Începând cu luna iulie, programul meu se va elibera destul de mult. Mai exact, după ora 5-6, în aproape fiecare zi (cam 20 din cele 30/31 ale lunii) voi fi liberă să fac orice vreau! Tare sunt bucuroasă, pentru mine e mare lucru. 🙂
Am început deja să visez la activităţile pentru care voi avea mai mult timp liber.
Aşadar, începând cu luna iulie vreau:
- să gătesc mai mult, vreau să postez iarăşi reţete pe blog, de mâncăruri sau prăjituri.
- să fac mai mult sport; am început deja, dar vreau să mă înscriu şi la o sală de fitness/pilates, să merg şi mai mult pe bicicletă, să fac mai des drumeţii sau plimbări.
- să citesc şi mai mult, trebuie totuşi să ajung la un număr de 50 cărţi citite, n-am uitat de promisiunea pe care am făcut-o în luna ianuarie.
- să petrec mai mult timp cu prietenii, să cunosc şi mai multe persoane. Vreau să mă întâlnesc (în sfârşit) cu Anca Mirăuţ şi să fac o întâlnire de grup cu fetele de la Clubul de Carte, în formulă întreagă.
- să mă răsfăţ mai mult. Vreau să merg mai des la salon, să-mi colorez unghiile în toate culorile posibile, să mă duc la masaj, să mă mai tund puţin.
- să încep să fac planuri pentru vacanţa la mare. De-abia aştept să mă bălăcesc în apă şi să stau cu o carte în mână, la plajă.
- să scriu mai mult pe blog. Vreau să scriu cam 2 articole pe zi, unul mi se pare prea puţin.
- să petrec cât mai mult timp afară – plimbări, grătare, drumeţii, sucuri la terasă, toate sună foarte, foarte bine!
Mi-am propus cam multe, nu? 🙂 Şi unele se bat cap în cap, dar cred că pot organiza un program care să le includă pe toate. Sper că măcar pe jumătate din ele să le îndeplinesc şi să mă bucur aşa cum trebuie de vară.
Voi ce vreţi să faceţi vara asta?
Wow, cate activitati! Ma bucur mult pentru tine, ca o sa ai in sfarsit mai mult timp liber! Si eu vreau sa depasesc 50 de carti citite, am 30 pana acum. 😀 Cu bicicleta sunt mai mereu, mi-a spus tata ca mi-a luat una in Belgia sa ma plimb cand ajung :)) Iar ultimul punct e trecut si in lista mea la TO DO 😛
O vacanta cat mai frumoasa iti doresc! Cu multe plimbari, impliniri si sa ai parte de mult soare! :*
Tu trebuie sa faci si cat mai multe poze, ca doar mergi in Belgia. 🙂 Multumesc pentru urari, si eu iti doresc o vacanta de vis! 🙂 Oricum, ma bucur ca vei avea net acolo asa incat vom putea comunica in continuare prin mailuri, facebook sau messenger.
