În urmă cu câteva săptămâni am cumpărat cartea Suntem chit de Claire Gillman, aşteptându-mă strict la o lectură amuzantă despre reţete ale răzbunării. Am fost însă încântată să descopăr la începutul cărţii şi câteva capitole care îşi propun să explice această predilecţie pentru răzbunare şi câteva trimiteri la eseuri sau lucrări ştiinţifice, chiar foarte interesante.
Am găsit câteva idei interesante, pe care voiam să le împărtăşesc cu voi.
- Psihologii susţin că răzbunarea este un răspuns emoţional la o stare de enervare extremă sau la teamă.
- Iertarea nu este un sentiment natural al oamenilor – Hargrave şi Sells, în eseul lor “THE DEVELOPMENT OF A FORGIVENESS SCALE” descriu iertarea ca o “antiteză a predilecţiilor naturale spre violenţă şi victimizare”.
- Dorinţa noastră de dreptate ne face să încercăm întotdeauna să fim chit, din simplul motiv ca aşa este corect şi pentru că aşa se restaurează ordinea naturală a lucrurilor. Dacă nu a fost încălcată nici o lege şi deci nu se poate ajunge la dreptate prin mijloace oficiale, atunci majoritatea oamenilor sunt tentaţi să-şi facă singuri dreptate.
- Modul cel mai bun de a acţiona când suntem atacaţi este să ne asumăm superioritatea morală şi să nu dăm curs instinctelor vindicative. Păstrarea demnităţii şi a unui comportament potrivit, precum şi traiul cuviincios şi împăcat cu sine sunt cheile bunei funcţionări sociale. Când doreşti răzbunare, nu faci altceva decât să-i arăţi celuilalt că eşti rănit, că suferi.
Recunosc că încă de mică am fost o persoană răzbunătoare. Procedam aşa ca să mă apăr şi foloseam această metodă şi pentru a anunţa pe cel care mi-a greşit că sunt gata să lupt, nu mi-e teamă, şi în consecinţă, să mă lase în pace şi să nu mă mai rănească.
De fiecare dată am avut regrete deoarece sunt mândră, îmi pasă de demnitatea şi de reputaţia mea. Însă uneori chiar nu mă pot abţine. Dau vina pe impulsivitatea mea (care se arată rareori, dar atunci este feroce) şi pe faptul că sunt femeie (din experienţa mea, bărbaţii par mult mai calmi).
Cu trecerea anilor am devenit mai stăpână pe mine şi m-am şi maturizat, aşa că nu mai văd răzbunarea ca pe o soluţie. Sunt conştientă că e mai bine să-i arăţi celui care ţi-a greşit că îţi este foarte bine, că nu îţi pasă de ce a făcut, însă uneori mă întreb dacă această alegere şi acest semn al demnităţii nu este o invitaţie pentru acei oameni de a-ţi greşi din nou, de a te lovi încă o dată. Dacă tu nu reacţionezi în nici un mod, nu s-ar putea înţelege că ceea ce au făcut este ok, că nu te superi dacă se mai întâmplă o dată? Chiar aş fi interesată să ştiu ce părere aveţi voi despre acest lucru.
Trecând peste toate acestea, voi face tot ce ţine de mine să mă feresc să mă răzbun sau să mă gândesc măcar la răzbunare. Însă mi se pare foarte greu, aproape imposibil, să ţin toată supărarea în mine, să nu exprim verbal dezamăgirea şi supărarea mea. Simt nevoia să spun persoanei care mi-a greşit că m-a deranjat ce a făcut, poate ţipând, poate vorbind pe un ton normal. De cele mai multe ori caut explicaţii, soluţii, scuze, îmi doresc să depăşesc acel impas. Deci eu nu mă răzbun, nu vreau să fac şi eu aceleaşi greşeli ca altcineva, însă vreau să pot să spun ce am pe suflet. Nu pot şi nu vreau să tac.
