Rochii şi nunţi

Sep 27, 2011 by

Ultima lună mi-am petrecut-o sărbătorind nunta prietenei mele, întâi cea civilă, apoi cea religioasă. Deşi mă gândeam că n-o să necesite mari pregătiri din partea mea, până la urmă m-am trezit programată la coafor, la manichiură şi pedichiură, am schimbat 4 rochii, câte una pentru fiecare eveniment mai deosebit, am stat şi am ales pantofi, schimbat pantofi, chinuit picioare în pantofi (cu toc prea mare), machiat, parfumat, şi alte chestiuni de domnişoare.

La nuntă am admirat rochia miresei, bineînţeles, şi rochiile invitatelor. Mi-a plăcut ce am văzut, mult mai puţin negru ca în anii trecuţi, rochii mai vesele, sexy dar decente, şi lungi şi scurte, accesorizate simplu, cu gust. Uitându-mă pe site-ul Cristallini, am observat câteva rochii care seamănă cu ce am văzut eu sâmbătă, şi-n plus, modele care mi s-ar părea perfecte pentru o nuntă.

 rochie seara Rochii şi nunţi mg 0630 200x300 Rochii şi nunţi rochie seara 2 Rochii şi nunţi

Ador rochiile în culori pastelate

Noi, cele 4 domnişoare de onoare, am avut fiecare rochia ei, nu am stabilit cu mireasa o anumită ţinută sau culoare. Eu prefer varianta asta, consider că fiecare are preferinţele lui, culori sau modele care îl avantajează sau dezavantajează. Răsfoind acelaşi site, am cules şi câteva rochii de seară care s-ar preta a fi purtate de domnişoara/domnişoarele de onoare. În primul rând e de preferat să nu alegeţi culoarea alb, aceasta fiind rezervată pentru mireasă, nici negru (prea tristă), ci una cât mai vie şi mai veselă. În general aleg decenţa la rochii, mai ales că o domnişoară de onoare ar trebui să poarte o rochie care să nu dezvăluie prea mult. Până la urmă cu această rochie vă prezentaţi la biserică.

nunta1 187x300 Rochii şi nunţi nunta2 187x300 Rochii şi nunţi nunta3 187x300 Rochii şi nunţi

Culori mai îndrăzneţe – de ce nu?

Mai sunt încă o mulţime de rochii pe site care mi-ar plăcea la nebunie. Însă deocamdată mă opresc din visat. Până la următoarea nuntă mai am ceva timp. Între timp de-abia aştept pozele de la nunta din septembrie. happy Rochii şi nunţi

pixel Rochii şi nunţi

Thanks for passing by↓

 Rochii şi nunţi  Rochii şi nunţi  Rochii şi nunţi

15 Comments

  1. Ema

    Sunt superbe rochiile! O minunatie! Ma tem insa ca o asemenea rochie va fi mai presus sau prea aproape de rochia de mireasa. happy

    • Mihaela

      Nu cred. Rochia de mireasa are farmecul ei. Culoarea, materialul, voalul, trena…nu se compara. Oricum, si rochia invitatilor si a domnisoarelor de onoare trebuie sa fie frumoasa. Nu-mi plac nuntile in care domnisoarelor li se aleg niste rochii hidoase.

  2. eu sunt traditionalista si raman la rochiile albe, dar ca rochie de gala mi-ar placea cea fistic

    • Mihaela

      Pentru nunta da, si eu as dori tot rochie alba, dar pentru petrecere, ca simplu invitat, nu as purta alb – e culoarea rezervata pentru mireasa. happy

  3. Buna ideea prietenei tale de a nu purta toate domnisoarele de onoare aceleasi tip de rochie si aceeasi culoare. Ideea era in tendinte, insa acum cativa ani.

  4. Imi plac foarte mult rochiile selectate de tine. Am observat și eu în ultimul timp că la evenimente au mai scăpat doamnele de negru.

  5. Rochita mea preferata este a treia de pe primul rand(crem). Nici eu nu agreez ideea ca domnisoarele de onoare sa poarta tinute identice.

  6. eu visez la o rochie lunga rosie, dar nu stiu parca nu am curaj sa o port…din ce ai prezentat tu, de la cele pastel a treia imi place

    • Mihaela

      Iti trebuie putin curaj sa porti o rochie de o culoare vie…si asta doar pentru ca vei fi in centrul atentiei. Dar de ce nu pana la urma, meritam si noi sa stralucim pentru o seara.

  7. a-z

    ma bucur ca ai asistat bucuria prietenilor tai! cat despre rochii, sunt faine si ele, cromatica usor indusa e placuta privirii!

  8. a-z

    iar cand ambele coexista, fac trai bun cu noi cu toti! caci, e destul loc sub soare!
    toate bune, Miha’!

  9. Arată foarte bine.

  10. Dli

    Nu-ti vine sa crezi de-a lungul timpului cum s-au schimbat rochiile de nunta. Chiar ar fi frumos un articol cu istoric despre acest subiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

More in cumpărături, nunta
Lady in Red

Mereu mi-au plăcut hainele de culoare roşie, însă de puţine ori am avut curaj să le îmbrac, din simplul motiv...

Close