Una din amintirile din copilăria mea este legată de serialul Dallas. Seara, se aduna întreaga familie în sufragerie pentru a urmări un nou episod. Cu excepția mea, eram prea mică, aveam mai puțin de 5 ani, nu știam nici să citesc subtitrarea, și eram mai pasionată de desene animate. Sora mea în schimb era un mare fan. Într-una din seri, a fost pedepsită de părinții mei, care i-au interzis să se uite la televizor, așa încât rata episodul. M-a rugat pe mine să mă duc în sufragerie, să mă uit să văd ce se întâmplă, și să mă întorc să-i povestesc. 🙂

Așadar nu m-am uitat la serialul original Dallas. Țin minte însă frânturi din melodia de început, mi se par cunoscute personajele, cam știu ce relație este între ele, știu care sunt personajele pozitive și cele negative. Știu că Larry Hagman a vizitat România și a făcut reclamă la Lukoil. Și Patrick Duffy mereu mi s-a părut un tip simpatic. Și acum am ocazia să îi văd în acțiune, reintrând în pielea personajelor J.R. și Bobby, în noul serial Dallas. Din vechea gașcă, a revenit pe micile ecrane și Linda Grey, în rolul lui Sue Ellen.

În noul serial, rolurile principale sunt preluate de Jesse Metcalfe și Josh Henderson. Primul îl interpretează pe Christopher Ewing, fiul adoptiv al lui Bobby, iar al doilea pe John Ross Ewing, fiul lui J.R. O veți recunoaște și pe Brenda Strong (Mary Alice din Desperate Housewives), joacă rolul soției lui Bobby.

Am vizionat primele 2 episoade și chiar mi-au plăcut, deși nu aveam o părere atât de bună despre alegerea noilor actori. Acțiunea este captivantă, scenariul pare bine scris, nu lipsesc intrigile, lupta pentru ferma Southfork și petrol. Și am un sentiment plăcut când îi revăd pe actorii din serialul original. Tot ce sper este ca ei să continue să joace, să nu părăsească serialul după câteva episoade, cum s-a întâmplat în serialul 90210.

Vă invit să-l urmăriți și voi, poate o să vă placă. 🙂

16 Comments on Dallas

  1. Nici eu nu l-am urmarit cu religiozitate, ci doar cat sa am habar de personaje. Imi amintesc doar ca Sue Ellen bea mult, J.R. il sapa pe Bobby, Pamela incerca sa faca un copil…

    • Nu tineam minte ca Sue Ellen bea mult, am citit insa pe net, cand am cautat informatii despre noul serial. Iar de Pamela care incerca sa faca un copil…habar n-aveam.

  2. Eu cand eram mica ma uitam la Dallas, dar nu-mi aduc aminte decat de Bobby si Jr care erau doi frati si se luptau pt conducerea unei companii de petrol.

    cam cu atat am ramas :))
    nu stiu insa daca o sa ma apuc sa ma uit la remake, oi vedea pe parcurs.

    • Mie mi-a placut si noul serial, insa nu stiu daca o sa-l urmaresc daca pleaca actorii vechi. Astia noi nu ma prea conving. 🙂

  3. Mie serialul imi aduce aminte de mama, cu ea il vizionam cand eram mica si ma face sa-mi fie dor. Actorii noi nu ma incanta, nu mai este acelasi lucru si cred ca va fi un mic fail…

    • E posibil…primele 2 episoade au fost insa destul de interesante. Plus ca m-am bucurat sa revad actorii vechi. 🙂

  4. N-am apucat sa vizionez serialul asta, insa din auzite de pe la parinti am auzit c-a fost un serial de succes. Chiar sunt curios cum o sa fie acest serial nou.

    • A avut foarte mult succes.Parca am citit pe undeva ca unul din episoade a fost urmarit de 67 milioane de oameni in SUA.

  5. Parca aceste continuari nu au acelasi farmec precum serialul original. Nu neg ca m-am uitat cu placere la Dallas cand a fost transmis pentru prima da, dar acum n-as mai face-o.

    • Nu mai au acelasi farmec, clar…dar poate deveni un serial de succes. Uite la 90210, remake-ul Beverly Hills 90210. Este pe la sezonul 4 si are succes.

  6. Nici eu nu l-am vazut cand i-a fost vremea pentru ca nu aveam cum, dar am auzit atat de multe despre el, incat ma gandesc sa-l urmaresc acum :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.