48 Comments on Despre răzbunare
Leave a Reply to Lusio Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Eu nu consider asta razbunare! Eu sunt foarte corecta si directa! Nu prea s-a intamplat ca cineva sa ma supere cu ceva si sa nu ii spun in fata! Pe net e drept ca sunt mai iertatoare fiindca aici nu cunosti persoana cu adevarat dar in viata reala ma lupt totdeauna pentru egalitate, si cer sa primesc tot ce ofer!
Eu zic ca e ipocrezie sa fii suparat pe ceva sau cineva si sa te faci ca totul e in ordine! In plus oamenii trebuie sa fie trasi la raspundere pt greselile lor, altfel nici macar nu vor sti cand gresesc!
Si mie mi s-ar parea ciudat sa nu spui absolut nimic atunci cand ti-a fost gresit. Razbunare e atunci cand faci si tu ceva rau, la randul tau, nu cand ii spui verde in fata ca nu a fost ok ce a facut, chiar daca nu te poti abtine sa fii calm si mai tipi sau gesticulezi.
In acele fraze din carte s-ar intelege ca pur si simplu nu trebuie sa faci nimic cand ti se greseste, pentru a-ti arata superioritatea morala. Adica nu ne pastram demnitatea daca le cerem sa justifice de ce au facut ceea ce au facut?
Ca sa nu mai zic ca poate in urma unor discutii totul s-ar rezolva, ca pana la urma suntem oameni, mai gresim, mai iertam.
Orice relatie se bazeaza pe comunicare!!! Cu cat tinem mai mult in noi anumite probleme cu atat se va strica mai repede relatia!
Clar. Trebuie sa vorbesti, sa spui ce te deranjeaza, nu sa taci. In unele relatii de prietenie mi s-a impus de o terta parte sa tac, sa nu zic nimic. Si apoi numai probleme am avut. Trebuia sa spun ca nu e ok cum procedeaza, ca ma deranjeaza.
Nu imi place sa ma razbun si nu cred ca am facut-o vreodata. In general sunt un tip calm, care se enerveaza greu (dar atunci cand o faci se sperie lumea din jur pt ca e o diferenta f. mare).
Desi sunt diplomat, incerc prin auto-educare sa fiu direct. Mai nou incerc sa spun in fata, pe un ton calm si fara urma de rautate ce nu imi place. Sunt multumit de rezultatele de pana acum. 🙂
Da, trebuie discutate problemele, poate se gaseste o rezolvare, poate nu, insa tacerea nu cred ca face bine niciunei parti.
Pana dai de-un idiot.. si oricat ai incerca sa o rezolvi cu vorba buna, nu va merge, asa ca ultima alternativa ar ramane: kick his ass!
Termini faza mult mai quick 😀 ( dar oricum conteaza si pe cine infrunti.. ca daca-i o matahala de om.. iti cam vine sa taci si sa pleci :)) | Fetele included, ca mai sunt unii indrazneti si daca ai gura mare, nu evita sa ti-o inchida……fizic)
:)) Da. Ei, nu ma infrunt eu cu matahale de oameni. In general n-am avut probleme cu barbati, doar prin adolescenta, dar baietii aia mai mult fete erau. :)) Am avut eu ac de cojocul lor atunci. 😛
Fetele sunt mai afurisite, se plictisesc prea tare daca nu dau in cap la altcineva. 🙂 Si sunt si cu gura mare.
aka mahalagioace :> :)) Aceasta specie naspa de femeie :))
“Ca pentru bani am dat si am primit pumni in cap
Dar niciodata nu am ramas ingenunchiat
Ca nu am cerul albastru, fiindca e innorat
Ca-i prea multa ceata in viata in fata e greu sa ies
Cand totul in jur se transforma in cristal de gheata
Ca am fost respins de catre cei pe care i-am iubit
Si parca sunt conditionat sa nu am un vis implinit
Ca nimeni nu imi atinge rana cand imi curge sange
DAR CAND MA RAZBUN, AMARUL SE TRANSFORMA’N DULCE” – Baboi
Deci esti pro razbunare? 🙂 Sau macar spui lucrurilor pe nume atunci cand te-a deranjat ceva? Sau taci si intorci si celalalt obraz? 🙂
O sa ma rezum doar la ceva: N-am sa ma las sa fiu batjocorit/calcat pe coada la greu (si alte cele).. iar daca-i nevoie de razbunare pt a scapa de asta, o adopt si pe asta!
