În general nu-mi fac planuri de vacanță din timp. Aștept până prin iulie, august, când mă apucă plictiseala de oraș și saturația de caniculă, întreb prietenii, strâng bani și plec pe unde pot. Mi s-a părut mereu cea mai bună variantă pentru că așa evit situațiile în care se ivește o problemă, nu pot pleca și trebuie să mă complic cu anulări, returnări de bani și altele.

Însă în acest an va fi un pic diferit. Se pare că voi ajunge prin Bulgaria, în iulie. Mi s-a propus o astfel de vacanță și la început am vrut să refuz, pentru că simțeam că este prea devreme și nici n-aveam bani păstrați pentru așa ceva. Dar apoi, la insistențele prietenilor, am acceptat și acum începe să-mi surâdă ideea, chiar mă bucur că mă pot gândi la mare și soare în aceste ultime zile de ninsori și zăpadă. Nu va fi vorba de vreo vacanță luxoasă, ci una la prețuri comparabile cu cele din România (așa am văzut și eu ce prețuri mici se practică la vecinii noștri). Și nu va fi nici singura, sper eu, îmi propun ca prin august, septembrie, să mai plec pe undeva, tot prin străinătate și tot la mare. Nu mă mulțumesc cu Bulgaria, vreau un loc unde să mă pot plimba, să vizitez, să văd lucruri noi și interesante.

Avantajul la planurile de vacanță făcute din timp este cel financiar. Încă mai putem beneficia de early booking, deci reduceri de 15-20%. Și-n plus, o să fie plăcut ca în iulie să nu mai am de dat bani pentru vacanță (hotelul este all inclusive), ci să iau cu mine doar o sumă relativ mică, pentru suveniruri. Un alt avantaj este că pentru această vacanță altcineva se ocupă de căutat oferte, analizat, întrebat. Eu doar mă uit pe cele mai bune oferte și îmi dau acordul pentru una din ele. N-o să fiu nici organizator, nici responsabil cu activitățile din vacanță, ca de obicei. Mă voi relaxa și mă voi lăsa condusă. Îmi păstrez rezervele de energie pentru următoarea vacanță.

Voi ați stabilit ceva pentru la vară? Ce părere aveți de vacanțele planificate la timp, vă atrag ofertele early booking?

37 Comments on Start la planuri de vacanță

  1. Inca de luna trecuta am inceput sa-mi planific concediul “cel mare”, undeva prin septembrie, in Grecia. E prima data cand ajung pe acolo, sper sa raman impresionata. Pe timpul verii cred ca va fi ceva pe la noi prin tara, Romania are niste peisaje atat de frumoase si locuri interesante, incat nu trebuie ratata.

    • Da, asa este. Stii ca anul trecut am facut un tur prin tara, am vazut o multime de locuri superbe. Mi-as fi dorit un astfel de tur si anul asta…dar vom vedea, ca deja se cam aglomereaza programul. Daca o sa mai fie timp/bani, o sa o facem si pe asta.
      In Grecia unde iti propui sa mergi?

      • Este vorba de insula Kefalonia; din researchul facut, am inteles ca e un loc foarte frumos. Ma incanta mai mult ca vom ajunge acolo cu masina, imi plac drumurile lungi cu masina :).

        Anul trecut am facut si noi un concediu prin tara si chiar m-a captivat. Dar sigur, e bine sa alternezi.

  2. Si noi ne-am ales deja o oferta cu vacanta de vara, dupa doi ani petrecuti la mare in Bulgaria, anul asta am ales Romania (sfarsitul lui iunie). Reducerea de care am beneficiat a fost doar de 10 % insa si noi suntem incantati ca nu ne mai hotaram pe ultima suta de metri si cel putin cazarea o sa o avem platita atunci. In privinta mesei nu am ales nimic, hotelul nu avea restaurant propriu si colabora in sistem de bonuri valorice doar cu un restaurant asa ca nu ne-a convins sa alegem varianta asta. Mai bine mancam la restaurantele din toate colturile statiunii…

