Mi-am dat seama în ultimul an că nu vreau să mă (mai) mulțumesc cu puțin. Ajunsesem să trăiesc fără să am mari așteptări de la mine. Fără aspirații, fără ambiție, doar o viață obișnuită care pe mulți poate i-ar încânta, până la urmă este suficient cât să fii fericit, dar care pe mine nu mă mulțumea.

Nu vreau să-mi trăiesc viața fără să fac ceva deosebit. Nu vreau nimic mai puțin decât să fiu cel mai bun om care pot fi. Tot ce admir la alții vreau să văd și la mine. Și de-abia acum am realizat aceste lucruri, până acum mă gândeam că eu nu pot, că mi-e bine așa, că mi-e lene, că e mai ușor cu mai puțin și mai greu cu mai mult.

Am început să lucrez de câteva luni la îndeplinirea acestor vise. Și am văzut pe pielea mea că oamenii se pot schimba – eu am putut să mă schimb. Însă trebuie să-ți dorești asta. Mult. Și să nu lași să te învingă lenea sau frica.

Sunt conștientă că mai am mult de muncit până să-mi ating idealurile. Trebuie să lupt și ca să-mi trezesc ambiția la viață, săraca e amorțită de câțiva ani. Dar sunt pe drumul cel bun. Știu ce-mi doresc, știu ce trebuie să fac ca să obțin ceea ce îmi doresc și am început să lucrez pentru a obține ceea ce-mi doresc.

“Cu cât muncești mai mult, cu atât vei fi mai norocos” – Donald Trump

13 Comments on Mai mult, mai bine

  1. eu sunt in situatia in care sunt nemultumita de mine dar nu mi-e foarte clar in ce directie s-o apuc. cred ca mi-ar place sa stiu care sunt idealurile tale (nu vreau sa fiu indiscreta)si poate, asa, ma ambitionez si eu mai mult. spor in tot ceea ce faci, ce ti-ai propus si felicitari ca stii ce vrei!

    • Cam asa eram eu in urma cu un an. Aveam de toate, dar nu eram multumita. Simteam ca nu fac nimic deosebit, ca trece timpul si nu avansez, nu ma dezvolt, nu invat nimic nou. Eram plictisita si oarecum renuntasem sa mai lupt. Ziceam ca asta e viata, n-am cu ce sa o imbunatatesc. Dar s-a intamplat ca la o simpla aniversare, vorbind cu cineva, sa se schimbe totul. In acel moment am luat o decizie si m-am hotarat sa-mi schimb viata.
      Nu vreau acum sa spun despre ce e vorba, schimbarea oricum implica mai multe lucruri, in general legat de cariera si de stilul meu de viata.
      M-am hotarat ca pur si simplu vreau sa fac tot ceea ce-mi doresc, sa nu mai zic ca nu pot, sa nu mai gasesc scuze.

  2. Esti un model pentru noi toti Mihaela, te admir pentru perseverenta si curajul de care dai dovada. Mult succes in tot ce iti propui. Nu e usor deloc drumul pe care te-ai decis sa-l urmezi, pentru ca lupta e in primul rand cu tine insati. Lupta pentru autodepasire…

    • Nice, nu vreau sa fiu un model…decat pentru mine. 🙂 Lupt ca sa ma autodepasesc, exact cum ai spus tu. Vreau sa iau tot ce e mai bun din viata, nu vreau sa pierd vremea cu prostii, sa ajung la batranete cu regrete si frustrari. Nu stiu daca voi reusi tot ceea ce-mi propun, dar trebuie macar sa incerc.

  3. Felicitari si succes! Schimbarea e o provocare, indiferent de domeniu, insa o data ce ai pus lucrurile in functiune, totul va deveni mult mai clar.

    Foarte tare citatul!! Majoritatea asteapta sa le pice norocul din cer, fara sa faca nimic, desi e evident ca n-ai cum sa castigi la loterie daca nu-ti cumperi bilet 😀

    • Da, si mie imi place mult citatul. 🙂 Mai ales ca stiu multe persoane care decat sa accepte succesul unei persoane, il atribuie norocului. Daca ar fi sinceri cu ei, ar recunoaste ca acea persoana a muncit de nu a mai putut ca sa reuseasca, dar nu, e mai usor sa dai vina pe noroc. Asta e si scuza lor, nu au reusit pentru ca ei nu au noroc.

  4. Ce mult imi place articolul asta al tau!
    Si eu am descoperit destul de recent ca idealurile mele sunt mult mai sus, si chiar mi-am stabilit un plan pentru asta. Ce mi se pare mai dificil, este urmarirea unui program de invatare foarte strict pe care mi l-am stabilit, dar sunt deseori obosita sa ma tin de el. Aici am de lucru cu adevarat!
    Succes!

    • Multumesc Anca! Succes si tie! Si eu ma simt deseori obosita, desi in cazul meu cred ca e mai mult vorba de lene. Vreau sa scap de lenea asta, nu vreau sa treaca viata pe langa mine si eu doar sa…stau.

  5. Pe aceeasi linie merg si eu de la inceputul acestui an.Lucrul cel mai important pe care l-am invatat?Ambitia se alimenteaza cu ambitie.Citatul de la finalul articolului ilustreaza cel mai bine realitatea,pentru ca nu exista societate mai mediocra decat aceea bazata pe clisee.Evreii au o vorba: ajuta-te singur si te va ajuta si Dumnezeu.
    Nu-ti urez noroc in planul tau,pentru ca acesta vine cu munca si ambitia.Dar nu pot sa nu amintesc si urarea lui Reinhold Niebuhr:

    “Sa aveti serenitatea sa acceptati ceea ce nu puteti schimba, curajul sa schimbati ceea ce poate fi schimbat si intelepciunea sa faceti diferenta intre acestea.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.