De-a lungul timpului am cunoscut tot felul de oameni, cu unii dintre ei devenind și (bună) prietenă. Așa cum și ei au încercat să mă accepte așa cum sunt, cu bune și cu rele, la fel și eu am învățat să mă descurc cu anumite lucruri care nu mi-au plăcut. Bine, descurcat înseamnă că ori am trecut cu vederea peste ele ori am renunțat definitiv la prietenie.

Posesivitatea

Am avut prietene extrem de posesive și geloase și oricât m-am străduit, niciodată nu le-am înțeles. De câte ori aflau că mi-am petrecut timpul și cu altă fată/fete, se supărau, întrebau cu năduf cum a fost, ce am făcut mai exact. Și prin atitudinea lor reușeau cumva să mă facă să mă simt vinovată că am îndrăznit să procedez așa, iar după un timp, am simțit că e nevoie să le ascund alte prietenii, doar pentru a nu le supăra.

Nu știu, eu n-am fost informată că prieteniile trebuie să fie…monogame.

Secretomania

Secretele mă deranjează în orice fel de relație, fie ea de prietenie sau iubire. Nu văd de ce este necesar să țin secrete întâlnirile cu prietenii sau să mint și să ascund că am ieșit cu unul sau cu altul. De cele mai multe ori motivul a fost chiar cel prezentat mai sus, posesivitatea altor prieteni. Deci prietenii mei țineau secret că ies cu mine sau că ne petrecem vreo sărbătoare împreună, pentru ca nu cumva un prieten de-al lor, prieten comun, să afle și să se supere că n-a fost invitat sau că nu s-au dus cu el.

În general nu-mi place să mint, dar când mai e vorba și de copilării de genul…Credeam că totuși la 24, 25 de ani, se mai termină cu astea, dar văd că încă sunt prezente în relațiile noastre de prietenie.

Atitudinea supărăcioasă

Nu-mi plac oamenii care se supără din nimicuri. Chiar nu am răbdarea să bibilesc un om, să îmi măsor constant cuvintele, faptele, doar pentru că are obiceiul să se supere și să se certe din orice. Dacă cineva se supără pe mine că n-am apucat să răspund la telefon, că n-am reușit să ne vedem în fiecare săptămână, că nu i-am răspuns la mesaj, atunci nu are ce căuta în viața mea. Nu am nevoie să mă streseze și prietenii.

Suspiciuni

Un prieten adevărat crede în tine. Nu te bănuiește de diverse lucruri urâte, nu te păzește, nu te interoghează mereu cu privire la ce ai făcut, ce ai fi putut face, ce ai vrut să faci și ce ai făcut sau nu.

Trădări

Într-o relație de prietenie cel mai mult țin la loialitate. Poate cer prea mult, dar vreau ca măcar cei mai buni prieteni ai mei să mă susțină, să nu fraternizeze cu cei care m-au rănit.

Nu știu cum e la voi, dar eu și prietenele mele avem aceiași prieteni și aceiași dușmani. Nu mă voi duce la fostul iubit al prietenei mele, care eventual a și rănit-o îngrozitor, să o bârfesc pe ea și să ies cu el în oraș (chiar și ca simpli amici). Nu voi deveni cea mai bună prietenă a celei care a trădat-o pe prietena mea. Cel mai probabil nici nu voi vorbi cu ea, iar dacă o voi vedea pe stradă mă voi uita și urât. Poate mie personal nu mi-a făcut nimic, dar a rănit-o pe prietena mea, a făcut-o să sufere, și când ea a plâns, și pe mine m-a durut sufletul. Și e de ajuns.

Toate acestea mă deranjează într-o relație de prietenie, acum mai mult ca niciodată. Nu mai suntem copii să ne jucăm cu sentimente, nu mai suntem adolescenți ca să nu ne respectăm între noi iar un pic de compasiune și înțelegere cred că oricine poate oferi, atât timp cât își dorește asta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

32 comments on “Lucruri care nu-mi plac într-o relație de prietenie”

  1. Eu cel mai mult urasc suparaciosii care mereu vor sa fie compatimiti sa le ceri iertare, au nevoie exagerata de atentie! Apoi urasc posesivii, gelosii care te vor 100% pt ei! sa nu ai timp nici pt tine!

    • Nu te inseli deloc. 🙂 Dar eu inca ma confrunt cu majoritatea chiar si acum, la 25 de ani. Mai ales cu supararile inutile si cu secretele.

