A venit toamna (un pic cam repede ce-i drept) și am realizat înainte de o ieșire în oraș că n-am pantofi potriviți pentru aceste zile. Am pantofi eleganți, cu toc, dar sunt mai potriviți pentru o petrecere sau pentru birou, decât pentru mers la cumpărături sau la o masă la restaurant.

N-am avut ce face așa că mi-am pus în picioare botinele, mai mult de noiembrie decât de septembrie, mi-am pus și niște pantaloni lungi și am mers în Era Shopping Park, ocazie pentru a vizita Benvenuti și de ce nu, și Leonardo.

La Benvenuti am văzut multe botine și ghete drăguțe și doar 2 perechi de pantofi casual frumoși. Unii erau la reducere, aproximativ 150 lei, alții erau din colecția nouă, la 220 lei. Dar arătau cam la fel. Mi s-a părut mie cunoscută una dintre perechi…dar nu știam de unde.

La Leonardo am văzut mulți pantofi, 90% dintre ei cu tocuri nesimțit de mari. Erau și pantofi negri cu platformă, despre care iubitul meu zice că arată ca niște copite (foto). 🙂 Mie îmi plac, dar nu i-am probat până acum să văd cam cum arată. Aș prefera însă o platformă mai mică, cea de 13 cm arată ușor ciudat și cei de la Leonardo au mai pus pe platforma aia și niște pietricele, sclipici…de nu arată chiar grozav.

Am văzut, mi-am zis că voi reveni la Benvenuti pentru a cumpăra una din cele două perechi de pantofi care mi-au plăcut. Aproape niciodată nu cumpăr ceva imediat (adică ceva mai scump, gen îmbrăcăminte, pantofi, electronice), mă duc acasă, aștept o zi și dacă a doua zi în continuare vreau acel lucru, mă duc și-l iau. Acasă am intrat pe site-ul Benvenuti să mă uit din nou la pantofi. Nu au updatat site-ul, am putut vedea doar modelele de primăvară-vară. Văd una dintre perechile de pantofi care mi-a plăcut…iarăși acel sentiment că le-am mai văzut pe undeva, că îmi sunt cunoscute.

Moment în care realizez că eu de fapt dețin acea pereche de pantofi. Mă apuc să caut prin dulapul meu cu rafturi, unde țin pantofii. Nu-i găsesc. Ei de fapt erau pe hol, sub o altă pereche de pantofi, prăfuiți, ca vai de ei. I-am curățat și acum sunt bucuroasă, am pantofi pentru toamnă. Gratuit. 🙂

Mi se întâmplă deseori să uit ce pantofi am prin casă…am încercat eu să-i așez în dulap, pe rafturi, ca să pot să-i văd, dar nu am loc de ei, unii trebuie să stea mai în spate, acoperiți de alții – se prăfuiesc, se murdăresc. Și asta nu e din cauză că aș avea eu sute de perechi de pantofi, chiar n-am, dar cei de iarnă sunt mai voluminoși și ocupă foarte mult spațiu.

Aș vrea să-mi cumpăr ceva asemănător obiectelor din imaginile de mai jos, la un preț decent, însă nu prea știu unde să găsesc așa ceva. Poate mă ajutați voi cu numele unui magazin din Iași sau un site? Ce am găsit eu costă chiar și 200 lei…mi se pare mult prea mult pentru o simplă etajeră.

Și apropo, voi cum vă depozitați pantofii? Îi țineți pe balcon, pe hol, în dulapuri? Ce faceți cu cei potriviți pentru celălalt sezon?

28 Comments on Organizarea pantofilor

  1. Am un dulapior cu rafturi pentru pantofi, exact ca cel din prima imagine de pe randul doi. Este foarte practic, dar nu incap chiar toti, asa ca pe restul ii depozitez in debara, in cutii. Acolo e un pic de haos. 😀 As vrea mai multa organizare, dar niciodata nu am timp de chestia asta. 😛 Abia astept sa-mi cumpar pantofi de toamna. Vreau unii de ploaie, foarte comozi. Sa vedem ce gasesc, ca imi plac cei cu talpa ortopedica sau cu ceva toc…

    • Tot e bine daca incap macar pantofii de sezon. Trebuie neaparat sa-mi gasesc si eu asa ceva, cred ca s-ar pastra si mai bine asezati asa, nu s-ar murdari unii de la altii.
      Mie cred ca-mi ajung pantofii astia, mai ales ca noi nu prea aveam toamna fara ploaie si frig…imediat o sa vina si zapada. Mai degraba investesc in botine sau cizme.

  2. Tin incaltamintea in cutii si (unii pantofi)pe rafturi inchise. dar tot nu am loc destul.
    Visul meu e …sa am un dressing mare si un dulap imens pentru pantofi si genti

  3. Eu le tin in cutii si incaltamintea de sezon o pun pe un raftulet de-ala de pantofi din piata. E drept ca n-am asa multe perechi si-mi incap cu usurinta, plus ca nici n-am sanse sa uit de vreo pereche.