Dar daca simt ca nu mi s-a facut ceva RAU.. SI SUNT LASAT IN PACE DUPA orice tentativa de inceput (scriu cu litere mari ca sa subliniez asta, gen).. n-am de ce sa aplic razbunarea.. si-mi vad mai departe de ale mele. Consider ca dau de multe ori prima oara, credit, celeilalte persoane.. si uite asa, decizia ii apartine.. iar ce va alege ma va determina pe mine sa aleg ceva mai departe.
Razbunarea nu-i mereu buna.. dar uneori tinde sa fie.
Am intalnit cazuri cand s-a ales sa lase in pace, sa se mearga mai departe dar persoanele respective n-au fost lasate (chiar si je included) si au fost in continuare supuse rautatilor si altele de genul.
Uneori cand pleci, risti sa-ti fie mai rau.. dar daca nu pleci si ripostezi, chiar si prin razbunare.. de multe ori ei vor da inapoi si intr-un final tocmai asa poti obtine linistea dorita!
“I don’t start a war… They drag me in and I must finish that!”
Cam asa gandesc si eu. Nu sa ma razbun, dar sa-mi exprim macar sentimentele, sa stie ca ce au facut nu este bine.
Au fost si momente cand am tacut, chiar am zambit, am incercat sa trec peste problema, desi mi-a cauzat cateva nopti nedormite de griji. Si rezultatul a fost ca tot eu am fost considerata responsabila, adica acum persoanele care mi-au facut mie rau, se considera nedreptatite de mine. Si cand ma gandesc ca datorita lor eram sa am probleme mari la facultate…singura mea vina a fost ca am avut incredere si am fost darnica. Trebuia sa ma comport ca un coleg din ala afurisit, sa zic ca nu dau proiecte, nu ajut, nu fac nimic. As fi stat mai bine acum daca procedam asa.
“sa stie ca ce au facut nu este bine.” – Mda.. am incercat si eu sa le zic unora ca nu e bine ce fac, si m-am simtit de parca vorbeam cu turcii (stiti expresia gen: “esti turc de nu intelegi?”)
Unii ca sa invete BINE trebuie sa mai primeasca si duritati implicit patanii pe propria piele, nu doar vorbe si atat, ca uneori, la unii, intra pe-o ureche si in scurt timp iese pe alta……
Nici eu nu ma razbun doar raspund aciditatilor. Daca esti rau cu mine, pot fi si eu rea cu tine, daca te tii scai de mine si insisti te lovesc cum ma lovesti.
Am primit N palme de la o groaza de oameni si am intors si obrazul celalalt dar in ultima vreme m-am invatat minte si decat sa imi intorc obrazul sau decat sa ma razbun mai bine pun PUNCT si las sa treaca …
Macar daca aia care gresesc ar tace si te-ar lasa complet in pace. Dar nu, tot mai incearca cumva sa se strecoare in viata ta.
Exact Mihaela si uite aici va aparea buba si uite asa ajungi sa fii silit sa te mai gandesti si la razbunare..
CACI PANA LA URMA mai tot omul are/detine ORGOLIU.. iar cand ai orgoliu te mai alearga si: platitul politelor..
Pai daca vezi ca se tine scai de tine, atunci chiar ca iti vine sa faci ceva ca sa te lase in pace. Te si enervezi, ca nu mai stii ce sa faci ca sa scapi de o persoana.