      • Hm….imi pare rau sa aud asta
        Ma gandesc ca dupa 20 de ani, poti sa spui unui prieten in fata daca te deranjeaza ceva , poti sa stai de vorba, sa-l intrebi, sa-i afli punctul de vedere……
        Ai prietene posesive 🙂

        • Cu unele persoane nu poti discuta pentru ca nu vor sa inteleaga. Am mai incercat, dar n-am reusit decat sa le fac mai suparate pe mine. 🙂

  2. Ai mare dreptate in tot ce spui, Mihaela. Am incheiat o prietenie de aproape 3 ani din cauza tradarii, practic am fost lasata balta. Nu stiu cum unii oameni reusesc sa tina o prietenie pentru toata viata…

    • Cred ca cu multa intelegere si respect. Asta e secretul. Asa imi explic prieteniile mele care tin de 15-20 de ani. Ne-am respectat mereu, ne-am iubit, ne-am inteles, nu am facut urat daca una din noi avea treaba/avea iubit/n-avea timp de cealalta.

  3. Spre deosebire de familie, care iti e data, pritenii mi-i aleg. Si cu toate ca intervine dreptul de a alege, se pare ca uneori, ne alegem gresit prietenii. O fi vina noastra , o fi a lor…. Cred ca dintre cele amintite de tine, cel mai urat imi e de cei secreto-suspiciosi. Daca tot suntem prieteni, suntem pentru ca vrem si atunci normal e sa fim deschisi si sinceri unul cu celalalt.
    P.S
    Ma bucur ca printre posete, oje, creme si alte accesorii, ai mai gasit timp si de ceva mai pe “gustul” meu! Multam, Mihaela!)))

    • O, da, ne alegem uneori si gresit prietenii. Din pacate. Dar poate avem de invatat si din aceste experiente.
      Ma bucur ca a fost mai pe gustul tau articolul. 🙂 Era in drafts de ceva timp, l-am publicat chiar pentru tine, sa ai parte si de ceva mai putin girly. 🙂

    • Asa e, cu prietenii nu te nasti. Si ce daca este din cartier sau vecin de scara. Asta nu inseamna ca trebuie sa fiti buni prieteni, chiar daca este cel mai simplu asa. Da si mie mi-e greu sa comunic pe acele subiecte(oje,etc). Am etichetat acest blog ca fiind unul feminin :))

  4. Mie in general nu-mi plac persoanele posesive. Nu sunt proprietate privata, nu sunt OBIECTUL nimanui ca sa fiu detinuta sau sa mi se dea sentimentul c-as fi! Despre tradare nici nu mai vorbesc, am doua mari prietenii ce s-au lasat cu rani adanci din cauza tradarii…

    • Da, culmea e ca iubitul meu nu e posesiv, dar am avut prietene de genul…nu puteam iesi cu alta fata ca altfel le raneam.

        • Sa stii. Am observat si eu ca prietenii mei barbati sunt mult mai relaxati ca fetele, nu se supara chiar deloc, nu ascund nimic, nu-s secretosi. E mai simplu cu ei.

      • As putea spune ca e vina ta ca nu le-ai spus ce gandesti. Adica ce mare lucru? La primul gest de posesivitate nefondata o/il intrebi “stai asa, cum adica? si ce daca…? deci cum adica, chiar vreau raspuns? deci cum adica?”

  5. Am foarte putini prieteni si asta pentru ca m-am mutat intr-un oras nou la o varsta la care prea putini reusesc sa-si mai faca prieteni noi (majoritatea eu deja prieteni vechi si nu mai au timp de altii probabil). Multe relatii de prietenie n-au mai rezistat la distanta, s-au pastrat doar vreo doua dar bune.

    In Bucuresti as putea sa spun ca n-am nicio prietena (in afara de sora mea si mama finutei mele si colegele de serviciu), motiv pentru ca nu prea stiu cum e sa iesi la Starbucks cu o prietena sau la cumparaturi de haine cu o prietena, nu exista nici girls’ night out. Insa pot sa spun ca sunt ok with it, am destule persoane dragi langa mine, desi la inceput ma intrista ideea.

    Ma regasesc total in articolul tau insa cel mai tare la o relatie de prietenie ma enerveaza/m-ar enerva atitudinea suparacioasa. Nu suport sa calc pe coji de oua prin preajma oamenilor, sa-mi controlez fiecare cuvant si sa raman mereu cu indoiala “daca s-o fi suparat”. Cine se supara din prostii sa ramana cu supararile, chiar n-am energia si timpul necesar sa conving pe cineva ca n-are de ce sa se supere. E mai greu cand e familie, ca trebuie compromisuri multe. Vorba aceea din popor, sangele apa nu se face.

