Dupa ce am cumparat acele seturi de ceai cu motive de Craciun mi s-a facut pofta sa incerc un ceai de la Greenfield, si anume Christmas Mystery. Oricum, daca vreau sa servesc acest ceai de Craciun trebuie sa stiu de dinainte daca imi place sau nu. 🙂
Christmas Mystery poate fi cumparat la cutii cu 25 de pliculete (costa cam 12-14 lei, in functie de supermarket) sau la pliculet din magazinele naturiste (0.5 lei/bucata). Este un sortiment de ceai negru cu aroma de scortisoara, cuisoare, mar si citrice.
Este un ceai foarte parfumat, se simte foarte bine parfumul de mar si de citrice. Gustul predominant este cel de citrice, condimentele se simt doar foarte putin, ceea ce ma bucura deoarece nu-mi plac ceaiurile condimentate puternic. Este delicios consumat fierbinte, alaturi de bucatele de turta dulce – cred ca asa il voi servi si in seara de Craciun. Eu nu l-am indulcit de aceasta data, insa cred ca ar fi si mai gustos in combinatie cu jumatate de lingurita de miere.
Avand in vedere ca in seara de Craciun majoritatea dintre noi ne propunem sa stam mai tarziu, nu sa ne culcam devreme, nu cred ca e o problema ca acest sortiment e pe baza de ceai negru. Ne va fi chiar de ajutor, putand astfel rezista pana dupa miezul noptii (poate ca sa-l prindem pe Mos Craciun, cand vine sa ne aduca cadourile 😛 ).
Prezentarea realizata de Greenfield: Ceai negru din Ceylon. Bautura traditionala de iarna, Greenfield Christmas Mystery este preparata din ceai negru original din Ceylon, aromatizat cu scortisoara, cuisoare, mar si citrice. Are o nota revigoranta, incalzeste si aduce in casa atmosfera de sarbatoare.
In continuare va prezint cateva poze cu pliculetele de ceai, continutul si cu culoarea ceaiului.
Nu uitati sa vizitati si Tea.Mug! Au aparut articole noi:
La Clubul de Carte am primit o multime de pliculete de ceai astfel incat vor urma multe prezentari interesante atat aici cat si pe Tea Mug. Dintre acestea mentionez doar cateva: Apple Flavoured Tea – Akbar, Coconut & Melon – Casa de Ceai, ceai de cirese si banane – Milford, Mate & Maracuja – Princess Java.
De asemenea, am placerea de a va anunta ca foarte, foarte curand voi primi de la un magazin online de ceaiuri mai multe sortimente deosebite pentru a le testa. De-abia astept sa va povestesc despre ele! In viitor vreau sa organizez si niste degustari de ceaiuri premium (nu la cafenele sau ceainarii, ci acasa la mine), dar despre asta va voi vorbi la momentul potrivit. 🙂
Vreau şi eu, vreau şi eu degustări. 😀
Anca: Pai chiar cu membrii Clubului de Carte ma gandeam sa fac aceste degustari + cateva prietene. 🙂 Va anunt oricum cand voi organiza asa ceva, depinde si de sponsorul degustarii. 🙂
Mi-am luat azi de la Catena niște pliculețe de ceai Greenfield și acum am zis… dacă tot sunt la tine pe blog, sigur găsesc ceva despre ele. 😆
N-am mai făcut de mult ceai infuzat. 😀
Mi-am luat Christmas Mystery, Delicate Keemun, Lemon Spark, Earl Grey Fantasy. 😀
Din cele enumerate de tine am incercat doar Christmas Mystery si Lemon Spark. 😛 Mai gasesti o opinie despre Christmas Mystery si pe tea.mug.ro, scris de Diana Borca. Chiar azi a aparut. 🙂 http://tea.mug.ro/greenfield/greenfield-christmas-mystery/
Mulțumesc. 😀
Eu n-am mai consumat de mult ceai negru… și mă bucur să știu că atunci când vreau ceva, mă pot baza pe niște reviez-uri de calitate. Din păcate încă nu găsesc decât pentru ceaiuri și cosmetice. 😆
Acum trebuie doar să aștept să se răcească…
Ei, mai sunt si review-uri bunute despre gadget-uri sau despre locatii turistice (http://aliceee-traveler.blogspot.com/), filme (http://filmsinopsis.ro/).