Oficial sunt în vacanță. Știu asta, însă mi-e greu să cred, sunt oarecum dezorientată și parcă nu știu ce să fac. Ieri seara, după ora 12 noaptea, mă simțeam vinovată că nu merg să mă culc pentru că trebuie să mă trezesc dimineața. Uitasem că acum pot să mă culc și la 3, 4 dimineața, fără nici o problemă. De asemenea, am uitat să scot de la telefon alarma zilnică pentru ora 8 dimineața. Stau cu maldărul de cărți în față, cărți pe care doresc să le citesc de câteva luni bune, și nu-mi vine să cred că pot să le citesc, fără să simt că pierd timpul, fără să mă simt vinovată.
În toate aceste luni de muncă de dimineață până seara, de luni până duminică inclusiv, m-am tot gândit la ce o să fac în vacanță. Voi citi foarte mult, mă voi vedea cu toate prietenele, voi merge în excursii, voi dormi foarte mult. Și încă vreau să fac toate aceste lucruri, dar întâi trebuie să ies din starea asta de confuzie. Nu mai știu cum e să ai timp și pentru tine, cum e să poți face lucruri distractive sau relaxante fără să te simți vinovat că nu muncești sau nu înveți. Îmi tot caut de lucru…de făcut curat, de rezolvat probleme administrative, de făcut treburi pentru servici, chiar de sunt în concediu, de scris pe blog (că tot am scris foarte puțin în iulie) sau pe Tea Mug. În loc să stau și eu liniștită, mă gândesc la ce site să mai deschid pentru servici, cum să-l fac, ce să conțină. I’m hopeless.
Dar fie că vreau sau nu, că pot să înțeleg sau nu, vacanța tot va veni. Acasă îmi tot găsesc de lucru, dar dacă sunt plecată de acasă, nu am altă posibilitate decât să mă relaxez, să vizitez, să fac poze, să mă distrez. Avem plănuite 2 vacanțe vara asta, una mai grozavă ca alta. Sper să-mi iasă toate planurile, să fie bine, să fie frumos…pentru că știu că merit asta și mai ales știu că am nevoie de asta, având în vedere anul ce urmează.
Dacă va fi totul bine, voi avea subiecte pentru blog pentru o lună întreagă. 🙂 Pentru că avem de gând să vedem muuuulte. Atât de multe încât trebuie să-mi cumpăr un nou card de memorie pentru aparatul foto, 4GB nu e suficient pentru cât am de gând să pozez. 😛
Voi ce planuri aveți pentru vacanța din acest an? Sau dacă deja ați venit din vacanță, pe unde ați fost?
Septembrie Romania si apoi in functie de OP-ul care ma asteapta…..o sa vedem ce alegem .Probabil o destinatie calduroasa prin octombrie, noiembrie.
Iti doresc un concediu placut!
La fel si tie! 🙂
Exact acelasi sentiment ma incearca si pe mine in clipa de fata, nu-mi vine sa cred ca in sfarsit sunt in vacanta.Am avut si eu probleme de rezolvat, dar am incercat sa am grija si de blog. In ultimele zile a trebuit sa-l abandonez complet, dar acum am revenit. :)A fost tare greu sa ma impart si am acordat prioritate blogului in loc sa ma concentrez pe treburile mele. Dar a trecut.
De azi a inceput si vacanta mea, nu stiu ce voi face, stiu ca vreau sa ma odihnesc si sa ma relaxez pentru ca am traversat o perioada foarte stresanta. Am nevoie de liniste absoluta si din pacate, tocmai de ea nu am parte. As vrea sa ma mut pentru cateva zile(cat dureaza lucrarile in intersectia din fata blocului meu) intr-un alt cartier sau oras. Dar nu stiu unde.
In alta ordine de idei peste ceva timp voi pleca intr-un tur al Pen Balcanice, dupa cum bine stii. Am si eu nevoie de un card de memorie, dar nu cred ca aparatul meu suporta mai mult de 4 GB. Trebuie sa ma interesez, oricum si acela e destul de scump.
