A trecut ceva timp de la ultimul articol cu poze de pe Instagram, dar am preferat să aștept decât să pun o poză, două. Aceste poze sunt din ultimele 2-3 săptămâni. Sper ca în câteva zile, după ce mă eliberez de diverse proiecte, să am mai mult timp de umblat și de pozat.
O dimineață liberă de duminică – program de lenevit în pat și citit
La Corniche este cafeneaua preferată a mamei mele. Îi place foarte mult cafeaua de aici. Așa că ajungem destul de des pe la cafeneaua din Palas. Eu cafea beau doar dimineața, în rest prefer un fresh. În imagine este fresh-ul cu mere și pere, preferatul meu. Este delicios! Din păcate și destul de scump, 14 lei.
Când am fost ultima dată în Palas am zis să mă răsfăț și am căutat printre accesoriile din magazinele de acolo. Am cumpărat o bentiță de la Meli Melo, pe care n-am mai pozat-o, și cercei perluțe de la C&A. Deocamdată am purtat doar cercelusii mici, ceilalți mi se par prea mari și nu-mi plac. Am văzut foarte multe persoane în vârstă cu perle mari în urechi și cred că de aceea mi se par mai potriviți pentru bunici sau mătuși cerceii perle mari, pe lobul urechii.
Am primit de la mama o mulțime de cărți interesante. Păcat că în ultimul timp citesc atât de greu…și rar. Parcă mi-am pierdut cheful. Nici timp liber nu am foarte mult, dar înainte îmi dădeam mai mult silința să găsesc momente pentru citit.
Ceaiurile de la d’Oro Tea primite – am încercat două, de-abia aștept să le încerc și pe celelalte.
Nu se putea să nu pun și o poză cu cățelul meu drag.
Am achitat vacanța în Bulgaria și cu ocazia asta am luat acasă tot felul de broșuri, ca să mai caut ceva interesant pentru la vară. Deși încep să mă gândesc la altceva, la un road trip, în loc de încă o excursie la mare. Voi vedea, mai este până la vară.
Cam astea sunt noutățile de la Instagram. Dacă vreți să fiți la curent cu pozele pe care le postez pe Instagram, click aici. Și follow me. 🙂
Ce de ceaiuri ai primit, Mihaela, sa le bei cu placere! 🙂 Albert foarte fotogenic ca de fiecare data, iar fresh-ul arata super, nu am vazut pe nicaieri combinatia asta(clasica totusi). 😀
Foarte faina prima poza. Speciala! 😀
Da, am zis sa incerc sa fac si eu o poza mai artistica. :)) Mai potrivita pentru Instragram.
Da, Albert iese bine in orice poza. 😛
Wow, ce de carti ;)) Sper sa ai timp si chef sa le citesti pe toate si sa ne spui si noua cum sunt! 🙂 Am auzit ca “Tradarea” e o poveste frumoasa…
Da, o gramada de carti! Si astea sunt cele alese de mine, erau mai multe, le-am luat si eu pe cele mai interesante. Timp si chef sa am.
Da, cunosc..si eu am momente cand nu prea am chef sa citesc, simt nevoia de o pauza..dar imi trece repede :))
Ce dragut e catelul 🙂 sunt tare curioasa cum sunt ceaiurile, parca le-am vazut pe la Auchan
Multumesc. 🙂 Nu cred ca se vand si la Auchan…cred ca se gasesc doar online.
Vacanta, unde e vacanta? Si alte detalii, te rog. Si noi ne gandim tot la Bulgaria.
Cat despre carti…pfoaaaai.
Alexandra, daca vrei detalii referitoare la hotel, pret, statiune, iti trimit pe mail. Numai sa-mi spui ce te intereseaza mai exact.
Pai in principiu astea (hotel, statiune, perioada, pret), in ideea in care noi nu ne-am decis inca si n-ar strica o mana de ajutor.
Saru-mana!
Ce dragut e catelul <3
Frumoase poze si interesante carti. Mi-am trecut si eu pe lista “Cum se educa fetele in Boemia”, dupa cateva review-uri citite 🙂
Multumesc Loryloo! 🙂
Am citit si eu de curand ‘Calugarul care si-a vandut Ferarri-ul’ si mi-a placut tare.
Te citesc de ceva vreme, ma inspiri in alegerea cartilor. Multumesc!
Ma bucur Mira, multumesc si eu!
Bună !
Nu știu dacă mă repet dar vreau să întreb dacă mai aveți ” Cărți de dat ” – îmi e atât de ” ciudă ” că nu am fost pe fază, erau niște cărți excelente .
Totuși, dacă mai aveți ceva, cât de mic, să mă anunțați, vă rog frumos, pe adresa : gaby11_98@yahoo.com !
Mulțumesc anticipat !
Foarte frumoase cărțile de la mama dvs. , observ că are gusturi excelente !
Deocamdata nu mai am, dar o sa mai fac astfel de articole. Fii cu ochii pe blog sau pe pagina de Facebook, unde anunt toate articolele.
Ce bine ! 😀
Mulțumesc frumos, frumos !