Unul din lucrurile în care cred cu tărie este că nu există nu pot, există nu vreau. Și astfel sunt convinsă că pot să fac orice mi-aș pune în cap, singura condiție fiind să vreau cu adevărat și bineînțeles, să fiu dispusă să muncesc pentru asta.

Au mai fost persoane care mi-au spus că nu pot face una sau alta, care insistau că îți trebuie noroc, bani, talent, pentru a reuși. Și nu cred că o făceau din răutate ci doar pentru că și pentru ei și-au impus limite. Ei nu cred că se pot autodepăși, de fapt nici nu vor să încerce, de teama eșecului sau a muncii.

Eu însă o să continui să încerc. Iar dacă nu voi reuși va fi din cauză că n-am muncit suficient sau că nu mi-am dorit cu adevărat acel lucru. Nu că nu aș putea. Sunt sigură că pot, nu mă oprește nimic. Am cap, am condiții, am susținere. De ce n-aș putea?

Sfatul meu pentru voi este să încercați să vă îndepliniți visurile. Nu vă gândiți din prima că nu puteți, pentru că nu este adevărat. Cu voință, muncă și perseverență veți obține tot ce vă doriți.

9 Comments on Vreau și pot

  1. Asa este! Stiu exact despre ce vorbesti, toate se fac atata timp cat dai tot ce-i mai bun din timp, ai rabdare si pe alocuri faci sacrificii. De cele mai multe ori, primesti in schimb inzecit.

    • Exact. Oricum, nimic nu se obtine pe gratis, trebuie muncit pentru fiecare succes sau reusita.

  2. Nici nu ai idee cat m-a motivat articolul tau azi dimineata 🙂
    In urmatoarea luna am in cap atatea lucruri pe care am inceput de AZI sa le pun in practica 😀 Sa iasa toate si atunci o sa ma simt implinita, sper :))
    Am energie multa, multa!

    • Ma bucur Raluca! 🙂 Stiu ca ai o multime de lucruri de facut, dar o sa treaca si astea…si o sa ai parte de o vacanta tare frumoasa. 🙂

  3. cand ai inceput articolul, pe langa motivare transmisa prin cuvant grafiat in care crezi, sigur ai avut imaginea conturata a unei vointe ce te anima. ce anume vrei cu atata determinare sa poti face, reusi, ori este ceva general, doar pentru reamintirea oricui tranziteaza perioade de incertitudine in privinta posibilitatilor de afirmare a potentialului in domenii diferite, cu efecte asupra unui status interior departe de a fi multumitor, ca nimic nu e pierdut cand vrei si faci, repeti, cazi si te ridici continuand?
    saptamana faina sa ai! 🙂

    • Acest articol a fost scris la general. Dar bineinteles, am si eu un obiectiv pentru anul acesta, unul f greu si f mare, pe care unii l-ar cataloga ca o nebunie. Inca nu vreau sa zic nimic, sa trec peste “hop” si poate apoi voi da mai multe detalii.
      Insa in general cred ca putem face orice ne propunem. Nu poti zice din start ca nu poti, daca nu incerci si incerci…pana-ti iese. 😛

      O saptamana frumoasa si tie!

  4. Este foarte adevărat ce spui. Cred că mulţi oameni renunţă înainte de a începe. Probabil că alţii se tem de eşec şi nu au curajul să încerce. La fel de adevărat este că prin perseverenţă, muncă şi ambiţie se poate reuşi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.