Impreuna cu colegii mei din echipa Synaptico si in colaborare cu Fundatia Bethany, organizam The Beat of (he)Art, eveniment filantropic al carui scop este strangerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu dizabilitati neuromotorii. Evenimentul va avea loc la data de 17 mai, ora 18.00, în Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor din Iasi, si va fi prezentat de Pavel Bartos.

Ideea centrala a evenimentului este aceea de a reuni pe aceeasi scena trei forme diferite ale artei: arta teatrala, coregrafie si arta muzicala. Tema principala, “Clasic si modern”, va fi evidentiata in toate cele trei momente artistice prezentate publicului.

The Beat of (he)Art va cuprinde trei momente artistice. Primul dintre acestea este teatrul, sustinut de trupa Ludic. Piesa prezentata publicului va fi jucata in premiera. Cel de-al doilea moment al spectacolului este cel de dans sustinut de trupa Quasar Dance (dans modern, break dance, street dance), si va consta intr-un duel a doua stiluri de dans diferite. Ultimul moment al evenimentului va fi cel de muzica, unde vor colabora Adzyro si Basic Form cu orchestra Liber Artis.

Conform statisticilor din ultimii ani, numarul copiilor cu dizabilitati neuromotorii in judetul Iasi este intr-o continua crestere. La nivelul municipiului Iasi exista un numar redus de institutii – publice sau private, care ofera servicii de recuperare si reabilitare pentru copii cu nevoi speciale (paralizii cerebrale, sindrom Down, distrofii musculare si alte maladii cu caracter degenerativ).

In acest context, echipa Synaptico in colaborare cu Fundatia Bethany isi propune sa ofere acestor copii sansa urmarii unui tratament de recuperare neuromotorie prin Kinetoterapie. Scopul celor doua echipe este acela de a dota un cabinet de kinetoterapie cu echipamente si facilitati specifice serviciului de recuperare. Spatiul pentru realizarea cabinetului este pus la dispozitie de Fundatia Bethany. Odata realizat, cabinetul poate fi pentru unii copii singura sansa de recuperare, in conditiile in care majoritatea tratamentelor de acest tip se realizeaza cu fonduri publice destul de limitate. Beneficiarii acestui cabinet sunt copii cu varsta cuprinsa intre 2-15 ani, din mediu urban si rural cu o situatie materiala precara.

Echipa Synaptico este alcatuita din 20 de masteranzi din anul 2, specializarea “Marketing si Comunicare în Afaceri” din cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor Iasi.

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany are scopul de a a imbunatati calitatea vietii persoanelor dezavantajate, in special a copiilor si familiilor, oferind servicii sociale si promovand practici profesioniste in domeniu.

Acest articol da startul unei serii de posturi privind acest eveniment. Voi reveni cu un articol despre cum puteti sa va promovati pe acest blog in schimbul unei donatii (in bani sau produse necesare), voi anunta cand se da startul la vanzarea de bilete si bineinteles, voi reveni cu poze inainte si dupa eveniment.

Sper sa nu va suparati prea tare pe mine pentru ca insist, insa este pentru o cauza buna si ne straduim sa iasa totul cat mai frumos si mai bine.

Puteti fi la curent cu ultimele noutati daca ne veti urmari pe pagina noastra de Facebook sau pe contul de Twitter. Multumesc!

20 Comments on The Beat of (he)Art

  1. Abia astept sa vin la eveniment! Cum am citit si mai sus, abia astept si celelalte detalii si sa ne spui daca pregatesti bannerele de promovare, ca noi te sustinem!

  2. desi am citit mai demult despre el abia acum apuc sa comentezi : multe felicitari pentru idee…am sa sutin si eu evenimentul cat mai mult :)..

Leave a Reply to addicted Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.