Mihaela, nu pot sa inchei acest comentariu pe care il scriu a doua oara, prima data l-am pierdut, fara sa-mi exprim mirarea pentru interesul tau subit pentru fotografie. Tin minte ca imi scriai cu putin timp in urma ca nu esti foarte pasionata, ca iti place sa fotografiezi doar oameni… 😛
Wou, nu stiu de unde am gasit forta sa scriu ditamai comentariul… :))
Da, asa e cu fotografiatul, insa imi place sa fac poze in vacanta. 🙂 Mai ales ca le fac si pentru blog, cele care nu contin oameni adica…le fac pentru a-mi folosi la articole cu tema turistica. Si daca am un scop, atunci imi place sa fac poze. 🙂
Am vazut pe emag ca un card de memorie de 16 gb era sub 100 lei…si nu mi s-a parut scump. Acum sa vad si eu care e bun pentru aparatul meu foto.
Vacanta linistita 🙂
Exact asa eram eu dupa BAC. Doua saptamani ma simteam vinovata ca citesc si nu de putine ori am fost tentata sa arunc cartea si sa ma arunc pe comentariile la romana. Sau sa invat ceva, ca ce, prea traiesc bine. Cred ca-i chestia de rutina… cand faci tot aia in fiecare zi,te simti furat parca cand rutina asta se intrerupe pe o bucata de timp.O sa te obisnuiesti..uneori trebuie sa ne mai si scoatem din priza, inainte sa ne ardem. E trist ca imediat dupa ce te-obisnuiesti incepe iar “distractia”,dar pana atunci sa te bucuri de vacanta si sa petreci timpul intr-un mod cat mai placut.
Exact asa ma simt. Si bine ai mai zis, sa ne scoatem din priza inainte sa ne ardem. Chiar foarte bine zis. 🙂
vacanta placuta si relaxanta. 🙂
Multumesc! 🙂
Draga de tine, te inteleg atat de bine. 🙂 Eu cand mai iau cate o vacanta dimineata la 8 tresar nelinistita! :)) Ce inseamna sa fii obisnuit cu un program alert…
Sa ai parte de un concediu linistit si placut in care sa faci tot ce ti-ai propus si nu ai reusit sa faci! :*
Noi am fost la mare 3 zile si a fost absolut grozav, relaxant, ceva de care aveam drastica nevoie iar sapt.viitoare plecam in Bucovina, avem musafiri si le tinem de urat ceva vreme. 🙂 Eu voi merge si acasa la parinti si nepotica vreo 4 zile deci voi fi in extaz chiar de voi munci si de acolo, nu-i bai. Vom munci mai putin in perioada asta, vom iesi mai mult prin urmare ne relaxa ceva mai mult.
Multumesc! Sper sa fie o vacanta foarte placuta… 🙂 Ma bucur ca reusiti anul asta sa vedeti si muntele si marea..asa e cel mai frumos. Asa intentionez si eu.
Eu sunt in vacanta! ma bucur din plin de ea si iti doresc si tie acelasi lucru!
Ce bine! Vacanta placuta in continuare! Si multumesc! 🙂
Happy Holiday, Miha!
Sa te bucuri de zilele cu soare, de leneveala, de carti si de momentele frtumoase petrecute alaturi de prietenele tale dragi!
Multumesc! 🙂 Sper sa fie frumos. 😛
Eu mi-am făcut până acum tura de două concedii, o tură la vizitat familia și una la vizitat muntele. Momentan aștept să treacă rândul ăsta de caniculă și să mai vizitez câteva locuri.
Foarte frumos! Of, de-abia astept si eu vacanta, adica sa plec din Iasi…
Eu nu am nevoie de concedii ca să ies din București. 😛 Încerc să îmi fac timp măcar câteva ore sâmbătă sau duminică să ajung măcare prin zonele mai retrase din jurul Bucureștiului, pe la Mogoșoaia, pe la Cernica, Bălteni, etc. E oricum mult mai bine ca în oraș, unde orice parc zici că e burdușit cu oameni la orice oră, de în loc să te plimbi liniștit, mai mult te enervezi la aglomerație.
Bănuiesc că și în jurul Iașului sunt locuri frumoase. 😛
Sunt, am mai fost la Manastirea Hadambu (am si scris pe blog) sau in locuri din imprejurimi. Dar e altceva cand pleci pentru mai multe zile, cand dormi in alta parte, cand nu mai ai grijile de acasa… 😛
Vacanta placuta, Miha!
Eu abia in septembrie plec in vacanta, dar abia astept :).
Mai am cateva zile si, oficial, o sa intru si eu in vacanta. in sfarsit n-o sa mai stau noptile sa lucrez in plus ca sa-mi ating targetul, in sfarsit o sa ma detasez de munca si o sa ma bucur de timpul petrecut cu prietena/prietenii…