Inițial voiam să povestesc despre acest ceai pe Tea Mug, dar am avut surpriza să constat că deja era un articol despre el, scris de Irina. Sunt foarte multe ceaiuri descrise pe Tea Mug așa încât nu mai reușesc să-mi amintesc de fiecare. Vă dați seama că asta mă bucură nespus, Tea Mug a crescut frumos și este unul din proiectele cu care mă mândresc.
Oricum mă bucur că am posibilitatea să vă povestesc despre acest ceai aici, pe blogul personal. L-am încercat într-o dimineață deși mi-am propus să las ceaiurile de fructe pentru seară iar ziua să testez doar ceaiuri negre, verzi, albe și oolong-uri. Dar am vrut un ceai care să se potrivească bine cu brioșele de ciocolată pe care le făcusem cu o seară înainte. Și de aceea am ales Snow Queen, infuzie de fructe cu gust acrișor (care să mai taie din dulceața brioșelor).
Ingredientele sale sunt: mere, coajă de măceșe, coajă de portocale, curmale, stele de zahăr, boabe de păducel, smochine, felii de nuci braziliene, arome, scorțișoară, anason stelat, muguri de trandafir, flori de musețel, albăstrele. Sună bine, nu? 🙂 Așa am zis și eu când am cumpărat ceaiul. Mi-a plăcut tare mult conținutul ceaiului, cu acei muguri de trandafir, cu stelele de zahăr…e atât de frumos încât l-aș pune într-un bol pe masă, doar pentru a răspândi parfum și a fi admirat.
Nici nu este un ceai scump, costă 9 lei/50 grame. Eu mi-am luat doar 20 de grame pentru că deja știți, îmi place să testez cât mai multe sortimente de ceai, nu-mi place să adun ceaiuri în casă.
Pentru prepararea ceaiului se pun 2 lingurițe pentru fiecare 250 ml de apă și încă una pentru ceainic. Se toarnă apa fierbinte și se lasă să se infuzeze timp de 5-8 minute. Se strecoară și se servește.
Așa cum scriam și mai sus, ceaiul are un gust acrișor, predominant de măceșe și mere, cu note secundare de smochine și scorțișoară. Asta am putut eu simți din gust. Parfumul este destul de puternic și concentrat și reușesc să disting din el aroma de măceșe, mere și curmale. Nu este un ceai pentru pretențioși, dar este plăcut, bun la gust, asemănător cu compotul de mere.
Mihaela, cred ca asta ar fi un ceai pe gustul meu. Imi plac foarte mult infuziile de fructe. De fapt, daca stau bine si ma gandesc, foarte rar consum ceai verde sau negru.
Iar briosa arata foarte bine. Felicitari!
Multumesc! Eu prefer ceaiul oolong. Pacat ca-l pot bea doar dimineata…
Ingredientele arata divin, la fel si briosa de alaturi 🙂 Am o tava cu plina cu muffins in cuptor 8->
Si eu. 🙂 Desi acum nu mai e chiar plina. 😛
Arată bine, bine!
Da, si e si gustos! 😛
Briosele alea, yummy. Deliciiuuu!
super! ma bucur ca te-am gasit!
Si eu ma bucur ca iti place ceea ce am eu aici. 😛