Chiar sper să ai timp să le faci pe toate. 😀
Vara asta înafară de chestiile normale sper să am timp de niște vizite. Cât de greu mi-e cu timpul, am încercat să am mereu timp de gătit, cărți, sport și blog. Uneori cu riscul de a fi dormit puțin noaptea. 😆
Eh, suntem tineri, putem sa dormim mai putin. 🙂 Cu bicicleta iesim si noi doar seara, dupa ora 11. Zilele trecute ne-am intors pe la 12 jumate noaptea…asta e, e mai placut atunci. Mai racoare, mai putini pietoni peste care sa dau. :))
Putem, dar nu e indicat. 😆
Acuma trebuie să dormim… că la bătrânețe nu mai putem. Dar așa suntem noi oamenii… tragem cât putem de organism și pe urmă de mirăm de ce se strică. 😆
Eu am renunțat la ieșiri noaptea. Mai ales prin parc. Prea multe mișcări dubioase pe bănci și în boscheți. 😆
Singura n-as iesi nici eu, sunt o multime de dubiosi. Ies cu prietenul cand e vorba de plimbari nocturne. 🙂
Nu de dubioși vorbeam… ci de iubăreți. 😆
O dată nu îi văzusem pe unii noaptea întinși pe bancă și era să ne așezăm pe ei. 😆
Aaaa. :)) Iubareti eu nu prea am vazut prin parc sau pe strada. In schimb dubiosi da. 🙂
Si eu sunt de azi in vacanta. 🙂 Una frumoasa, sper din toata inima. Cea mai mare dorinta e sa plec undeva, Corfu de preferat. 😀
Da, la fitness ar trebui sa ajung si eu…si nici ceva inot nu mi-ar strica. 🙁 Pentru o silueta armonioasa sportul este esential. Dieta nu e suficienta! Ma rog, acum vorbesc din punctul meu de vedere…
Iti doresc sa reusesti sa bifezi toate punctele mentionate in articol. 🙂
Multumesc. 🙂 Esti o norocoasa ca esti deja in vacanta, iti urez cat mai multa relaxare! Eu mai am putin de umblat, mai am de suportat nervi si emotii mari, dar sper sa termin cat mai repede. Oricum, fie ca va fi bine sau rau, din iulie activitatile mele se restrang simtitor. O sa am din nou timp de mine.
Stii ce vreau eu 😀 , doar ca, in primul rand, vreau sa ma odihnesc cateva zile pentru ca, dupa 3 luni de munca fara nici o zi libera, sunt cam varza la capitolul organism 🙁
Odihna placuta! Te cred ca esti obosita…Eu incep sa simt nevoia unei evadari din oras…de-abia astept sa merg la mare…
uff, si eu 🙁 , mai am si marea aproape si nu am timp sa ies din oras deloc 🙁 … nu vine el concediul in august 😀
🙁 Of. Mereu m-am gandit ca daca as sta langa mare, as merge toata ziua sa inot, insa cand am stat o luna in Creta, la verisoara mea acasa, am mers la plaja de vreo 3,4 ori. In rest doar plimbari si stat in casa…
Eu nu pot din cauza lipsei de timp liber (din cauza muncii, mai exact) si oricum nu stiu sa inot 🙁
Daca o sa gatesti mai mult, e musai sa faci si sport :)))
M-am cam obisnuit sa imi cumpar deserturile……..mai ales ca e vara si bucataria se cam incinge daca folosesc cuptorul…..
Cand pleci la mare? Si de ce in Romania? (intrebare curioasa,eu personal nu cunosc litoralul romanesc decat din zvonuri)
Dar nu gatesc neaparat pentru mine sau nu numai pentru mine. 🙂 Am observat ca atunci cand gatesc chiar nu mi se face pofta sau foame, mananc mai putin daca stau si gatesc mai mult, decat sa cumpar mancarea deja preparata.
Nu stiu exact cand plec, probabil in august. Iulie mi se pare prea devreme, prea calduros. In Romania deoarece vrem sa mergem cu masina si nu vrem sa iesim din tara, sa mergem cu masina in Bulgaria – ne este putin teama, dupa ce am tot auzit diverse povesti cu furatul de masini. Poate exageram, dar vrem sa fim precauti. Eu as merge si in alte tari, Turcia sau Grecia, cu avionul, insa nu prea avem buget de asta. Poate anul viitor. Pe litoralul romanesc ne descurcam cu 10 milioane/persoana (inclusiv transport – benzina).
Asa e – bulgarii cu hotii de masini (ca e ieftin inmatriculatul :D) noi cu meduzele si marea murdarica. Probabil ultimul aspect depinde de perioada…….nu cred ca apa e murdara tot timpul……..
Mai nou visez la Croatia……….Dar daca ar fi sa aleg intre Croatia sau re-re-revederea Egiptului…….tot ultima optiune as bifa-o.. Deocamdata e prea cald sa ma gandesc la Egipt…..