    • Ma bucur ca n-am in familie oameni suparaciosi. Adica mama, sora mea, ma inteleg daca nu pot sa le sun in fiecare zi, daca nu pot sa merg cu ele undeva. Insa am avut prieteni care se suparau si daca nu le raspundeam odata la telefon…

  6. Eu am avut prietene suparacioase, dar si eu am fost astfel. Am fost si posesiva… Secrete nu am avut. Nu mi-a convenit cand prietena cea mai buna si-a gasit iubit si nu a mai avut timp de mine. Sau cand alta s-a suparat ca un tip m-a ales pe mine si nu pe ea.
    Eu nu am fost perfecta in adolescenta si tinerete si poate ca nu sunt nici acum. Doar ca sunt la varsta cand prietenele(fete) conteaza mai putin in viata mea. Acum fiecare isi vede de relatia ei si chiar nu mai avem motive de suparare. Cu unele m-am certat definitiv si nu m-am mai impacat niciodata, cu altele m-am impacat, dar nu pot sa sustin ca eu sunt imaculata si ca nu m-au caracterizat cele descrise de tine mai sus.
    Oricum eu m-am maturizat mai greu. Si sunt si o fire ceva mai dificila.

    • Eu sunt o fire rece asa ca asta au avut de patimit prietenele mele cu mine. De ex prietena mea cea mai buna e complet opusul, calda, imbratiseaza si pupa pe toata lumea – dar a invatat sa se descurce cu mine si sa inteleaga ca daca nu o tin toata ziua in brate asta nu inseamna ca nu o iubesc. Ci doar asa sunt eu. 🙂

      • Mihaela, eu cred ca o prietenie intampina multe piedici de-a lungul timpului. Inregistreaza suisuri si coborasuri, certuri mai mari si mai mici si daca in final rezista, inseamna ca a fost una adevarata. Daca nu, nu.
        Nu putem sa ne imaginam ca vom gasi prietenul perfect, ala care sa astepte semne de viata doar atunci cand avem noi chef si timp de el, care sa nu aiba nicio pretentie, sa nu doreasca nimic de la noi niciodata, sa ne invaluie doar cu caldura si intelegerea sa de fiecare data. Mi se pare oarecum omeneste sa te mai superi in unele situatii. Cel putin cat esti tanar si prietenia inseamna totul in viata, iar orgoliile sunt mari.

        • Asta asa e. Desi pot spune ca cu prietena mea cea mai buna chiar nu m-am certat niciodata. De fapt cam cu nici o prietena nu m-am certat, daca am avut o problema am discutat-o calm.

  7. Cred ca cel mai mult intr-o prietenie nu-mi place scoaterea de ochi sau nerespectarea promisiunilor. Accept sa avem divergente de opinie, sa ne mai ciondanim, dar sa promiti ceva si sa ma lasi cu ochii in soare sau sa-mi dai ceva doar ca sa ai motiv sa-mi scoti ochii…no thanks!

  8. Asta inseamna sa ai un prieteni adevarati, nu oameni care se ascund sub semnul prieteniei doar dintr-un interes, oricare ar fi el.
    Nu degeaba se spune ca daca reusesti sa ai UN prieten adevarat in viata asta, esti norocos. Pentru mine prietenia este foarte importanta,nu fatarnicia unora pe care multi o accepta doar de teama sa nu ramana singuri… Chiar am scris si eu un articol despre prietenie si s-ar putea sa-ti placa punctul de vedere. Interesant blogul tau:)

    • Multumesc Denisa!
      Si asa este, daca reusesti sa ai chiar si un singur prieten adevarat, te poti considera f norocos.

  9. Eu am ajuns la concluzia ca am putine prietene adevarate, dar ma bucur ca mi-am dat seama de acest lucru.Oricum prefer cateva prietene adevarate decat multe si care nu m-au ajutat niciodata cand am avut nevoie.Cat despre relatia de iubire iubitul meu m-a invatat sa nu mai fiu suparacioasa si geloasa (cum eram la inceput).Acum am incredere in el si relatia merge mai bine decat la inceput, cand ne certam din prostii.

  10. eu nu stiu ce sa fac, am o prietena de 10 ani, care este geloasa pe alta prietena, de cate ori ies cu ea, nu prea o suporta, mi-a si zis, de cate ori ies cu cealalta, o invit si pe ea, si mereu gaseste scuza si nu vine, desi eu sunt toleranta si chiar bucuroasa daca ies cu alte amice de ale ei.. acuma daca ea iese cu altcineva, ca sa ma pedepseasca, nu ma invita. si tin asa de mult la ea, ca ma doare rau.., ce sa fac?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.