Rambling thoughts. Don’t take me too seriously. 
  • Cum de oare poți fi atras de persoane cu care n-ai nimic în comun, iar cei care îți împărtășesc toate pasiunile să ți se pară plictisitori?
  • Cum de unii oameni pot fi atât de iertători? Cum de pot ierta chiar și cele mai oribile lucrurile? Cum pot să vină după ani la tine, să-ți dea mâna, să-ți zâmbească și să te privească cu toată bunăvoința? Cred că voi lua exemplu de la ei.
  • Pe măsură ce trece timpul, după tot felul de experiențe, devin din ce în ce mai afurisită. Cel puțin așa mi se pare. Înainte eram mai pozitivă, aveam încredere în oameni, eram mai generoasă. Acum sunt suspicioasă, ironică, sarcastică. Și chiar de aș putea să fiu iarăși naivă, nu cred că aș vrea. Pentru ce, ca să fiu iar călcată în picioare?
  • E mult mai ușor să fi pus în fața faptului împlinit, decât să stai tu să alegi. Clar. Pentru că mereu după aia ai să te întrebi dacă ai ales bine.
  • E incredibil cum atunci când avem vreo problemă, suntem tentați să fumăm, bem, să ne certăm cu alții, să fugim, să lovim, să distrugem. Adică să ne creăm mai multe probleme. Parcă una nu ne este de ajuns. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

13 comments on “Chestii…”

  1. E normal sa te lasi slefuita de intamplarile care apar in viata. Pana la urma si „a fi afurisita” este o protectie naturala de care psihicul tau are nevoie din cand in cand
    Atractia e inselatoare. Un om iti lasa o impresie , e prietenos, deschis, etc si apoi iti dai seama ca te racordezi mai mult cu cel pe care-l ignorai pentru ca parea mai rece si mai distant.

    • Asa e. Dar e trist ca la o varsta suntem naivi, buni si apoi, datorita experientelor, devenim mai precauti, mai sarcastici, mai..afurisiti. 😛

  2. Punctul 3 e si pe gustul meu. Si daca tot e sa fiu sincera si primul: uneori am tot ce imi doresc si tot nu-i de ajuns. Am oameni frumosi si dragi alaturi si cu toate astea ma refugiez in situatii, sa le spun, superficiale.

    • Cred ca asa suntem facuti, sa ne dorim mereu mai mult. De fapt, daca nu ne-am dori mai mult, ne-am plafona, n-am mai avea aceeasi dorinta de a continua, de a trai.

  3. Este oarecum ciudat cum in real life ne atrage si ne fascineaza tot ce e altfel, ce e nou, ce e diferit, iar pe bloguri cautam compania oamenilor care privesc viata ca si noi, care ne impartasesc parerile si pasiunile. Sau cel putin nu ii respingem, nu ne plictisesc, ba mai mult, suntem surprinsi cand constatam cate avem in comun. Foarte placut surprinsi!
    Pana la urma nu e gresita zicala aia “cine seamana se aduna”. Noul te intriga la inceput, dupa care misterul dispare si fascinatia piere… Ah, da, si se instaleaza dezamagirea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.