai ales cele ce țin de curățenie, puteți citi pe blogul Iuliei.

Reguli

În ultimul timp am simțit că m-am plictisit de blog. Problema nu este însă blogul, ci faptul că m-am săturat de regulile pe care singură mi le-am impus, acelea care sunt și recomandate peste tot, pentru obținerea de cititori, trafic, ș.a. Dar când ești atât de sătul de tot, și nu-ți mai pasă sau nu mai ții să obții ceva cu blogul, mai trebuie respectate acele reguli? Dacă respectarea lor duce la saturația de blog, eu zic că nu.

M-am săturat de:

  • publicarea articolului/articolelor de dimineață, de la ora 8,9; vreau să-l public atunci când simt nevoia, eventual chiar imediat ce-l scriu, chiar dacă este vorba de ora 19, 20 sau chiar și 2 noaptea.
  • păstrarea articolelor în drafts și publicarea lor pe rând, pentru ca în fiecare zi să apară măcar un articol – vreau să public atunci când am chef, când simt nevoia.
  • publicarea articolelor la distanță unul de altul, fără 2,3,4 articole publicate unul după altul – și dacă vreau să public 2,3 articole în aceeași oră, ce? Nu vor fi la fel de citite? Îmi asum riscul.
  • publicarea articolelor în timpul săptămânii, nu în weekend – într-adevăr, în weekend sunt mai puțini cititori, dar cei fideli cred că vor citi și acele articole, dacă li se par interesante.
  • scrierea de articole doar pe o anumită temă, la care chiar ne pricepem – și dacă scriu de ceva despre care doar învăț sau care doar mă pasionează, care e problema? De exemplu dacă sunt amatoare de fotografiat dar pozele mele nu sunt suficient de bune, și cu toate astea eu țin să le pun pe blog, care e problema? De ce ar deranja pe cineva?
  • scrierea de articole care să “conteze” – nu mă consider deținătoarea adevărului suprem, nu țin să luminez pe nimeni prin articolele mele, eu văd acest blog ca o discuție cu prietenii, scriu aici ce aș povesti și prietenilor. Nu văd de ce s-ar supăra cineva dacă aș pune un post doar cu un videoclip care îmi place sau un post despre o rochie pe care mi-am cumpărat-o. Regula e știută de toată lumea: nu-ți place, nu mai citi, nu mai intra. Ce rost are să te enervezi că X nu scrie ce vrei tu să scrie? (chiar ar fi absurd)

Cred că renunțarea la toate aceste reguli, ar face bine acestui blog, în primul rând pentru că ar continua să existe. Încep de pe acum, publicând acest articol aproape de miezul nopții, înainte de a mă culca, fără să aștept până mâine dimineață. 🙂

Reguli Weight Watchers

1.  Se cantaresc alimentele
2. 5 portii de legume pe zi si anume 2 portii=300 g legume si 3 portii=200g fructe
La cantitate depasita la fructe sau la legume se socoteste un punct in plus (in decursul unei zile)
3. Pentru calciu – 2-3 portii de lactate
4. 2 puncte grasimi bune (seminte, nuci, ulei egetal, dar nu prajit etc)
5. Zilnic minim 2 litri de apa, ceai
6. Pentru o ceasca de cafea , un pahar de apa in plus
7. Este voie la maxim 12-14 puncte pe saptamana pentru dulciuri
8. Cum se schimba prefixul la kilogramele pierdute se schimba si formula la total puncte si ca atare scade totalul cu un punct.

(more…)