Si-n cazul asta (luandu-ma si de faza aia cu arma prostului) cine mai e prost ? Eu nu vad nimic prost in a te apara, a te proteja si a nu sta sa fii batjocura altora gen.
Pai mai prost esti daca tu stai sa-ti faca altii de toate si nu faci nimic, nici razbunare, nici nimic, decat stai SI INGHITI! 8-|
Nu mai suntem totusi pe vremea lui Jesus. (din pacate)
Asa e Lusio. N-am vrut niciodata sa fiu batjocura altora, sa creada ca poate sa-mi faca orice ca eu nu reactionez. Ba reactionez si spun lucrurilor pe nume. Nu se poate chiar asa. Intr-o societate unde majoritatea traiesc pe principiul ca “pentru fericirea mea calc pe cadavrele altora” trebuie sa faci ceva, sa lupti ca sa te aperi. Sunt atatia care parca nu vor decat sa-ti puna piedica, sa te fure, sa-ti creeze probleme de orice fel.
Unii simt nevoie de a insista si de a se tine scai de tine, de a se razbuna.
Sunt josnici si pentru palma data considera ca ar trebui sa iti dea un pumn! Toti gresim dar nu mi se pare corect ca tu sa primesti ceva mai RAU decat ai dat. Din pacate multi fac asta si apoi se intorc regretand! Been there, felt that din pacate. 🙂
Eu cred ca si razbunarile astea trebuie sa fie cu limita. Am citit in cartea pomenita in articol tot felul de intamplari, exagerate rau de tot. Adica angajati nemultumiti care au stricat tot sistemul informatic, in valoare de sute de mii de euro. Sau care au sters toate datele (iarasi, pagube enorme). Altii care au ajuns sa fure/omoare ca razbunare, din greseala sau nu.
Nici chiar asa .. Astea chiar sunt exagerari dar uite ca, cu astfel de lucruri se alimenteaza unii!
Eu am crezut ca ma va distra cartea, am crezut ca vor fi mentionate poante, farse amuzante, dar nu…chiar mi se parea incredibil pana unde poate duce ura cuiva. Ei nici macar nu gandesc, nu iau in considerare consecintele.
Parintii m-au invatat sa fiu calma, sa ocolesc persoanele ‘galacioase’. Mereu imi spuneau ” Spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti.”
Stiau ca nu ma pot abtine sa nu tac atunci cand am dreptate, niciodata nu am avut nevoie de parinti sa aduc argumente celuilalt ca mi-a gresit. Dar la noi in scoala asa e moda: il calci pe X in picioare, apoi tot tu vii cu parintii la scoala ca Y ti-a raspuns”. Si uite-asa se vede cine gandeste si cine nu.
Bine, la un moment dat raspundeam tuturor jignirilor care mi se aduceau pe nedrept si nu ducea nicaieri bun. Din contra, continuau sa se certe cu mine, pentru ca ii baga cineva in seama, de asta se bucurau ei sa ma raneasca mereu.
Acum stau in banca mea, ‘galagia’ sa stea in banca ei, iar atunci cand ne intersectam raspund pe un ton cat se poate de calm, ii aduc argumente ca nu a facut bine, daca se ratoieste la mine il/o las in pace. Nu merita sa ne consumam energia pe negativisti si pe prost crescuti. Daca ei nu sunt in stare sa inteleaga ca au gresit, nu pot vorbi frumos, atunci pentru mine nu mai exista, oricat de ‘mierosi’ ar fi altadata. Decat sa imi fac probleme din cauza lor, mai bine ma lipsesc de ei definitiv.
Am avut si momente cand le-am raspuns exact pe acelasi ton cu al lor, pana la urma ei tot nu au inteles, iar eu m-am enervat degeaba. Ii las sa creada ca ei sunt desteptii, ca nu sunt eu parintii lor sa le spun ce si cum sa faca. O sa le vina randul tuturor, asta e sigur.
