Iubirile croitoresei este unul din noile romane de succes tipărite de editura Polirom. Recomandările apar de pe copertă: “bestsellerul spaniol al anului 2010”, “peste un milion de exemplare vândute”; impresionant, însă nu aş fi ajuns să o cumpăr dacă n-aş fi beneficiat şi de o reducere consistentă, mai exact de 25%, de pe Elefant.ro.

La prima vedere m-au speriat cele 600 de pagini. Dar începând să o parcurg am realizat ce plăcută e, am admirat stilul de scris deloc plictisitor şi modul captivant al autoarei de a îmbina ficţiunea cu non-ficţiunea. Şi astfel, un roman de dragoste (aşa îl consideram, având în vedere titlul) s-a transformat începând cu a doua jumătate, într-un roman istoric.

Romanul ne prezintă transformarea Sirei Quiroga, de la o tânără croitoreasă săracă, la un spion de bază al englezilor în intrigile ţesute de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial. Prima iubire a Sirei, Ignacio, o aduce aproape de cea de a doua – de Ramiro. Acesta nu numai că o va îndepărta de mama sa şi de oraşul natal, Madrid, dar o va duce şi într-o ţară străină, unde o va abandona în cele mai grele momente. Însărcinată, singură pe lume, furată de mica avere de cel pe care-l iubea mai mult decât orice pe lume, Sira părăseşte Tanger (Maroc) şi ajunge în Tetuan. Se îmbolnăveşte pe drum, pierde copilul, ajunge să fie îngrijită într-un spital de măicuţe, sub supravegherea comisarului Vazquez. Acesta nu o va reţine din cauza unor delicte de care e învinuită (făcute de Ramiro) ci o va ajuta să se pună pe picioare. Sira ajunge în casa Candelariei, cea care va aranja să-şi deschidă un atelier şi să înceapă o noua viaţă, una mai prosperă dar şi mult mai periculoasă.

Nu vă spun mai multe, prefer să descoperiţi singuri ce se mai întâmplă cu Sira, citind cartea. Din păcate e destul de scumpă, aproximativ 45 lei, însă cred că merită. Cele 600 de pagini adăpostesc multă acţiune, istorie, puţină dragoste şi câteva descrieri ale unor peisaje de vis: Madrid, Tanger, Tetuan, Lisabona.

Puteţi citi primele pagini din carte dând click aici.

11 Comments on Iubirile croitoresei – Maria Duenas

  1. Citesc si eu cartea asta si mi se pare fascinanta. Am parcurs abia 200 de pagini si cum gasesc putin timp liber il petrec cu romanul in brate. Cat despre dorintele cititorilor tai, tin sa va anunt ca se pregatesc 13 episoade cam pe la sfarsitul anului acesta, un fel de mini serie bazata pe aceasta carte. Abia astept.
    In alta ordine de idei, imi place f mult blogul tau, il citesc zilnic. Felicitari!

    • Nu stiam ca se pregateste un serial, iti multumesc ca ne-ai anuntat. 🙂
      Si multumesc pentru aprecieri! :”> Ma bucur mult cand aud ca va place blogul. 🙂

  2. tocmai am terminat de citit acesta carte! desi mi s-a parut cam scumpa, mi-a placut. nu stiu insa daca e si adevar aici, adica multe personaje chiar au existat , dar acesta croitoreasa – spion se stie ceva de ea sau e pura fictiune?

    • Da, a fost scumpa intr-adevar. Eu am luat-o de pe elefant.ro parca, la reducere de 30%. Asa a fost mai bine.
      Sincer nu mai tin minte, dar cu siguranta este precizat in carte, pe la final.

  3. Am observat comment-uri legate de pretul cartii. Daca iti doresti sa citesti, o alternativa este un permis la o biblioteca din Iasi. In timpul anului universitar o optiune este Biblioteca Centrala Universitara ( pe timpul verii nu se pot imprumuta carti, din pacate). O alta optiune este Biblioteca Gh. Asachi, biblioteca de unde am imprumutat saptamana aceasta Iubirile croitoresei.
    Trebuie doar dorinta de a citi!
    Mihaela, felicitari pentru blog! Cred ca sunt printre primii tai cititori!

    • Ma bucur ca ai gasit la biblioteca cartea. O alta varianta ar fi de cautat pe la anticariate, am gasit cateva carti pe care mi le doream la preturi foarte bune, 10, 15 lei.

      Si multumesc pentru apreciere! Ma bucur ca ma citesti! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.