    • E mai bine sa mananci la restaurante din statiune. Daca mananci in fiecare zi la hotel…devine plictisitor. Am patit-o anul trecut si am avut doar demipensiune iar oferta era mai mult decat bogata. In Bulgaria o sa fie all inclusive si nu ma astept sa fie cine stie ce grozavii de mancare. Probabil o sa ma plictisesc sa mananc acelasi si acelasi lucru. Da n-am ce face…oricum, mai bine asa, ca sa nu ma ingras prea mult. 😛

      • Si noi cand am fost la Budapesta, am ales un hotel de 4 stele cu mic dejun bufet inclus. Am incercat in fiecare zi cate ceva din acel bufet insa a 3 zi nu stiam ce sa mai mananc, parca nimic nu mai era pe placul meu. Nu cochetez deloc cu ideea de multa mancare…

        • Da…asta e, nu prea ai ce face. In Bulgaria cam toate hotelurile au all inclusive. Cel putin cele mai bunute. Si adevarul e ca economisesti bani cu acest all inclusive. Ca te plictisesti si te saturi sa mananci cam aceeasi mancare…asta e alta poveste. 🙁

  3. La vara cred ca va fi Romania, dar nu concediu ci munca
    Plecam in Egipt- in 2 saptamani de acum.

    Am auzit c-au servicii foarte bune in Bulgaria si hoteluri frumoase de 5 stele. In Turcia ai fost?

    • Ah, frumos. 🙂 In Turcia n-am fost, vreau sa merg, dar pentru asta trebuie sa economisesc mai multi bani. In Turcia daca merg, merg la hotel de 4-5 stele, ca sa n-am surprize neplacute.

  4. Mie nu imi place deloc Bulgaria. E plictisitaore si urata. In Muntenegru in schimb, as merge oricand. E chiar mai ieftin decat Bulgaria si mult mai frumos.

    • Interesant si Muntenegru. Eh, nu am asteptari prea mari de la Bulgaria, dar vreau sa ajung si acolo, as vad cu ochii mei cum este.

    • Nu pot decat sa subscriu parerii de mai sus. Muntenegru e o tara absolut superba. 🙂 🙂 Bulgaria mi se pare anosta, am fost parintii mei in ultimii ani, mi-au povestit cum e, mi-au adus poze si nu m-au convins deloc. Lor le-a placut ca au fost la all-inclusive cu early booking, i-a costat putin si au avut mancare la discretie.

      Cat despre planurile mele pentru la vara, ele se indreapta spre gasirea unui loc de munca, nu spre gasirea unui loc de vacanta. Nu imi permit asa ceva, sunt bizi. 😀 Iar banii i-am cheltuit deja pe DSLR. A costat asta micu’ cat pentru 3 vacante. :))

      • Sunt multe locuri superbe. 🙂 Bulgaria nu este prima mea alegere, este alegerea mai ieftina, pentru o prima vacanta la vara. Am zis si-n articol ca eu sper la o a doua vacanta, undeva unde sa am ce vizita, sa am ce vedea. Ma gandesc la Grecia, la una din insule…Dar mai am timp de gandire.

        DSLR-ul este o buna achizitie, mai ales ca esti pasionata de fotografie.

          • Grecia este varianta cea mai ieftina dupa Bulgaria. Daca ar fi buget nelimitat…sau oricum, mai generos…ar fi mult mai multe locuri care ar merita vizitate. 🙂

  5. Eu sunt pro early booking. Nu neapărat din considerente financiare, ci și pentru că sunt obsedată să știu din timp ce și când voi face.

    • Am vazut recent niste reduceri destul de bune cu early booking. Chiar si de 40%. Poate anul viitor voi profita si pentru o excursie in Grecia sau Turcia.