Daca incerci sa discuti si vezi ca nu merge, cel mai bine e sa alegi sa ignori. E bine ca ai comunicat ca nu aprobi acel comportament, ca sa stie ca a gresit.
Eu în general sunt o fire mai pasivă.
Nu m-am răzbunat, nici cu vorbe, pe acei răutăcioși inevitabili pe care îi cunoaștem toți. Da, uneori mi-am dorit să li se întâmple și lor răul pe care mi l-au făcut… dar nu am făcut nimic; uneori pot să zic că m-a „răzbunat” viața. 😀
A… chestii din alea tâmpite prin adolescență că nu îmi răspundea cineva la telefon (prietenă, iubit) și apoi nu le răspundeam nici eu deși puteam… să zicem. 😆
Ei…da, aceste mici “razbunari” (nu-mi raspunde la telefon, nu raspund nici eu dupa) le-am tot practicat. Cred ca si acum mai procedez asa cand ma enervez pe iubitul meu. 🙂
Se zice ca razbunarea-i arma prostului, si cam sunt impotriva ei… dar… uneori asa simt nevoia sa platesc inapoi cu aceeasi fisa celui care m-a suparat :D!
Multe se zic…eu cred ca e arma prostului cand te apuci sa platesti cu aceeasi moneda si ajungi si tu sa gresesti grav prin asta.
De exemplu: te insala prietenul. Te gandesti: Ia sa ma razbun! Ma duc si eu sa-l insel. Si te duci si te culci cu primul care iti iese in cale (nu mai conteaza daca e fost iubit, amic, strain). Ce castigi prin asta? Nimic. Iti vinzi corpul pentru a trezi niste sentimente prietenului care te-a inselat. In final nu esti cu nimic mai buna decat el.
Cand procedezi asa, chiar ca esti prost.
Bine punctat Mihaela :))
Acolo ai venit cu un exemplu bun..
Per total depinde foarte mult si de faza respectiva.. cum e. Si uite asa poate fi ba buna, ba proasta..
Da, exact, depinde de la caz la caz. Nu e bine ca razbunarea sa te afecteze fizic sau psihic, asta e clar. Daca e o poanta, oarecum amuzanta, da, dar nu ceva ilegal (furt, omor, s.a.), nu ceva care sa presupuna un compromis al tau ca persoana (sexul ca razbunare, de ex).
Te invit sa citesti mai sus comentariul meu si-al Mihaelei cu privire la faza aia cu arma..
Si, da uneori razbunarea-i dulce 😀
M-am razbunat rar dar am simtit des dorinta de razbunare.
Acum gandesc asa : toti suntem vrednici in aceeasi masura sa beneficiem de legile universului, oamenii “rai” au un rol la fel de important ca si oamenii dragi in viata noastra
Scopul speciei umane este sa evolueze spiritual -corpul nostru moare dar sufletul ramane vesnic. Asadar cum iti “inalti” sufletul fara legile care se opun una alteia?
Sigur ca lupt: pentru o casa, o masina, pentru jobul meu, pentru lucrurile care imi plac. Incerc sa le obtin fara a rani alti oameni dar poate ca ….imposibil de evitat- gresesc si eu adesea fata de semenii mei.
Privesc razbunarea ca pe o arma inutila. Ranind un om imi satisfac orgoliul si-mi sufoc inima – care tinde sa fie nobila….
Sper ca n-am fost prea evaziva in raspuns 🙂
E imposibil sa nu ne certam unii cu altii, oricat am incerca sa nu suparam pe nimeni. Insa important e sa ne cerem scuze, sa discutam, nu sa mai facem o data aceeasi greseala. Si inca ceva. Una e sa ranesti din greseala, din nestiinta, si una e sa faci lucruri intentioant. Pe mine astea ma enerveaza. Cand ranesti pe cineva intentionat sau stiind foarte bine care sunt consecintele. Dar chiar si in acest caz, daca iti ceri scuze, daca oferi explicatii, daca discuti…foarte bine. Macar atat sa faci.
