Un lucru pe care il observ din ce in ce mai mult in ultimul timp este ca de multe ori noi judecam lucrurile in functie de persoana si nu de fapta. Gandim prea putin cu mintea si prea mult cu inima, evitam sa judecam corect, sa luam in considerare toate lucrurile.
Ce genereaza o astfel de gandire? Nimicuri cu care ne confruntam zi de zi, cand suntem tratati de unii cu rautate, invidie sau gelozie. Atunci cand orice ai face, nu vei multumi o persoana care nu te are la suflet. Orice ai incerca, totul va fi in zadar, pentru ca mereu vor aparea scuze pentru a te explica intr-un mod negativ. Orice fapta ai face, oricat de nobila, de buna, se va gasi o explicatie care va demonstra ca de fapt acea fapta nu a fost deloc una pozitiva.
Exista persoane care nu vor sa accepte nici o realizare de-a ta, pentru ca astfel ar trebui sa recunoasca ca te-ai descurcat, ca esti totusi istet si muncitor. Dar nu, prefera sa creada ca notele de la scoala, joburile, succesul in proiecte, se datoreaza fie banilor, fie relatiilor celor apropiati….iar daca nu este cazul, atunci vor spune ca pur si simplu ca ai avut noroc. Niciodata ca ai muncit, niciodata ca ai reusit prin propriile forte. Si bineinteles ca niciodata nu pot sa garanteze ca au dreptate, insa prefera sa se minta pe sine si sa se simta mai bine in propria lor piele. Nu vor sa creada ca cineva a reusit sa faca ceva mai mult decat ei. Ceva mai bun.
Vreau sa traiesc intr-o lume unde ni se recunosc meritele si ni se pedepsesc greselile, nu invers. Vreau ca oamenii sa nu mai presupuna de la bun inceput ca cel de langa ei a realizat lucruri in mod nepotrivit. Inteleg bine ca fac asta pentru a-si calma frustrarea, insa, ar fi de preferat sa o vada ca pe o competitie, ca pe o invitatie de a incerca la randul lor sa faca ceva bun, poate chiar ceva mai bun, si sa nu inceapa cu “minciuni care ma fac sa ma simt mai bine” de genul: eh, a avut noroc/parinti cu bani/relatii/a trisat, de aia a reusit. Eu nu fac/nu merita sa fac/nu reusesc sa fac tocmai din cauza asta.