Pentru prima dată

Jul 12, 2011 by

tumblr lmvomv5Ooq1qzr04eo1 500 Pentru prima dată

Sâmbăta trecută, pentru prima dată în viaţa mea, am dormit afară, sub cerul înstelat. Am stat 8 ani la casă şi nu am făcut niciodată asta, dar mi-am luat acum revanşa. Ne-am aşezat nişte şezlonguri de plajă în curte, am pus pe ele salteluţe, am luat perne, pături, şi ne-am uitat la stele până când am adormit.

A fost foarte plăcut, deşi recunosc că nu am dormit chiar foarte mult. La 5 dimineaţa deja cântau cocoşii iar păsările ne prezentau trilurile lor. Am aţipit din nou, apoi m-am trezit acoperită de rouă, înconjurată de miresme de tei şi trandafir.

Mai vreau, dar de data asta în pădure, într-un cort, sau la mare, pe plajă, unde să aud valurile cum se sparg la picioarele mele.

Sursa poza

pixel Pentru prima dată

Thanks for passing by↓



29 Comments

    • Mihaela

      happy O experienta interesanta cu siguranta. Si cat am putut dormi, am dormit chiar bine.

  1. Eu aveam obisnuinta, cand eram mica si stateam mai mult la bunici, sa dorm in fanul abia strans, pe o patura si era mai bine decat o mie de saltele laughing

    • Mihaela

      Ce frumos! Daca aveam fan, dormeam si noi pe el. Dar asa, am dormit pe saltelute de sezlong, care se pare sunt destul de comode. Ma asteptam sa ma trezesc cu dureri de spate si gat, dar n-a fost cazul.

  2. Ce idee minunata ati avut! big grin La mare, pe plaja, m-ar tenta si pe mine. happy Uite de ce e buna vara… tongue

    • Mihaela

      Da…pe plaja ar fi super. Singura problema e ca mai circula oameni si trebuie sa ai putin grija sa nu se lege careva de tine.

  3. Cristina

    Oau, suuuper. Recunosc ca nu am facut niciodata asta, ba chiar am un pic oroare de dormitul chiar si la cort ( dar cine stie, poate este doar frica de necunoscut ).
    Am stat in hamac doar o singura data, nu mi-a placut foarte tare ( nu o fi fost el bun ) sau eu obisnuita cu confortul nu am sesizat diferentele de nuanta care m-ar fi putut face fericita?

    • Mihaela

      Ce mi-ar placea sa incerc si in hamac. happy Nu m-am urcat niciodata intr-unul…nu am avut ocazia. sad
      Eu zic ca dormitul afara este o experienta placuta. Intr-adevar, iti este putin frica la inceput, ca-s diferite insecte care zboara pe langa tine, daca mai esti pe la tara poate mai vin si broscute sau alte animalute. happy Dar niciuna n-are treaba cu tine, nu trebuie stat cu frica ca vine si ma atinge, ca ma pisca, s.a. Nici tantari n-au fost. Plus ca daca dormi intr-un cort, esti protejat de el, iar daca dormi pe ceva (cum am dormit eu pe sezlong) esti la o anumita distanta de pamant si urca nimic la tine.

  4. Ai făcut-o în curte… eu prima dată am făcut-o la munte și dârdâiam pe mine să nu vine niște animale… :lol:

    • Mihaela

      Da…vrem si noi la munte, in cort, dar undeva amenajat, ca si mie imi este teama sa nu vina sa ma viziteze vreun urs. laughing

      • Eu am fost într-o zonă de pescuit și mi se tot spunea că nu vine nimic, că au mai dormit alții pe acolo la iazuri și nu au pățit nimic, că e zonă de camping, că nu știu ce… dar frica nu cunoaște argumente. :lol:

        Oricum e palpitant. big grin

        • Mihaela

          happy Da. O solutie ar fi sa ai un caine de paza cu tine, macar sa te anunte daca e ceva.

