Închisoarea elitei româneşti – Prof.Dr.Nuţu Roşca

Am tot vrut să scriu despre acest compendiu, însă n-am avut nici timp și nici dispoziția necesară. Noroc că bunicul meu și-a exprimat dorința de a o citi, așa că am zis să vă povestesc și vouă despre ea, înainte să-i împrumut cartea.

Am cumpărat această carte de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a costat 20 lei. Dintre toate cărțile expuse, mi-am dorit una cu caracter general, în care să pot citi despre viața prizonierilor în timpul încarcerării lor și în care să se regăsească și pasaje care erau scrise pe pereții din închisoare și pe care n-am avut timp să le citesc în timpul vizitei.

In “Închisoarea elitei românești” 50 de pagini din 185 sunt destinate povestirii condițiilor din închisoare, în rest avem prezentată o catagrafie a eroilor care au suferit în închisoare.

Nu vă mai zic cât m-a marcat această carte, e de la sine înțeles; mi-au trebuit vreo 3-4 săptămâni să o citesc, deși nu are nici 200 de pagini și este într-un format mic. Asta e, nu degeaba era scris la Memorial “Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi“. Cel mai mult m-a întristat să văd cum au fost tratați oameni de seamă ai țării, care au contribuit la Marea Unire, fără de care România de azi nu ar mai fi fost la fel.

În prezent noi nu avem o părere prea bună despre miniștri și alte personalități ale țării, și nu fără rost, dar pe atunci oamenii din conducerea țării erau cu adevărat elita, erau oameni învățați, instruiți la facultăți de seamă din străinătate, cu doctorate, zeci de lucrări scrise în mai multe limbi, buni teoreticieni dar și practicieni. Nu erau în parlament oameni fără școală, cu 4 clase, cum s-a întâmplat în comunism și cum probabil se mai întâlnește și astăzi.

Cele aproximativ 190 de pagini sunt împărțite pe 4 capitole: Preliminarii (proiectul, compendiu), Crucificarea României (rescrierea istoriei, complexul sistem al închisorilor), Închisoarea elitei românești (locul strategic, numerele, regimul de izolare, neagra, bătaia, perchezițiile, plimbările, regimul alimentar, cruzimi și absurdități, actele de moarte, cimitirul fără morminte) și Catagrafia eroilor care au suferit în închisoarea din Sighetu Marmației. La acestea se adaugă o anexă și o bibliografie sumară.

Din capitolul 3, aș vrea să reproduc câte un fragment din fiecare subcapitol, despre condițiile de încarcerare, ca să vă puteți face o idee.

Numerele

“După internarea în închisoarea din Sighetu Marmației, nimeni nu mai avea nume. Fiecare deținut avea câte un număr mare pe spate. Astfel, deținuții erau numiți: banditul Unu, banditul Doi, banditul Trei, etc. Nimeni nu avea titlu sau profesie, nimeni nu era ministru, general, profesor, episcop sau inginer, ci bandit.”

Regimul de izolare

“[…] un gardian îl admonesta pe un deținut dintr-o celulă de la etajul întâi din latura sudică a celularului central: “Bandit! Tu aici n-ai voie să vorbești nimic, n-ai voie să strigi, n-ai voie să fluieri, n-ai voie să cânți, n-ai voie să te rogi, n-ai voie să murmuri, n-ai voie să bați în ușă, n-ai voie să bați în perete, n-ai voie să te cațeri la fereastră, n-ai voie să…n-ai voie nimic! N-ai voie!”.”

Neagra

“Aceste celule sunt mici, fiecare are lungimea de doi metri și lățimea tot de doi metri și nu au fereastră din construcție. Fiecare are ciment pe jos, nu are pat și nici alt obiect în ea decât un lanț lung, care este fixat jos, în ciment, în mijlocul ei. Deținuții, învinuiți de anumite abateri, erau duși în aceste celule pentru pedepse severe.”

Bătaia

“Demetrescu stătea dezbrăcat, în poziție de drepți, cu fața la perete, în timp ce doi gardieni îi verificau hainele vărgate, perna, pătura, salteaua. Fiindcă îi era frig, era iarnă, iar percheziția dura mult, deținutul ar fi vrut să știe în ce fază se află gardienii cu verificarea și a întors puțin capul să vadă. Atunci unul dintre gardieni i-a strigat: “Bandit! Tu nu mișcă!”. Apoi s-a repezit la el și l-a lovit de mai multe ori cu pumnii și cu bocancii, iar după acestea, l-a izbit de perete.”

Perchezițiile

“La un moment dat, după miezul nopții, ușa celulei se deschidea brusc, se aprindea becul în celulele mai mari și intra echipa de control.[…] Multe dintre aceste percheziții se făceau în timpul iernii, când în celule era foarte frig și, fiindcă ele durau mult, iar deținuții slăbiți erau ținuți dezbrăcați până la terminare, unii s-au îmbolnăvit.”

Regimul alimentar

“Regimul alimentar era calculat cu mare grijă, atât ca deținutul să nu moară imediat, ci să fie slăbit treptat prin înfometare. Alimentele, pe lângă faptul că erau puține, se stricau din cauza proastei gospodării. Se aducea la magazie o anumită cantitate de cartofi, dar la curățat se aruncau jumătate; varza pusă la murat, fără să fie curățată de frunzele stricate, ajungea să aibă un anumit miros de aliment degradat, fasolea cu gărgărițe, arpacașul cu viermi.”

Cruzimi și absurdități

“Nu eram supravegheați medical aproape deloc. Pe doctorul închisorii îl chema Lungu. Când venea pentru vizită, trebuia să stăm drepți în fața lui și să-i spunem: “Să trăiți, tovarășe doctor! Sunt bolnav.”, dar el răspundea că nu poate face nimic pentru noi și pleca fără să mai aștepte vreun răspuns. Majoritatea deținuților erau trecuți de 65 de ani și erau foarte bolnavi, iar doctorul trecea pe lângă ei cu un surâs glacial. […] S-a descoperit că era un impostor care furase documentele de la un medic mort în Crimeea. […] obișnuia să spună: “Medicamentele sunt inutile, să lăsăm natura să lucreze.”

Cimitirul fără morminte

“Demnitarii erau îngropați în Cimitirul Săracilor, în bezna nopții, fără sicriu, dezbrăcați; locul unde era îngropat era nivelat, fără nici un semn, fără preot. […] Osemintele eroilor nu pot fi găsite. Nu se știe despre nici un demnitar unde anume a fost îngropat. Datorită compoziției chimice a solului, unele oseminte s-au descompus și s-au îngropat acolo morți peste morți.”

Am căutat cartea pe internet, să văd dacă o puteți cumpăra de undeva, dar n-am găsit-o nicăieri în stoc. Dacă nu aveți drum până în Sighetu Marmației, căutați-o prin anticariate, poate dați de ea.