Da, si noi ne-am gandit la Croatia, dar deocamdata depaseste bugetul nostru. Ramanem inca la varianta de vacanta pentru studenti, adica litoral romanesc, pensiune, ieftin. 🙂 Daca as avea mai multi bani m-as duce in Turcia, la un all inclusive, sa ma rasfat, sa n-am nicio grija. Si sa vizitez Pamukkale. 🙂
Eu sunt extraordinar de bucuroasa ca am reusit sa termin primele doua probe din licenta. Mai am doar prezentarea lucrarii, saptamana viitoare, dupa care in weekend plec la Viena pentru trei zile, si apoi sunt libeeeera! 🙂 Deja m-am reapucat de citit, chiar mi-a lipsit asta foarte mult. Si nu-ti face griji, sunt convinsa ca ai sa iti indeplinesti task-ul de 50 de romane citite anul acesta. 🙂
Daaa, am auzit ca ai luat nota mare, felicitari! 🙂
Pleci si in Viena, ce frumos! Sa faci multe poze!
Sper sa reusesc sa ajung la 50, depinde ce program voi avea dupa terminarea facultatii. 🙂 Chiar acum termin “Iubirile croitoresei”, astept sa se faca ora 3 sa merg la facultate sa mai stau la cateva cozi, ca n-am stat zilele astea la suficiente. 🙂 Ma chinui sa-mi depun disertatia, dar trebuie atatea acte si atatea semnaturi ca-mi vine sa innebunesc. 🙂
Da, e mult de munca la inscriere..si la mine a fost, si doar pentru licenta. Iti multumesc pentru ceaiuri, azi le-am primit de la Anca :D. Poate beau unul maine dimineata si scriu despre el :).
Cum ti s-a parut “Iubirile croitoresei”?
Cu mare drag, sper sa-ti placa!
Mi-a placut mult cartea, apare azi articol. 😉
Sa reusesti sa indeplinesti toate activitatile pe care ti le-ai propus!
Si eu as vrea sa ma apuc de fitness dar inca nu am gasit nici o sala unde sa ma inscriu. In orice caz, sa ai o vara frumoasa !!!
Multumesc. 🙂 Eu inca nu m-am gandit la sala, dar cred ca cea mai buna varianta ar fi ori Armony ori altceva din centru, de langa servici; ar fi bine sa merg in pauza de masa, as economi timp. Oricum nu-mi trebuie o ora ca sa mananc.
bafta multa…lista e destul de lunga:D
Da, este, dar pana la urma sunt activitati absolut normale, care ar trebui facute: aer liber, citit, mancat sanatos, socializare.
Uuuu, o lista lunguta si plina de activitati relaxante! Am si eu o lista asa in formare, o sa am ceva timp liber in urmatoarea perioada si nu vreau sa il irosesc. Si eu vreau sa invat sa gatesc 10 feluri de mancare noi (which is a lot, avand in vedere ca vreo 10 stiu in total :)), sa citesc, sa incerc muuulte locuri dragute din Bucuresti (de exemplu, numai de curand am ramas foarte placut impresionata de terasa din interiorul Hanului lui Manuc sau de Gradina Verona, niste locuri unde nu apucasem sa merg pana acum). Summer relaxation 😀 Apropo de asta, uite ce ne propune Martha Stewart: http://www.marthastewart.com/photogallery/summer-relaxation#slide_15
Spor si have fun!
Foarte interesant link-ul, mersi mult! Sa vad ce activitati mai pot “fura” de acolo. 🙂
Spor si tie la ceea ce ti-ai propus, sper sa-ti reuseasca. 🙂
Eu am inceput deja cu gatitul, azi a fost zi de gris cu lapte si bruschete. Maine nu stiu ce va urma :D!
Bravo, f frumos! 🙂
Wow ce de activitati! Cea cu 2 postari pe zi, ma gandesc si eu la ea, dar parca mai bine ma mai uit la un serial :)))))
Pt mersul la mare, te invidiez fiindca presimt ca nu voi ajunge vara asta, cu gatitul stau si eu bine mai ales la capitolul shake-uri si salate de fructe asa ca sper sa iti iasa! Mersul la sala e sanatos, daca nu macar in parc o plimbarica tot e ceva! La partea cu cartile te invidiez din nou (constructiv) fiindca eu nu am atata ambitie :)))).