          • Nu neapărat, că ăla s-ar putea să te bage în spaime de la orice veveriță sau rozătoare. :lol:

  5. Hi hi, asta am programat si eu pentru luna viitoare, cand ajung acasa la ai mei! Sa stam la povesti sub cerul instelat pana adormim! winking

  6. Ce fain!
    Un sfat in cazul in care mergi cu cortul la munte: ia la tine haine groase! Noi am prins ziua peste 40 de grade si noaptea… cateva si am inghetat in cort.

    • Mihaela

      Da, clar! Dar si in seara aia, desi ziua au fost +30 de grade, a fost foarte rece. Am dormit cu o pijama, un pulover de lana + 2 paturi pe mine. happy

  7. a-z

    mai corect era sa fi spus: am incercat sa si adorm sub clar de luna si ceva mai multe stele. dar caldura si posibil sunetele valurilor te-au facut sa ai o rabdare marisoara pana ce ai numarat ceva stele, asemeni ciobanului din bancuri ce numara incercand sa adoarma: o oaie, doua oaie, trei oaie…

    trecand peste latura comica, e o decizie de apreciat!

    • Mihaela

      happy De apreciat sau nu, fiecare din noi ar trebui sa facem cate ceva nou, din cand in cand. Poate un sport, poate o activitate de genul dormit afara, poate o excursie intr-un loc nou.

  8. Am dormit in cort, de cele mai multe ori a fost bine si nu mi-a fost frica. Sub cerul liber insa nu am dormit, la mare mi-ar placea si mie sa se intample asta.

    Ceva nou… sa ma gandesc. As face un sport, m-as duce singura la muzeu (asa, pentru reculegere).

    • Mihaela

      Si eu as face un sport nou…dar nu prea stiu ce. Am reinceput sa merg cu bicicleta pe afara, dar nu e ceva nou, ca o faceam si in copilarie. happy

      • De fapt apropo de sport imi doresc foarte mult sa imi schimb stilul de viata, sunt extrem de sedentara si nu ma multumeste deloc treaba asta. As schimba totul deodata daca as putea, dar nu stiu de ce nu am asa un avant suficient de mare!
        Tenis? Catarari?/Speologie? Carting? Karate?

        • Mihaela

          Din lista ta, tenis mi-ar placea si nu cred ca am jucat vreodata.

  9. Sa te trezesti pe plaja-n Vama Veche, in sunet de nisip si valuri si bolero-ul de la Stuff… Ah ce dor imi e… happy

    • Mihaela

      Hmm…da, cred ca e superb! Of, de-abia astept sa merg la mare, m-a apucat un dor teribil! Mai am cam o luna si plec, de-abia astept. happy

  10. noooo, in cort nu se pune ca fiind “sub cerul liber”! Iar in hamac cred ca poate fi rau de tot sa dormi o noapte intreaga mai ales daca ai probleme cu spatele.
    La intrebarea din titlu merita insa sa meditam!

    • Mihaela

      Da, intr-adevar, in cort nu prea e sub cerul liber. Oricum, sambata inca nu detineam un cort, l-am cumparat de-abia duminica. happy Daca am fi avut cort de sambata, cred ca dormeam in el. Eh, a fost bine si pe sezlonguri, fara nici un acoperis deasupra capului. tongue

  11. Fa-mi in ciuda acuma laughing. Eu stau la bloc si parca nu m-as urca pe acoperis cu sezlongul.

    • Mihaela

      laughing Poti sa incerci pe balcon, daca este descoperit. Noi anul trecut ne-am pus pe balconul descoperit o mica masuta si obisnuiam sa mai luam micul dejun acolo. Era racoare, placut…acum balconul e cam ocupat de biciclete. happy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

More in personal
Shame on me

Alina mi-a trimis această leapşă care presupune să vă povestesc de ce îmi este mie ruşine, sau mai bine zis...

Close