Dintr-un joc al urii si al razbunarii, iesi inevitabil ranit. Indiferent de ce parte a baricadei te-ai afla. Si eu sunt extrem de implusiva, iar asta mi-a adus numai deservicii de-a lungul timpului, in urma unei indelungate analize am ajuns la urmatoarea concluzie: daca vrei sa fii fericit o clipa, razbuna-te, daca vrei sa fii fericit o viata, iarta. Razbunarea este arma celui slab, neputincios, orgolios…
Mi-a atras atentia comentariul Aliceeei, in el ma regasesc in totalitate. Si in caracterizarea ta din articol…dar asta nu mai e o surpriza. 😀
Razbunarea nu e ok, mai ales cand incerci sa faci si tu acelasi lucru – de cele mai multe ori tu iesi cel ranit si de ce nu, extrem de “sifonat”. Insa discutiile eu zic ca sunt necesare. Nu poti sa taci si sa nu zici nici macar “Stii, nu a fost ok ce ai facut.”
Frumos articol foarte adevarat 🙂
Bai, nu stiu cum sa zic, poate parea modestie sau cine-stie-ce altceva, dar eu nu am simtit niciodata nevoia sa ma razbun. Nu am rabdarea si determinarea necesara. Daca cineva, cum se spune popular, m-a calcat pe bec, ii zic direct ca m-a deranjat si ca daca mai continua ne suparam (asta daca e cazul de iertare si trecere mai departe, daca nu…pa si pusi, drumul meu nu se propteste in nimeni, mai ales intr-o persoana care mi-a facut rau, oricat de mult as iubi-o)
E foarte bine ca iti expui punctul de vedere, nu ignori si lasi problema sa treaca de la sine. Trebuie macar sa spunem ce ne-a deranjat.
Razbunarea este o arma cu doua taisuri.
De multe ori cand am lasat de la mine si nu m-am razbunat a razbunat viata, insa pana acum mi-a parut doar odata rau ca m-am razbunat.
Nu prea ma intereseaza ce spun psihologii, tot ce stiu este ca atunci cand intorci o palma incepi sa uiti de cea primita.
Anyway, aplicata si dusa pana la extrem poate avea lejer efect de bumerang, iar eu am fost lovit de el.
Legat de ce ai scris:”Sunt conştientă că e mai bine să-i arăţi celui care ţi-a greşit că îţi este foarte bine, că nu îţi pasă de ce a făcut, însă uneori mă întreb dacă această alegere şi acest semn al demnităţii nu este o invitaţie pentru acei oameni de a-ţi greşi din nou, de a te lovi încă o dată. ” Nu cred ca este o invitatie sa te loveasca din nou , din contra , cred ca aratand ca ai trecut peste, da dovada de maturitate, si atrage dupa sine, ca persoana care a gresit sa se simta prost , sa se fastaceasca si sa faca gafe cat mai infantile. Oamenii chiar se simt prost cand gresesc si mai prost cand ii loveste constiinta.Eu asa procedez , si culmea, ma comport in continuare ok…intr-adevar mai retrasa decat de obicei ..but still ok..educatia e educatie. Si sunt de acord ca razbunarea nu este o arma tocmai buna, desi sunt foarte impulsiva …destinul se ocupa de razbunare mult mai bine decat mine …:)… asa ca las trebuirle “murdare ” in seama sa. O zi faina.
Asa este, destinul chiar se ocupa. De aceea incep sa cred in karma. 🙂 Nu stiu cum se face, dar toti primesc pana la urma ceea ce merita.
Multumesc pentru opinie, chiar voiam un raspuns la acea intrebare. Raspunsul tau este insa potrivit pentru cei care au totusi bun simt si au puterea de a se simti prost. Mai sunt si acei nesimtiti carora nu le pasa de nimic.