Mult succes
Imi pare rau ca nu ajungi la mare, dar poate mergi in alta parte. Eu inca nu sunt sigura 100% ca merg, dar voi face tot posibilul, cred ca merit o vacanta linistita, am avut un an destul de greu, mai ales ultima jumatate de an a fost foarte obositoare, foarte mult de lucru, mult stres…
Ce bine suna planurile tale de vacanta! O incantare! Sunt curioasa ce retete ai sa ne prezinti, eu inca nu ma mobilizez prea bine la gatit.
Tin pumnii sa fie bine cu dizertatia si sa scapi de birocratie 🙂
Mersi mult ca intalnirea cu mine face parte din lista ta!
La cat de ordonata si ambitioasa esti, sunt sigura ca le vei face pe toate! 🙂
🙂 Sper, nu vreau sa treaca vara fara sa fac nimic important. Si pentru mine conteaza sa citesc mult, sa petrec timp cu prietenii, sa fac sport, s.a.
Asta cu gatitul chiar sper sa te tii de ea, sunt in pana de idei, si mi-ar prinde bine niste retete asa la bloggeritele mele preferate, si nu cele din blogurile culinare. (nu ca as avea ceva cu ele, dar e mai..personal asa cand citesti pe un blog drag care te inspira).
Cat despre doua articole pe zi pe blog, e o idee buna, dar sa n-o faci doar asa, pentru numar. Nu ma intelege gresit, articolele tale au avut si au in continuare o calitate ireprosabila, ceea ce vreau sa zic e sa scrii cand simti si cum simti, cum ai facut-o pana acum. Ca uneori simti sa scrii de trei ori pe zi, e de inteles, la fel cum e de inteles si cand scrii o data la 2-3 zile. >:D< you got my point, I know you did.
Ai mare dreptate cu numarul de articole. Au fost zile cand n-aveam deloc inspiratie si nu stiam ce sa public sa nu las ziua descoperita, dar mai bine nu scrii nimic o saptamana intreaga decat sa publici tot felul de prostii.
Eu urmaresc destul de multe bloguri culinare insa ei deja sunt experti…iar eu o biata incepatoare. 🙂 As vrea niste descrieri mai pentru persoane neexperimentate, retete mai usoare…
Astept cu drag retetele tale, cu atat mai mult cu cat esti incepatoare. Sper sa ma loveasca si pe mine inspiratia si sa vizitez bucataria ceva mai des. De fapt o vizitez si acum dar fara prea mult entuziasm.
Cat despre scrisul mai des, ce sa spun, e un task maret. Eu imi propun sa scriu zilnic si nu reusesc inca, dar sunt multumita ca atunci cand scriu am exact starea aceea febrila de a transmite/povesti ceva. 🙂
Era o vreme cand scriam 2,3, chiar si 4 articole pe zi. Dar atunci era mai usor deoarece ma axam pe subiecte de moda. Acum nu mai e la fel de usor. 🙂
A, am uitat sa spun! Vreau si eu unghii in toate culorile! Insa am putin de lucru la ele ca am dat jos gelul si sunt foarte amarate.
Sport, imi propun de mult, imi place Tae Bo foarte tare de facut acasa insa spatele meu pe care l-am “deranjat” din cauza sedentarismului nu ma prea lasa sa fac orice miscare 🙁 . Tocmai cand gasisem si eu un sport sa-mi placa. De fapt nu stiu daca atat sportul in sine cat antrenamentul m-a atras atat de mult, am gasit antrenamentele complete pe youtube si sunt fantastic de dinamice, muzica e antrenanta iar Billi Blanks impune un ritm teribil!
Am citit despre aventura ta cu unghii cu gel. 🙁 Si sora mea si-a pus, eu nu…ma sperie numai gandul, mai ales acum, dupa ce am citit si ultimul tau articol despre acest subiect.
Prefer sa merg mai des dar sa fie mai sigur, fara surprize neplacute. 😛