Leverage

Leverage este ultimul serial interesant pe care l-am descoperit. Mă mir că nu am dat de el până acum, mai ales că este deja la al 5-lea sezon. Ca să vă faceți o părere, este un fel de The Real Hustle fictiv sau poate un Ocean’s Eleven pe micul ecran, cu multă acțiune, răsturnări de situație și un pic de umor.

Serialul este despre 4 infractori și un fost agent de asigurări care formează o echipă pentru a fura niște schițe și planuri ale unei companii aeriene. După ce livrează produsul angajatorului află că acesta i-a păcălit, nu intenționează să îi plătească, ba mai mult, de fapt acele schițe nu erau ale lui și furate de competitor, ci chiar invers. Așa că cei 5 se hotărăsc să lucreze împreună, reușind să îl distrugă și să returneze planurile adevăratului posesor.

După această experiență, echipa se reunește pentru alte și alte misiuni, cu scopul de a ajuta pe cei nevinovați și de a-i pedepsi pe cei care au profitat de ei. Își asumă rolul de Robin Hood – hoți care fură pentru a face dreptate.

Scenariul nu este perfect, sunt prezentate lucruri care nu sunt plauzibile, care sunt cam trase de păr, dar dacă lași asta la o parte, nu vei fi dezamăgit de serial.

Cele 5 personaje principale sunt: Alex Hardison –  hacker, fraudă pe internet; Eliot Spencer – specialist în recuperare; Parker – hoț, infiltrări; Sophie Deveraux – actriță; Nathan Ford – fost agent de asigurări.

Dați-i o șansă, eu cred că merită. 🙂

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

6 Comments on Leverage

  1. MihaelaC
    August 2, 2012 at 12:43 pm (5 years ago)

    Am sa incerc primul sezon sa vad cum eu. Am vazut Ocean’s Eleven si mi-a placut ideea filmului. Pana una alta vreau sa termin sezonul 2 din Good wife, e suficient de interesant cat sa nu-mi dea pace pana nu-l finalizez :).

    Reply
    • Mihaela
      August 2, 2012 at 12:47 pm (5 years ago)

      Da, e super Good Wife. Il urmaresc si eu, sunt la zi.

      Reply
  2. cipoc
    August 2, 2012 at 4:25 pm (5 years ago)

    daca nu ai vazut deja, sa incerci si hustle (e cam pe acelasi stil) si the exes (abia ce l-am descoperit si-mi place foarte tare)

    Reply
    • Mihaela
      August 2, 2012 at 4:43 pm (5 years ago)

      La care Hustle te referi? La asta: http://www.imdb.com/title/tt0379632/ ? Si The Exes il urmaresc, l-am descoperit acum vreo saptamana, sunt la zi cu el. 🙂

      Reply
      • cipoc
        August 2, 2012 at 4:57 pm (5 years ago)

        asa, ala din link:)

        Reply
  3. Paul
    August 6, 2012 at 7:54 pm (5 years ago)

    Suna bine si cum e vara, poate o sa-l incep 😀

    Reply

Leave a Reply

More in seriale
King of Queens

...e cel mai fain serial! Îl ador! L-am descoperit acum câțiva ani, m-am uitat cu Felix la toate episoadele (are 9...

Close