O zi frumoasa si tie! 🙂
Well … si aceia vor invata lectia aceasta. Dap, i-am intalnit , ocolit si cateodata , cand se asteptau mai putin , cu tipica subtilitate feminina atragi usor atentia asupra unor gesturi mai mult sau putin profesionale/ortodoxe/corecte…choose your word…mai am sinonime…rezultatul a fost acelasi…:)…
Imi place articolul tau. Este feminin, usor subiectiv, dar REALIST. Autentic. Ca si cum ceea ce ai citit tu, ai raportat si INTEGRAT la propria experienta. Asta da, semn de maturitate. Majoritatea n-au puterea asta si proiecteaza in exterior tot felul de rahaturi si… evindent oricine altcineva TREBUIE sa sufere pentru propria suferinta a Eu-lui.
Referitor la absenta unei reactii in cazul unui atac asupra propriului Eu, Psihologia postuleaza destul de clar ca orice comportament incurajat tinde sa se repete.
Imagineaza-ti un joc de sah. Cu cat lasi piesele adversarului sa se “imprastie” pe harta si sa domine teren (in detrimentul tau) cu atat mai mult ii cresc sansele sa castige.
Data viitoare cand vei juca sah cu acelasi adversar, el va tinde sa joace fix la fel ca prima data. Pentru ca STIE ca POATE.
Asta se intampla zilnic in 90% din relatiile de planeta asta. Si DA, TOTUL SE REDUCE LA CINE DOMINA PE CINE ca… suntem animale si ne cautam prada. In mintea a 90% din persoanele de pe planeta notiunea de respect fata de gandurile/sentimentele celuilalt/celeilalte este inexistenta. Se mimeaza respectul pentru ca da bine in societate.
Daca cineva iti ataca Eu-ul si nu reactionezi, o va mai face o data.,. din simplul motiv ca are posibilitate. Devii PRADA unui PRADATOR. Nevoia de razbunare ca reactie de aparare este perfect normala. Insa tardiva.
Daca din varii motive Eu-ul nu reactioneaza (dependenta emotionala / financiara, slabiciune din te miri ce cauze), si Eu-ul este lezat, Sinele tinde sa-si scoata de la naftalina impulsurile oarbe si proiecteaza dorinta de razbunare. Asta duce la ura si in caz extrem Furia oarba. Si e al dracului de distructiva. Distruge si propriul Eu si totodata proiecteaza “planuri” de distrugere a persoanei care ti-a lezat Eu-ul.
Eu-ul spune “sunt slab, nu stiu ce sa fac” Sinele spune “nu esti slab, iti dau eu cata energie vrei daca vrei sa distrugi (nu conteaza daca pe tine insuti/insati sau pe cel/cea care te-a lezat). In ultima instanta fenomenul duce la distrugerea fizica… adica suicid/crima.
Dorinta de razbunare este reactie compensatorie fata de slabiciunea Eu-lui. Solutia este intarirea Eu-lui nu transpunerea in realitate a nevoii de razbunare.
E al dracului de greu dar… decat sa-l distrugi pe cel/cea care ti-a facut rau mai bine te intaresti tu.
Am scris Furie cu “f” mare ca e cel mai autentic sentiment care poate fi trait. Orice poate fi mimat pe lumea asta, de la orgasm pana la sentimentul de iubire, dar Furia nu poate fi mimata dar numai Furia este singurul sentiment 100% autentic.
Am folosit termenii de “eu” si “sine” ai psihanalizei ca astia imi erau mai la indemana sa-mi exprim idelie.
Daca e ceva… neclar, da-mi reply si rectificam!
Multumesc pentru acest comentariu! M-a facut sa recitesc articolul din 2011, sa-mi amintesc de anumite sentimente de atunci. Comentariul tau este foarte interesant, datorita tie am invatat astazi ceva nou.