    • Eu am uitat de perechea asta pentru ca era cumparata in primavara si purtata de vreo 5-10 ori maxim. Pentru ca stii cum sunt primaverile noastre…mai rar vreme potrivita. Ba foarte cald, ba foarte frig…

      • Am vazut la cineva o idee, nu mai stiu unde: puse frumos cutiile si pe cutii lipita o fotografie a pantofilor. Bine, nu prea mai avem aparate Polaroid la indemana, dar ar fi o varianta. Sau ai putea sa scrii pe cutii. Bine, asta inseamna sa ai si loc sa-i pastrezi in cutii La mine cutiile stau bine in debara, in partea de jos.

        • Da, cred ca am vazut chestia asta intr-un serial, Melissa and Joey. Dar nu prea am loc de cutii…nici nu am atatea cutii ca nu le-am pastrat.

  4. Si sa si raspund: cizmele si botinele le tin in cutiile lor, in partea de jos a sifonierului cu umerase. Pantofii, sandalele & ceilalti papuci, partial intr-un “pantofar” pus pe un perete in loggie, iar restul in cutiile lor, intr-o camara folosita mai putin in scopul original (doar pe rafturile de sus tin conserve si altele asemenea).

    • Da, le-ai asezat pe sezoane. La iarna cred ca scoti cizmele si botinele si le pui pe ele in pantofar, nu? De fapt…daca incap. Eu vreau un suport unde sa vad bine toate perechile, inainte sa plec, ca sa pot sa aleg cea mai buna varianta. Am sa cumpar un suport de pantofi, mai mic deocamdata, ca sa-mi fac o parere.

    • O idee foarte buna. Eu cred ca am descoperit pe dmail.ro niste suporturi de pantofi care-mi plac. Am sa cumpar intai unul mic, de pus pe hol, si poate in viitorul unul mare, de pus in balconul acoperit.

  5. Organizarea la noi în casă e destul de simplă. 😀 În debara fiecare are un raft în care își depozitează pantofii, iar pe hol avem mobilă tip băncuță, cu rafturi, iar pantofii purtați des merg acolo.

    Așadar am de regulă 3-4 perechi de pantofi la băncuță, iar restul stau în cutii în debara. Nu țin doar pantofii de alt sezon în debara, ci și pe cei de sezon pe care îi port rar (la ocazii speciale sau de 2-3 ori pe lună).
    În debara țin pantofii în cutii de pantofi (nu cele originale, în general arunc cutiile vechi când îmi iau un pantof nou), pot să suprapun cutiile și să economisesc mult spațiu. Chiar și ghetele de iarna, stau în cutii mari… dar deasupra loc pot veni ușor 2 cutii de sandale elegante. 😀 Evident, în cutii stau doar papucii curați și obligatoriu trebuie să am săculeți anti-umezeală în fiecare cutie.
    Ca să știu mereu ce am, pun etichete pe cutii, la vedere, pe care scriu ce pantofi sunt acolo. Dintr-o privire știu fix ce am. Mda… sunt cam prea organizatoare. 😆
    În balcon n-aș ține niciodată pantofii, e prea umezeală… în general, după baie, cred că balconul e cea mai „periculoasă” locație de pantofi.

    Și eu am realizat că la sfârșitul primăverii am scos din inventar destul de mulți pantofi de primăvara-toamnă și ar cam trebui să ies la cumpărături. 😆 Dar mă omoară gândul de probat pantofi. Mai ales că trebuie niște cizmulițe/semi-ghete foarte ținătoare la ploaie.

    Pe mine mă enervează că parcă la Deichman numai pantofi cu toc sau platformă au aduc. Am o pereche de botine de toamnă și o pereche de pantofi și nu cred că îmi trebuie mai multe (nici nu trebuie să fiu elegantă la muncă, nici prin alte părți)… așa că aș vrea mai degrabă să găsesc semi-ghete și anul trecut aveau niște modele care mi-au plăcut. Mi-am luat același model de două ori chiar (eram aproape obsedată și îi purtam la 2-3 zile și i-am și purta prin multe ploi și de la umezeală prima pereche s-a distrus destul de repede).

    • E foarte bine ca iti organizezi asa bine garderoba. Eu mai degraba organizez hainele decat pantofii…dar daca o sa-mi iau un suport poate o sa-mi fie mai usor. Si nu o sa mai arunc cutiile.

      • Cu hainele nu stau atât de bine cu organizarea, ce e pretențios pe umeraș, ce nu e, împăturit și așezat în vârful teancurilor. 😆 Mă motivez că după ce schimb șifonierul cu unul custom-made o să fiu mai organizată. 😆 De-aș avea cutii separate și pentru haine, poate mi-ar fi mai ușor.

  6. Platforme exact ca in linkul tau gasesti la New Look in Palas, fara chestiile sclipicioase de la Leonardo 😀 daca te mai intereseaza sa probezi. Din experienta proprie pot sa-ti garantez ca sunt chiar comozi.

  7. chiar eram curioasa cine stie de vreun astfel de corp/mobilier..

    eu imi tin incaltamintea in cutii, de obicei pastrez cutiile lor sau alte cutii primite sub diverse forme si mi le pun in asa fel incat sa tin minte locul fiecaruia. momentan stau in debara, dresingul ar rezolva situatia. 🙂

    • Vad ca multe dintre voi ati organizat pantofii in cutii, bravo voua! Eu n-am fost la fel de ordonata ca voi.

Leave a Reply to Aliceee Traveler Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.