  6. Prefer sa imi caut si sa imi aleg singura: locatia, hotelul, ce urmeaza sa vizitez etc. Nu ma atrag absolut de loc pachetele facute de agentii desi recunosc ca mai arunc cate un ochi pe ofertele lor. Imi place sa imi fac vacanta asa cum am chef. Un pic de bataie de cap nu strica, macar stiu sigur unde voi ajunge si mai stiu ca daca voi gresi ceva va fi din cauza mea. 🙂

    • Eu imi caut singura atunci cand e vorba de Romania. Sau daca plec cu masina si trec prin mai multe locatii. In rest prefer sa apelez la agentie, una de incredere, eventual unde cunosc pe cineva, ca sa pot sa stau linistita. Pot exista surprize neplacute in ambele situatii. In 2008 am facut un tur al Europei si am vorbit la fiecare hotel, am dat si avans si ne-am trezit in Lille (Franta) ca nu aveam cazare, desi noi vorbisem cu ei si le trimisesem si avans. Am stat apoi si-am cautat cazare si foarte greu am gasit.

  7. Vacanta placuta cand mergi! 🙂
    Nici eu nu planific vacante cu atat de mult timp inainte, de obicei cu o luna – doua inainte de plecare.
    Deocamdata nici macar nu mi-am planificat concediu la serviciu. Cand voi stabili cand iau concediu, voi incepe sa planific si vacanta.

    • Multumesc!
      Pai restul plecarilor, daca o sa mai fie, le voi stabili atunci, pe moment. Cu 2,3 saptamani inainte.

  8. Pe mine nu mă încântă ofertele pentru a rezerva din timp. Nu sunt foarte profitabile. Anul acesta încă nu am decis unde să mergem. Am vrea Portugalia, dar nu excludem nici Turcia, Croația. Încă studiez unde ar fi mai frumos.

    • Eu m-am uitat mai mult pe oferte si unele erau chiar foarte bune. In Grecia, reducere de 40-50% cu early booking…daca stii sigur ca poti pleca intr-o anumita perioada si ca nu se va schimba nimic intre timp, se merita.

  9. Eu in Iunie am in plan Austria si Germania. In rest vacantele mele sunt imprevizibile. Ofertele early booking le gasesti si la varianta last minute daca nu ai in cap un hotel anume si o perioada anume. Daca ai flexibilitate poti sa mergi in vacanta tot anul ieftin

  10. Sa nu ai mari asteptari de la Bulgaria, nu e cu nimic mai presus decat Romania..Singura statiune care-mi place este Bansko, insa acolo doar iarna e de preferat sa ajungi.

    • Nu am. Sunt curioasa sa vad daca este mai ok ca in Romania, adica plaje mai mari, mai curate, apa mai curata.

  11. Eu mi-am ales Spania inca din noiembrie 2012 . Mie imi place sa imi planific concediul din timp. Spania ma atrage cel mai mult datorita oamenilor, sociabili, primitori, petrecareti, lucruri pe care le caut cand ma duc intr-un concediu.
    In Bulgaria nu am ajuns deocamdata, dar ma gandesc ca e frumos. Vacanta placuta.

    • Planurile sunt bune pentru diferite reduceri de pret, dar daca nu se poate, nu se poate. Cateodata e mai fain asa, pe nepregatite.

  12. Sunt amatoare de vacante in Grecia,Spania,Turcia….oriunde, insa, din pacate nu am cu cine sa merg si pt single nu merita sa platesc suplimentul.Prietena mea cea mai buna nu a putut pana acum din cauza problemelor multiple de acasa, acum nu si permite avand salariul mic si ma tot amana de la an la an (chiar daca i am propus sa o imprumut) insa ea are si prb cu job-ul, il tot schimba si atunci concediul….e in alta perioada fata de al meu)
    Asa ca daca sunt fete care nici ele nu au colega de camera….(Doamne fereste, nu vreau sa se interpreteze altceva)
    De obicei gasesc oferte bune (de ex. sormea a fost in noiembrie2014 in Malta cu 129eur 7zile);am sunat si eu sa merg insa mie mi au zis 150 si trebuia inca o persoana….

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.